Guvernul Greciei dezbate lista de reforme structurale care urmează să fie propusă Eurogrupului

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a descris ca fiind un succes acordul cu zona euro privind prelungirea împrumuturilor internaţionale pentru Atena. Premierul Tsipras discută la Atena cu cabinetul său pe marginea listei cu reformele structurale pe care trebuie să le prezinte luni spre aprobare statelor din zona euro. Acordul prevede prelungirea împrumuturilor cu patru luni, iar guvernul elen a convenit să nu adopte acţiuni unilaterale care să afecteze stabilitatea şi să accepte, totodată, supraveghere din partea creditorilor internaţionali ai Atenei, aspect împotriva căruia anterior i s-a opus. Unii dintre susţinătorii premierului deja murmură şi îşi exprimă nemulţumirea faţă de acţiunile noului guvern elen, mai ales că Alexis Tsipras a fost ales pentru că a promis că va pune capăt austerităţii şi programului internaţional de asistenţă financiară a Greciei. Este posibil ca aripa radicală a partidului său să protesteze, dar premierul Tsipras se bucură de sprijinul politicienilor de centru, care consideră că premierul elen a adoptat o cale pragmatică pentru a menţine Grecia în interiorul zonei euro, apreciază corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 februarie