Construcţia primului lot al secţiunii de autostradă Ogra – Câmpia Turzii, care face parte din Autostrada Transilvania, a fost atribuită unei companii germane cu sucursale în România. Contractul pentru acest tronson, cu o lungime de doar 3,6 kilometri, a fost câştigat pentru 55 de milioane de lei fără TVA. Valoarea iniţială de pe site-ul sistemului electronic de achiziţii publice a fost de peste două ori mai mare, adică de 130 de milioane de lei. La sfârşitul lunii ianuarie, Ministerul Transporturilor a anunţat firmele desemnate pentru construcţia celor 56 de kilometri de autostradă dintre Câmpia Turzii şi Târgu Mureş, pentru care este asigurată finanţarea europeană.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 februarie