Special, rafinat, unic, de neuitat, cu poveste. Sunt cele mai des întâlnite răspunsuri, universal valabile, la întrebarea „cum arată cadoul ideal”. Pentru a nu-şi pierde puţinul timp în căutarea cadoului ideal, Artmark a reunit pentru pasionaţii de piese-unicat peste 350 de posibilităţi; daruri cu tâlc în celebra formulă a Licitaţiei de Mărţişor, 24 şi 26 februarie. Astfel, veşnica problemă a inspiraţiei va fi rezolvată cel puţin pentru sărbătorile de Dragobete, Mărţişor şi Ziua Femeii.
Pont: nu orice surpriză plăcută presupune o investiţie piperată, preţurile licitaţiei pornind de la 25 de euro.
În apropierea Mărţişorului, Artmark oferă o selecţie de mărţisoare inedite din argint şi aur dintre care se remarcă pandantivul arlechin din aur cu safir, rubin şi smarald, un simbol al combinaţiei dintre ludic şi dramatic (estimare: € 30 – 50), mărţişorul-pandantiv din argint emailat, reprezentând un Amerindian, ce aminteşte de o întreagă mitologie a misterului (estimare: € 30 – 40), mărţişorul-broşă din argint, în forma unei nimfe, manieră Art Nouveau, un simbol al basmelor Europei de Nord (estimare: € 30 – 50) sau mărţişorul-pandantiv din aur, sub forma unui mic fluier, ornat cu diamant (estimare: € 60 – 90).
Secţiunea de bijuterii este în aceeaşi măsură spectaculoasă. Astfel, diamante albe, albastre, verzi, galbene sau negre vor bucura privirile şi sufletele doamnelor şi domnişoarelor. Preţurile încep de la 50 de euro şi pot ajunge la câteva mii de euro. Selecţia de artă plastică oscilează la rându-i între opere de artişti importanţi la valori accesibile (de la 300 euro) precum cele de Lucian Grigorescu, Kimon Loghi, Ludovic Basarab, Dumitru Ghiaţă, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Theodor Pallady şi pânze de mici dimensiuni dar remarcabile, la preţuri ceva mai mari, dar foarte tentante pentru un investitor, semnate de Nicolae Tonitza („Întoarcerea din larg”, estimare: € 20.000-30.000), Gheorghe Petraşcu („Natură statică cu pere şi carte”, estimare: € 20.000-30.000) sau Nicolae Grigorescu („Convoi de care”, estimare: € 20.000-30.000).
Vă invităm să vă aventuraţi în traseul artistic propus de expoziţia Licitaţiei de Mărţişor! Expoziţia este deschisă până pe 23 februarie la sediul Artmark. Partea I a licitaţiei va avea loc marţi, 24 februarie, ora 20:00, iar partea a II-a joi, 26 februarie, ora 19:30. În ambele seri, licitaţia va avea loc la Athénée Palace Hilton.