Perechile care au 50 de ani de căsătorie neîntreruptă vor fi sărbătorite de către autorităţile locale. Evenimentul „Nunta de Aur” se sărbătoreşte la Târgu Jiu din anul 2004, în 24 februarie, ziua de Dragobete. La ora 13:00, va fi întâlnirea cuplurilor la Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel din municipiu, moment în care va fi oficiat serviciul religios dedicat aniversării celor 50 de ani de căsnicie. De la ora 14:00 va avea loc o şedinţă foto de grup, urmând ca fotografiile să le fie oferite sărbătoriţilor la masa festivă ce va avea loc o oră mai târziu. Ca de fiecare dată, cuplurile vor primi din partea primariei şi un premiu în bani, respectiv suma de 500 de lei pentru fiecare cuplu. De 11 ani de când este organizat acest eveniment, sute de cupluri din Târgu Jiu au fost sărbătorite, iar pentru ediţia din 2015 se primesc cereri până în ziua de 24 februarie inclusiv. Au fost deja înscrise 60 de perechi. În 2004 au fost sărbăatorite 114 cupluri, 140 au fost în 2005, în 2006 alte 74, un număr de 76 de cupluri au fost celebrate în 2007, 71 au fost înscrise în 2008, 93 în 2009, câte 64 în 2010, 2011 şi 2012, iar anii 2013 şi 2014 au fost motiv de aniversare a nunţii de aur pentru 65 de cupluri din municipiul Târgu Jiu. Marţi, 24 de februarie, de la orele 18:00, în Parcul Central din Târgu Jiu va avea loc un spectacol de tradiţii populare şi obiceiuri de Dragobete susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, transmite corespondentul RRA, Titus Stoichiţoiu.