Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) lansează o campanie majoră menită să reducă infecţiile cauzate de seringile murdare. Seringile contaminate sunt considerate responsabile pentru apariţia a milioane de cazuri de HIV şi hepatită în fiecare an. Se estimează că într-un sat din Cambodgia peste 270 de persoane au fost infectate cu virusul HIV din cauza seringilor murdare. OMS recomandă folosirea unor seringi noi, de unică folosinţă. Inventatorul acestora, Marc Koska, a declarat că ele vor ajuta atât la economisirea banilor, cât şi la salvarea de vieţi omeneşti.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 februarie)