23 februarie
- Creştinii ortodocşi intră în Postul Paştelui
- Ziua Hidrografului Militar
- Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului – ora 13:00, la Senat, sala „Constantin Stere”, nivel P1
- Activităţi în Senat:
– ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
– ora 10:00 – preşedintele Comisiei pentru politică externă, Petru Filip, şi membri ai comisiei, au o întrevedere cu delegaţia parlamentară sârbă condusă de Aleksandra Djurovic, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Republicii Serbia – la Sala Dimitrie Cantemir
– ora 12:00 – Preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Serbia, Ben Oni Ardelean, şi membri ai grupului, au o întrevedere cu delegaţia parlamentară sârbă condusă de Aleksandra Djurovic, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Republicii Serbia – la Sala Dimitrie Cantemir
– ora 14:00 – şedinţa Biroului Permanent
– ora 15:00 – lucrări în grupurile parlamentare
– ora 15:00 – vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, are o întrevedere cu delegaţia parlamentară sârbă condusă de Aleksandra Djurovic, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Republicii Serbia – la Sala Dimitrie Cantemir
- Activităţi în Camera Deputaţilor:
– ora 14:00 – Şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
– ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare
– ora 16:00 – şedinţa în plen în care se va da votul asupra solicitărilor DNA cu privire la încuviinţarea urmăririi penale şi a arestării preventive a deputatului Elena Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”
- La Bruxelles, deputatul PSD Ana Birchall participă la workshopul cu tema „Pachetul pentru frontiere inteligente: provocările europene, experienţele naţionale şi calea de urmat” organizat de Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European (23 – 24 februarie)
- La Madrid are loc vizita unei delegaţii parlamentare a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării (21 – 25 februarie). Delegaţia parlamentară este alcătuită din deputatul Mircea Dolha – şeful delegaţiei şi vicepreşedinte al Comisiei, Mihai Deaconu (PP-DD) – membru, Aurelian Mihai (PNL) – membru şi Eugen Tomac (neafiliat). Din program:
► 23 februarie
– ora 9:15 – întâlnire cu reprezentanţii Institutului Cultural Român la Madrid – la sediul ICR, Plaza de la Lealtad no. 3
– ora 11:00 – reuniune de lucru cu responsabilii pe problematica comunităţii româneşti din Ambasadă şi Consulatul României – la sediul Ambasadei României, Av. Alfonso XIII no. 157
► 24 februarie
– ora 11:30 – parlamentarii români se vor deplasa la sediul Guvernului Comunităţii Madrid, unde este programată o întâlnire cu Gonzalo Ortiz Lazaro, director general pentru imigraţie în cadrul Guvernului Comunităţii Madrid
– ora 13:00 – la sediul Congresului Deputaţilor, este programată o întrevedere cu Joe Eugenio Azpiroz Villar, preşedintele Comisiei pentru muncă şi securitate socială din Congresul Deputaţilor, însoţit de membri ai Comisiei.
– întâlnire cu Preasfinţitul Timotei Lauran, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia
- La Aşgabat, în Turkmenistan, ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, participă, în perioada 23 – 24 februarie la cea de a V-a Sesiune a Comisiei mixte interguvernamentale româno-turkmene, precum şi la Forumul de afaceri româno-turkmen organizat cu această ocazie
- La Paris are loc vizita oficială a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, în cadrul căreia are programată o întrevedere cu omologul său francez, Laurent Fabius – ora 17:30 (ora locală). Şeful diplomaţiei române se mai întâlneşte cu cu Michaëlle Jean, secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, precum şi cu comisarul general francez pentru investiţii, Louis Schweitzer. De asemenea, ministrul român de externe va susţine o conferinţă-dezbatere cu tema „Mize şi perspective de securitate în vecinătatea estică – viziunea României”
- Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, participă la o întrevedere cu senatorii PSD – ora 14:30, la sala grupului PSD
- La Focşani, militarii Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu” organizează activităţi ce marchează aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea structurii (23 februarie – 2 martie). Din program:
► 23 februarie, ora 11:00 – acţiune caritabilă, vizită şi donare de obiecte de igienă personală şi bunuri de consum, la Căminul de Bătrâni Odobeşti
► 24 februarie, ora 11:00 – ceremonie militară şi religioasă, la cenotaful (monument funerar) eroului Căpitan Valter Mărăcineanu – comandantul Batalionului 1 Dorobanţi / Regimentul 10 Dorobanţi „Putna”, căzut la datorie în Războiul de Independenţă din 1877
► 25 februarie, ora 13:00 – la Cercul Militar Focşani este organizat un simpozion cu tema „Portret de erou Căpitan Valter Mărăcineanu”, în cooperare cu Muzeul de Istorie Vrancea
► 26 februarie, ora 10:00 – Ziua Porţilor Deschise, în cazarma de dispunere a Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu”, din Bulevardul Bucureşti nr.5 (intrarea de la statuia eroilor Regimentul 10 Dorobanţi „Putna”), cu prezentare de tehnică și armament, o expoziţie de ţinute militare din perioada 1877-1989, o expoziţie de fotografie și un exerciţiu de instrucţie de front Drill-Team
► 1 martie, ora 12:00 – în Piaţa Unirii din municipiul Focşani va fi un concert al Muzicii Militare a garnizoanei şi prezentarea unui exerciţiu de instrucţie de front
► 2 martie, ora 10:45 – ceremonie militară şi religioasă ocazionată de aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu”. Atunci va fi dezvelită și o placă omagială
- Reuniunea Biroului Permanent Naţional al PSD – ora 11:00, la sediul central al PSD din Şoseaua Kiseleff nr. 10
- La Buzău, filiala judeţeană a PNŢCD organizează „Balul Dragobetelor” – ora 17:30, la sediul PNŢCD, Strada Alexandru Marghiloman nr. 121
- La Reşiţa are loc o prelegere susţinută de reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente Caraş-Severin, Nicolae Amzoi, cu ocazia Zilei internaţionale a alegerilor – ora 12:00, la Universitatea „Eftimie Murgu”, Sala Multimedia
- La Bacău are loc şedinţa Consiliului Judeţean – ora 10:00, în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean
- La Brăila are loc şedinţa extraordinară a Consiliului local municipal – ora 10:00, în Sala Companiei de Utilităţi Publice ”Dunărea”
- La Medgidia are loc şedinţa extraordinară a Consiliului Local – ora 17:00, la Primăria Medgidia
- La Oneşti are loc şedinţa extraodinară a Consiliului Local – ora 14:00
- Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Bogdan Gabor participă seminarul cu tema „Corupția, conflictul de interese şi evaziune fiscală, componente ale unui fenomen infracțional complex” (23 – 24 februarie) – ora 9:00, la sediul Institutului Naţional al Magistraturii
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra cererii de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din iunie 1990
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de procurorii DNA că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie 2012 de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe asupra cererii procuroilor DNA de judecare în arest a omului de afaceri Dorin Cocoş, în dosarul Microsoft, după ce acesta e recunoscut în faţa judecătorilor acuzaţiile ce i se aduc
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul în care şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov, Vlad Mihai, este acuzat de procurorii anticorupţie că s-a folosit de informaţii neautorizate pentru a obţine servicii şi bani „ori alte foloase necuvenite”, în timp ce procurorul George Bălan, membru al CSM, i-ar fi fost complice, procurorul Marcel Sâmpetru, consilier în CSM, ar fi instigat la infracţiunile din dosar, iar Georgeta Barbălată, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data faptelor, este acuzată de favorizarea infractorului şi de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul în care fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu este acuzat de procurorii DNA de cumpărarea unor locuinţe de serviciu în baza unor declaraţii false
- Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției organizează conferința „Aspecte de practică neunitară intervenite de la intrarea în vigoare a Noului Cod civil şi Noului Cod de procedură civilă”, la care participă judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii – ora 9:15, în Aula Institutului Naţional al Magistraturii (23 – 24 februarie)
- La Craiova, Gheorghe Muscalu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii participă la adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în vederea dezbaterii Raportului de activitate aferent anului 2014
- La Galaţi, Adrian Bordea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, participă la adunarea generală a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi, în vederea dezbaterii Raportului de activitate aferent anului 2014
- Dezbaterea cu tema „Securitatea cibernetică. Drepturile omului vs. Securitate națională” – ora 20:00, la sala de expoziție GRIMBERG – Casă de licitație și galerie de artă, Str. Postelnicului nr. 12
- Ministerul Finanţelor Publice organizează o licitaţie de certificate de trezorerie cu discont în valoare de 500 milioane lei
- Bursa de Valori Bucureşti implementează un nou model de tranzacţionare, respectiv modelul de licitaţie
- A IV-a ediţie a ”ZF Power Summit”, eveniment dedicat sectorului energetic – ora 9:30, la Hotel Radisson (23 – 24 februarie)
- La Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar din Constanţa organizează conferinţa finală în cadrul proiectului „Moştenirea arheologică submarină din partea de vest a Mării Negre – HERAS” – ora 11:00
- La Iaşi, Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad organizează conferinţa de lansare a proiectului „WATMAN – Sistem informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor – Etapa I” – ora 11:00, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Sala de şedinţe
- La Otopeni, JTI organizează operaţiunea de distrugere a circa 660.000 pachete de ţigarete de contrabandă – ora 11:00, la depozitele Karl Hans Dietrich, de pe Str. Horea, Cloşca şi Crişan (centura Bucureşti) nr. 61-63. Cu această ocazie, managementul JTI va prezenta şi ultimele date privind piaţa neagră a tutunului
- Primăria oraşului Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare, găzduieşte instruirea anuală cu privire la preluarea cererilor unice de plată pe suprafaţă în campania 2015 a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – ora 13:00
- La Focşani, AJOFM Vrancea organizează o activitate ce are drept scop informarea șomerilor în vederea recrutării, orientării, selecției și înscrierii la programele de formare profesională desfășurate gratuit – ora 11:00, la sediul din Bulevardul Unirii nr. 53
- Simpozionul „Cercetări integrate în bazinul Dunării” – ediţia a III-a, organizat de Academia Română, Consiliul Naţional al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), Comitetul Naţional pentru Modificările Globale ale Mediului şi Institutul de Geografie – ora 10:00, în Aula Magna a Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125
- La Timişoara, Clinica de Urologie a Spitalului Judeţean lansează campania „Săptămâna sănătăţii prostatei”, menită să conştientizeze şi să sensibilizeze populaţia masculină despre afecţiunile prostatei, care pot fi benigne şi maligne (23 – 27 februarie)
- Workshop-ul în cadrul căruia are loc experimentul unui incendiu într-un tunel rutier – ora 13:30, în sala de încercări a Laboratorului Foc a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă „URBAN-INCERC”
- Finala campionatul de dezbateri în limba engleză Fiat!Debate 2.0, ediția a X-a, organizată cu sprijinul casei de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații, între echipele cărturarilor și avocaților – ora 19:00, la Impact Hub București, zona Piața Unirii
- În perioada 23 februarie – 13 martie, vor fi completate de către părinţi cererile-tip de înscriere în clasa pregătitoare şi clasa I, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor
- În perioada 23 – 25 februarie are loc simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a – ora 9:00:
– 23 februarie – Limba şi literatura română – probă scrisă
– 24 februarie – Matematică – probă scrisă
– 25 februarie – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
- Colegiul Tehnic Griviţa organizează o sesiune de demostraţii 3D printing şi o dezbatere pe tema importanţei noilor tehnologii în educaţia generaţiilor viitoare, eveniment prilejuit de aboslvirea, de către o grupă a liceului, a cursului pilot de 3D Printing susţinut de ECDL ROMÂNIA cu sprijinul ENEVO Group – ora 12:30
- La Galaţi are loc o conferinţă de presă organizată de Universitatea Dunărea de Jos – ora 13:00
- La Lugoj, Biblioteca Municipală Lugoj, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Nr. 4 Lugoj şi cu Colegiul Naţional “Iulia Hasdeu” Lugoj, organizează Ziua Siguranţei pe Internet 2015 – Safer Internet Day 2015, întâlnirea de anul acesta având tema „Împreună facem Internetul mai bun!” – „Let’s create a better Internet together!” – ora 11:00, în Sala BIBLIONET din cadrul Bibliotecii Municipale
- Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori – ANUC, cea mai cuprinzătoare asociere a uniunilor de creatori din România, organizează o conferinţă de presă pe tema noului proiect de lege privind instituirea timbrului cultural, la care participă toţi preşedinţii celor şase uniuni de creatori membre ale ANUC – ora 12:00, la sediul UNITER, Str. George Enescu nr. 2-4
- Grupul Editorial Tritonic organizează lansarea volumului „Cultura motocicletelor: Studii de sociologia moto-mobilității”, de Gabriel Jderu, colecția Sociologie – ora 18:30, la Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5. Invitați, împreună cu autorul, moto-pasionați, sociologi de prestigiu (cu identități încă secrete) și editorul Bogdan Hrib
- Ediţia cu numărul 24 a Clubului de lectură Nemira prilejuieşte o discuţie pornind de la volumul „La capătul curcubeului”, de Vernor Vinge ora 19:00, la Café Verona
- Vernisajul expoziţiei „Brăila – literatură, personalităţi, istorie”, propusă de Biblioteca Judeţeană Panait Istrati, deschisă până în 20 martie – ora 14:30, la Biblioteca Naţională a României, la mezanin, spaţiul Palimpsest/Muzeul Cărții
- Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 23 februarie – 8 martie târgul „De Mărţişor”, eveniment aflat sub egida proiectului cultural „Anotimpuri la Muzeul Satului” – ora 9:00
- Mariana Mihuţ, Ion Caramitru şi Victor Rebengiuc sunt invitaţii speciali ai unei întâlniri la Majestic, unde publicul prezent va putea audia în avanpremieră 6 dintre cele 60 de poveşti recent produse de Teatrul Naţional Radiofonic, Centrul Cultural Media – ora 11:00, la clubul de la Hotelul Ramada-Majestic, Calea Victoriei nr. 38-40
- Institutul Cultural Român şi Filiala Bucureşti-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România prezintă a cincea premieră a stagiunii la Clubul Dramaturgilor – lectura-spectacol a piesei „I se zicea Rodica” de Marian Ilea – ora 18:00, în Sala Mare a ICR. Spectacolul va fi urmat de discuţii moderate de Horia Gârbea, preşedintele Filialei Bucureşti Dramaturgie a USR
- Asociaţia „Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului” cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti organizează o Gală Extraordinară de balet şi dans contemporan dedicată lui Bogdan Nicula, un artist român de valoare, care a fost diagnosticat la vârsta de 35 de ani cu o boală necruţătoare – ora 19:00, la Opera Națională București
- Recital susţinut de pianista Nicoleta Luca – ora 18:00, la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, Strada Take Ionescu nr. 4
- Lucrări de grafică de Marcel Iancu, Octav Băncilă şi Constantin Piliuţă se numără printre loturile licitaţiei Goldart-Ghildush – ora 19:00, la Casa Goldart-Ghildush, Intr. I. L. Caragiale nr. 1
- Premiera de gală a filmului „De ce eu ?”, cel mai recent lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu, drama inspirată de controversatul caz al sinuciderii procurorului Cristian Panait – ora 19:30, la Palatul Naţional al Copiilor. Vor fi prezenţi, alături de Tudor Giurgiu, actorii Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Sore Mihalache, Virgil Ogăşanu, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea şi alţi membri ai echipei.
– Proiecţii de gală, în prezenţa echipei, vor fi organizate şi la Oradea (24 februarie, Filarmonica de Stat şi Cinema Palace), Cluj-Napoca (25 februarie, Cinema Florin Piersic), Bucureşti (26 februarie, la Cinema Pro), Târgu Mureş (27 februarie, Palatul Culturii), Sibiu (28 februarie, Cinema Arta), Iaşi (1 martie, Casa de Cultură a Studenţilor), Braşov (2 martie, Sala Patria), Timişoara (3 martie, Filarmonica Banatul), Brăila (5 martie, Casa de Cultură a Tineretului), Constanţa (6 martie, Cityplex), Alba Iulia.
- Reuniunea Clubului Alpin “Floarea de Colţ” în cadrul căruia Marius Gane prezintă escaladarea muntelui Nanga Parbat (8126m – Himalaya) – ora 17:30, la Universitatea Populară “Ioan I. Dalles”
- La Alexandria, Consiliul Judeţean Teleorman, Muzeul Judeţean Teleorman şi Liceul Tehnologic nr. 1 organizează manifestarea „Şezătoarea de altădată” – ora 12:30, la sediul liceului, în cadrul Laboratorului de Gastronomie condus de prof. Maria Ciobanu
- La Arad, Asociația Ghizilor de Turism Banat-Crișana organizează „Ziua ghidului”, elevii clasei a X-a F de la Colegiul Național „Moise Nicoară” (prof. coordonator Simona Stiger) fiind invitați să reconstituie istoria orașului și a clădirilor sale în cadrul unui atelier interactiv în muzeu – expoziția de istorie (intrarea dinspre Parcul Copiilor) – și a unui tur ghidat în centrul Aradului, alături de muzeograful Adelina Stoenescu de la Complexul Muzeal Arad – ora 11:00
- La Baia Mare, are loc târgul de mărţişoare şi obiecte handmade ”Bijuteriile primăverii” – ora 12:00, în foaierul Teatrului Municipal (23 februarie – 8 martie). Târgul este organizat de Teatrul Municipal Baia Mare, în parteneriat cu Liceul de Arte, Palatul Copiilor, Şcoala Populară de Arte „Liviu Borlan” şi Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”
- La Cluj – Napoca, Centrul Cultural Petre Ţuţea organizează o nouă ediție a proiectului „Seară de Dans și Artă Dramatică” (SeDAD) – ora 18:00, la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor
- La Constanţa, Yunus Emre Enstitüsü – Centrul Cultural Turc Constanța şi Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța organizează în perioada 23 – 27 februarie, Săptămâna Filmului Turcesc – la Casa de Cultură a Sindicatelor, Sala Mică, Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 1
- La Constanţa are loc , spectacolul “Despre Identitatea Românească”, susţinut de Dan Puric – ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor
- La Oradea, la 210 ani de la naşterea lui Timotei Cipariu, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor organizează vernisajul unei expoziţii comemorative dedicate cărturarului transilvănean – ora 16:00, în galeria expoziţională de la parterul Bibliotecii
- La Piatra Neamţ, în cadrul Atelierului de cultură civică „Cult & Cultură”, desfăşurat în Sala „Victor Brauner”, are loc o seară în care cartea va fi invitatul special, moderatorul Dan Iacob propunând ca temă povestea cărţilor mutilate, cărţi ale căror ediţii au suferit, în timp, diverse ajustări operate fie de cenzura comunistă, fie de „autocenzura” impusă autorilor de editorii care au manifestat exces de zel – ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ
- La Piteşti, Muzeul Judeţean Argeş găzduieşte Forumul Ştiinţific Internaţional „Omul şi universul” cu tema „Ştiinţa şi educaţia, Lumina şi timpul” – SELT 2015
- La Piteşti, Centrul Cultural Piteşti, prin Clubul de Istorie “Armand Călinescu” organizează lansarea noului număr al revistei-document “Restituiri” nr. 5 (35)/2015 – ora 15:00, la Centrul Cultural
- La Piteşti are loc concertul „Pe ritmuri de Dragobete” susținut de elevi și profesori de la Liceul de Artă Dinu Lipatti din Pitești – ora 17:30, la Sala de conferințe a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”
- La Piteşti, solista Loredana susţine un concert în cadrul turneului „Reveria” – ora 19:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Turneul continuă în această săptămână după următorul program:
– 24 februarie – Craiova, Teatrul Național “Marin Sorescu”
– 25 februarie – Deva, Centrul Cultural “Drăgan Muntean”
– 26 februarie – Timișoara, Filarmonica “Banatul”
– 28 februarie – Arad, Teatrul Clasic “Ioan Slavici”
– 1 martie – Cluj, Casa de Cultură a Studenților
- La Satu Mare, Sub egida Consiliului Județean Satu Mare, Biblioteca Județeană în colaborare cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Filiala Satu Mare, organizează cea de-a XVI-a ediție a „Anului editorial sătmărean” – ora 13:00, la Restaurantului „Poesis”
- La Suceava, Muzeul Bucovinei împreună cu partenerul ucrainean – Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi, partenerul moldovean – Muzeul de Istorie şi Etnografie Bălţi şi partenerul român – Consiliul Judeţean Suceava organizează vernisajul expoziţiei „Interferenţe Etnografice”, deschisă în perioada 23 februarie – 14 martie – ora 11:00, la Muzeul de Ştiinţele Naturii
- La Turda are loc festivitatea de premiere a celei de-a treia ediții a concursului „Mărțișorul românesc realizat manual”, organizat de Transilvania Fest – ora 17:00, la Cafeneaua Culturală „La Papion”
- Meciuri din etapa a 18-a a Ligii I la fotbal:
– ora 18:00 – FC Ceahlăul Piatra Neamţ – CFR Cluj – stadion Ceahlăul Piatra Neamţ
– ora 20:30 – CS Pandurii Tg. Jiu – CS Universitatea Craiova – stadion Municipal Târgu Jiu
- Meciuri din cadrul etapei a 20-a a Ligii Naţionale de handbal feminin:
– ora 17:00 – HC Zalău – CSM Ploieşti – la Sala Sporturilor Zalău
– ora 18:30 – CSM Bucureşti – Universitatea Neptun Constanţa – la Sala Polivalentă Bucureşti
* * * * *
- Ziua naţională a sultanatului Brunei, proclamarea independenţei, în 1984
- Ziua naţională a Guyanei, proclamarea republicii în 1970
- Ziua Apărătorului Patriei, în Rusia, Republica Belarus şi Kârgâzstan
- La Geneva continuă discuţiile asupra dosarului nuclear iranian, între secretarul de stat american, John Kerry, şi şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif
- La Strasbourg, echipe ale universităţilor din 16 ţări din Europa participă la runda scrisă a competiţiei European Human Rights Moot Court – la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Concursul simulează o procedură de plângere adresată curţii într-un caz fictiv privind minorităţile, în particular referitor la drepturile parentale în comunităţile LGBT
- La Berlin preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, susţine un discurs în cadrul ceremoniei de acordare a premiului Hans – Matthöfer pentru jurnalism economic – „Wirtschaft.Weiter.Denken” – la Fundaţia Friedrich-Ebert
- La Biblioteca Naţională din Riga are loc conferinţa la nivel înalt cu tema “Healthy lifestyles: nutrition and physical activity for children and young people at schools”, organizată de Preşedinţia letonă a Uniunii Europene (23 – 24 februarie)
- La Bruxelles, Comisia Europeană organizează conferinţa „Shale gas in a low-carbon Europe: the role of research” – în clădirea Charlemagne, sala De Gasperi
- La Bruxelles, Comisia Europeană organizează Conferinţa Creatorilor 2015 (23 – 24 februarie)
- La Bruxelles, debutează cel de-al nouălea ciclu ale negocierilor UE – Japonia în vederea încheierii unui Acord de liber-schimb
- La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, participă la deschiderea noilor birouri ale Băncii Europene pentru Investiţii
- La Sarajevo are loc vizita Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, care urmează să participe la adoptarea de către Parlament a unei declaraţii de angajare pentru lansarea de reforme necesare pentru reluarea negocierilor de aderare la UE
- La Bruxelles, comisarul european pentru Piaţa Unică Digitală, Andrus Ansip, se întâlneşte cu Tim Cook, preşedinte al Apple
- La Zagreb are loc vizita comisarilor europeni pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, şi pentru cooperare internațională și dezvoltare, Neven Mimica, pentru discuţii asupra foii de parcurs a Planului de Investiţii al UE
- La Viena, comisarul european pentru economie digitală și societate digitală, Günther Oettinger, suţine un discurs la Congresul KSÖ cyber security
- La Berlin are loc vizita oficială a comisarului european pentru comerţ, Cecilia Malmström. Oficialul europeană susţine un discurs la Transatlantic Business Forum 2015, şi participă la Konferenz der SPD und der SPD-Bundesfraktion „Transatlantischer Freihandel – Chancen und Risiken
- La Bruxelles, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, se întâlneşte cu secretarul executiv al Convenţiei ONU privind Deşertificarea, Monique Barbut
- La Bruxelles, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytnenis Andriukaitis, se întâlneşte cu ministrul sănătăţii şi serviciilor sociale din Norvegia, Bent Høie
- La Bruxelles, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytnenis Andriukaitis, primeşte membri ai Parlamentului german
- La Riga, comsiarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, se întâlneşte cu preşedinţii comisiilor de muncă şi afaceri sociale din Parlamentele naţionale
- La Bruxelles, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, susţine discursul de deschidere al conferinţei organizate de Comisia Europeană şi FMI “Corporate debt bias: Economic Insights and Policy Options”
- La Bruxelles, comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, se întâlneşte cu Ertharin Cousin, director executiv al World Food Programme
- La Bruxelles, comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, participă la lansarea expoziţiei „The Family Meal”, organizată de Comisia Europeană şi World Food Programme – la Parlamentul European
- La Birmingham, în Marea Britanie, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, se află în vizită oficială (23 – 24 februarie). Oficialul european are programate întrevederi cu Meurig Raymont, preşedintele Uniunii Naţionale a Fermierilor Britanici, şi cu alţi actori din domeniu
- La Bruxelles, comisarul european pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, se întâlneşte cu prof. Krzysztof Jan Kurzydłowski, de la Warsaw University of Technology
- La Londra, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vĕra Jourová, susţine un discurs la Global Law Summit, se întâlneşte cu Theresa May, secretar britanic pentru afaceri interne, cu Chris Grayling, secretar britanic pentru justiţie şi cu Thomas of Cwmgiedd, Lord Şef pentru justiţie al Angliei şi Ţării Galilor
- La Bruxelles, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură din Parlamentul European organizează o audiere publică referitoare la clonarea animalelor cu scopul de a fi utilizate în alimentaţia oamenilor. În cadrul audierilor vor lua cuvântul Jan Venneman, directorul Forumului european al crescătorilor de Animale (EFFAB), Xavier David, vicepreședinte al grupului de lucru Copa-Cogeca pentru creșterea animalelor, Donald Broom, profesor emerit în domeniul bunăstării animalelor la Universitatea Cambridge, alături de Pere Puigdoménech Rosell, Grupul european pentru etică în domeniul științei și al noilor tehnologii, și Camille Perrin, responsabil în materie de politici alimentare al Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC)
- La Washington, preşedintele SUA, Barack Obama, urmeză să susţină o conferinţă la Asociaţia Naţională a Guvernatorilor
- La Washington, noul ambasador al Ungariei în SUA, Réka Szemerkényi, urmeză să înmâneze scrisoarea de acreditare preşedintelui american Barack Obama
- La Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin depune o coroană de flori la Mormântul Ostaşului necunoscut, cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei
- La Moscova are loc vizita preşedintelui Comitetului internaţional al Crucii Roşii, Peter Maurer, care urmează să discute despre situaţia din Ucraina cu preşedintele rus Vladimir Putin (23 – 25 februarie)
- La Paris are loc ediţia a 30-a a Reuniunii anuale a Consiliului Consultativ al Instituţiilor Evreieşti din Franţa (CRIF), eveniment la care participă preşedintele francez François Hollande şi şeful diplomaţiei de la Paris, Laurent Fabius
- La Islamabad are loc vizita preşedintelui din Maldive, Abdulla Yameen
- La Belgrad este convocată cea de a 8-a sesiune extraordinară a Adunării Serbiei
- La Paris, premierul francez Manuel Valls participă la Salonul Agriculturii
- La Tallinn are loc vizita ministrului britanic de externe, Philip Hammond
- La Lisabona are loc vizita ministrului spaniol de externe, José Manuel García-Margallo
- La Zürich, miniştrii de finanţe ai Italiei şi Elveţiei, Pier Carlo Padoan şi Eveline Widmer-Schlumpf, semnează un acord privind schimbul de informaţii în domeniul taxelor, ca parte a unui plan de combatere a evaziunii fiscale
- La Lisabona are loc audierea fostului premier socialist José Socrates, într-un dosar în care este acuzat de corupţie
- La Verden, Germania, ex-deputatul social-democrat german Sebastian Edathy, este judecat de tribunalul din localitate fiind suspectat de utilizare a unor imagini cu copii nud
- La Bordeaux au loc audieri în procesul moştenitoarei imperiului L’Oréal, Liliane Bettencourt
- La Londra are loc conferinţa cu tema „The Benefits to Achieving a Capital Markets Union”, organizată de London School of Economics and Political Science şi Goldman Sachs
- La Londra are loc ediţia 2015 a Global Law Summit – la Centrul de Conferinţe “Regina Elisabeta a II-a” şi la Central Hall Westminster (23 – 25 februarie)
- La Chişinău, Confederaţia Naţională a Patronatelor din Moldova organizează conferinţa de presă cu tema „Deprecierea leului – şoc economic !” – ora 10:00, în sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22
- La Chişinău, expertul Igor Căldare organizează o conferinţă de presă cu tema ”Centrul Național Anticorupție nu investighează cazul ”Băncii de Economii”. În rezultat, persoane decedate continuă să cîștige dosare în judecată” – ora 11:00, la sala de conferinţe a Agenţiei ”Infotag”
- La Paris are loc, cu ocazia Zilei internaţionale a limbilor materne – 21 februarie -, o conferinţă pe tema educaţiei interculturale bilingve şi decernarea Premiului Kadima pentru promovarea limbilor africane şi creole
- La Paris are loc „Mobile Learning Week 2015”, sub egida UNESCO (23 – 27 februarie)
- La Erbil, în Irak, are loc reuniunea consultativă cu tema „Reforming Technical and Vocational Education and Training (TVET) in Iraq”, sub egida UNESCO
- La Doha, grupul de lucru al FIFA care urmează să recomande datele de desfăşurare a Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, se întâlneşte cu responsabili din Qatar, ţara organizatoare a competiţiei
- YouTube, cel mai mare site de partajare video din lume, lansează o versiune pentru copii
24 februarie
- Întâia şi a doua aflare a Capului Sf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului
- Dragobetele (Cap de primăvară) – sărbătoare populară semnificând dragostea şi venirea primăverii
- La Chişinău are loc vizita oficială a preşedintelui României Klaus Iohannis (24 – 25 februarie)
- La Bruxelles, preşedintele Senatului României, Călin Popescu – Tăriceanu, se întâlneşte cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz
- Comisiile reunite pentru afaceri europene ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au o întrevedere cu delegaţia parlamentară sârbă condusă de Aleksandra Djurovic, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Republicii Serbia – ora 11:00, la Sala Dimitrie Cantemir
- Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale – ora 16:00
- Activităţi în Senat:
– ora 9:00 – Comisia pentru afaceri europene
– ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene – Sala 3040, etaj 3
– ora 10:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – Camera 4044, etaj4
– ora 10:00 – Comisia pentru cultură şi media
– ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
– ora 10:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
– ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – Sala 3047, et. III – ordine de zi Comisia pentru buget –
– ora 11:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – Sala de şedinţe a Comisiei, Corp B3, parter, camera nr. 9
– ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
– ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – corp A1, etaj 7, sala 7029
– ora 13:00 – Comisia pentru sănătate publică – etaj 5, cam. 5043
– ora 14:00 – Comisia românilor de pretutindeni – Sala 7037/3
– ora 14:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – Sala 4044, etaj 4
– ora 15:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital are o întâlnire cu ministrul finanţelor publice, Darius Vâlcov – la Sala 6115, et.VI
– ora 15:00 – lucrări în plen
- Activităţi în Camera Deputaţilor:
– ora 8:30 – lucrări în plen
– ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – la sala 3150
– ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – la sala 25, etaj 2, corp B4
– ora 10:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – la sala 2
– ora 10:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – la sala Mihai Viteazul
– ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – la sala 29, Corp B4, etaj 1
– ora 10:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
– ora 10:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – la sala 6115
– ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – la sala 4113, etaj 4
– ora 14:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, et. PM, corp B4
- Prima şedinţă a Consiliului Naţional de Integritate – ora 10:00, la Senat
- Centrul de Informare Europe Direct Bucureşti din cadrul Institutului European din România organizează „Gala Stagiarilor și Bursierilor Europe Direct București” – ora 15:00, la Spațiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31
- Prezentarea Raportului anual de activitate al Direcției Naționale Anticorupție pe anul 2014 – ora 11:00, la Sala de Marmură a Cercului Militar Național din București, Str. Constantin Mile
- La Târgu Jiu, Tineretul Social Democrat – filiala locală organizează Sărbatoarea de Dragobete – ora 16:00, îna Parcul Central
- La Chişinău, în cadrul turneului public pe care îl efectuează în perioada 18 – 24 februarie, Alteța Sa Regală Principele Nicolae vizitează Universitatea de Stat și Liceul Gheorghe Asachi
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul în care deputatul Ion Stan a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru trafic de influenţă
- Înalta Curte de Casaţie şi justiţie urmează să decidă asupra cererii deputatului Sebastian Ghiţă de ridicare a măsurii controlului judiciar, în dosarul de sprijinire a unui grup infracţional organizat, în care mai sunt implicaţi deputatul Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, dar şi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta şi oamenii de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu
- Cabinetul de avocatură „Piperea şi asociaţii” organizează dezbaterea „Argumente pentru conversia creditelor din franci elvețieni în lei. Procesele colective riscă să fie neutralizate !” – ora 13:00, la Camera de Comerț și Industrie a României, Amfiteatrul Albastru, Mezanin, Tronson II
- La Oradea, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii organizează vernisajul expoziției „Securitatea, instrument al dictaturii – The Securitate (the Communist Secret Police), an Instrument of Dictatorship”, deschisă în perioada 24 februarie – 24 martie – ora 12:00, la Muzeul Țării Crișurilor, Bd. Dacia nr. 1-3. Prezintă: prof. univ. dr. Aurel Chiriac, Florentina Budeancă, CNSAS şi conf. univ. dr. Gabriel Moisa
- Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW), Memorialul Shoah, Institutul Francez din România, Ministerul Afacerilor Externe din România, organizează evenimentul „Memoria Holocaustului” – ora 17:00, la sala Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez, Bd. Dacia nr. 77. Participă Răzvan Rusu, director general pentru afaceri regionale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, şef al Delegaţiei Române la IHRA și Christophe Pomez, atașat cultural al Ambasadei Franței și directorul Institutului Francez din București. Evenimentul debutează cu conferința susținută de istoricul Annette Wieviorka cu tema „70 de ani după Auschwitz, ce memorie ?”,urmată de intervenția lui Alexandru Florian, director al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, pe tema „Locurile memoriei Holocaustului în postcomunism”
- Conferinţa ”Aderarea României la Euroland: Paşii până să intrăm, la ce să ne aşteptăm”, organizată de publicaţia cursdeguvernare.ro cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) – ora 10:00, la sediul CCIR
- Ceremonia de inaugurare a Centrului Global de Excelenţă Automatic Data Processing (ADP) din România – ora 16:30, în Clădirea Globalworth BOC – Grand Lobby
- NESsT, împreună cu Fundaţia Alături de Voi (ADV), organizează trei mese rotunde despre modalitatea şi modelele de dezvoltare a unor întreprinderi sociale sustenabile:
– 24 februarie, Constanţa – ora 11:00, la Hotel Oxford
– 26 februarie, Târgu Mureş – ora 11:00, la Hotel Continental
– 2 martie, Iaşi – ora 11:00, la Sala Galbenă a Instituţiei Prefectului
- La Alba Iulia are loc deschiderea oficială a „Job Clubului Alba Iulia – Regiunea Centru”, un spaţiu dedicat şomerilor sau persoanelor inactive, în cadrul căruia aceştia vor fi consiliaţi să-şi găsească un loc de muncă – ora 10:30, la sediul din Strada Nicolae Titulescu nr. 10D, lângă AJOFM Alba
- La Timişoara are loc „Software Architecture Day Timişoara”, cu participarea lui Neal Ford, unul dintre cei mai renumiţi traineri şi tehnicieni software architecture din lume – ora 9:00, la Hotel Timişoara
- La Târgu Mureş rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF), prof. dr. Leonard Azamfirei, semnează contractul de finanţare europeană de peste 4,7 de milioane de euro prin care vor fi specializate circa 200 de cadre medicale şi vor fi achiziţionate echipamente performante, prin proiectul „Competitivitate pentru inima copiilor: cardiologie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică – CORDISPED”
- Centrul de Studii Israeliene din cadrul SNSPA, cu sprijinul Ambasadei Israelului în România, organizeaza conferinţa “Challenges for the Middle East and Europe: Contrasting Secular and Religious Terrorist Agenda”, susţinută de dr. Jonathan Fine (Interdisciplinary Center Herzliya-Israel) – ora 17:00, la noul sediu al SNSPA, Bd. Expoziţiei nr. 30 A, sala 710, etaj 7
- La Cluj – Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Universitatea Babeş – Bolyai organizează “Ziua Interacţiunii Om-Animal“ – ora 15:00, la sala Club UBB, Str. E. de Martonne nr. 1 (24 – 26 februarie)
- La Cluj – Napoca, Facultatea de Construcţii de Maşini din cadrul Universităţii Tehnice organizează ceremonia oficială de decernare a titlului de „Profesor Onorific”, prof. Detlef Gerhard, Decan al Facultăţii de Inginerie Mecanică şi Industrială, Universitatea Tehnică din Viena, Austria – ora 11:00, în amfiteatrul A113, Bd. Muncii nr. 103 – 105
- La Iaşi, studenţii de la Facultatea de Electronică organizează „sărbăoarea dragostei” – ora 13:30, în Piaţa Unirii
- La Craiova are loc o conferinţă de presă care precede ediţia 2015 a Târgului GAUDEAMUS Craiova (25 februarie – 1 martie, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), organizat de Radio România – Centrul Cultural Media şi Radio România Oltenia – Craiova – ora 11:30, la sediul Radio România Oltenia, Bulevardul Ştirbei Vodă nr. 3
- Vernisajul expoziţiei „150 de ani de la naşterea lui Dragomir Hurmuzescu – documente din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale”. Deschisă în perioada 13 februarie – 30 aprilie – ora 12:00, la Biblioteca Naţională a României – spaţiul expoziţional Dealul Spirii, Mezanin. Evenimentul face parte din seria de manifestări Luna Dragomir Hurmuzescu, desfăşurate în întreaga ţară în perioada 13 februarie – 13 martie
- Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Fundația Națională pentru Știință și Artă, organizează evenimentul „Evocare Cristian Popescu (1959 – 1995)”, unul dintre cei mai importanți poeți ai anilor ‘90 – ora 13:00, la sediul FNSA, Str. Dem I. Dobrescu nr. 11. Invitați: Mircea Martin, Cristian Tudor Popescu, Alexander Hausvater, Cătălin Țîrlea, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, amfitrion: Ioan Cristescu
- Lectură în premieră – Lucian Boia citeşte un fragment din volumul „Cum s-a românizat România”, aflat în pregătire la Humanitas – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
- În cadrul „Clubului de Carte” are loc o dezbatere pe marginea cărţii “Ispitirea Sfântului Anton”, de Gustave Flaubert – ora 19:30, la Smart Change, Str. Erou Ion Călin nr. 19, lângă Piața Romană
- Ediția nr. 13 a clubului de carte Books, tea & more prilejuieşte o dezbatere pornind de la volumul „Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire”, de Gabriel Osmonde – ora 18:30, la Ceainăria Infinitea, Str. Grigore Romniceanu nr. 7, cartier Cotroceni
- Poetul Cristian Popescu (1959 – 1995) va fi evocat la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române – ora 13:00, în Str. Dem I. Dobrescu nr. 11. Invitați: Mircea Martin, Cristian Tudor Popescu, Alexander Hausvater, Cătălin Țîrlea, Ioan Es. Pop şi Lucian Vasilescu, amfitrion: Ioan Cristescu
- Editura Casa Radio organizează o audiţie specială din albumul „Nunta în Someş” de Constantin Brăiloiu, o poveste fermecătoare despre obiceiurile de nuntă şi la o dezbatere care va sta sub semnul dragostei şi al obiceiurilor de nuntă – ora 19:00, la Café Verona, Str. Arthur Verona nr 13 – 15. Alături de Vintilă Mihăilescu se vor afla etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, antropologul Bogdan Iancu şi Florin Iordan (etnomuzicolog, membru fondator al formaţiei de muzică veche românească Trei Parale). Invitat special: Victor Rebengiuc, care va rosti cu o extraordinară forţă povestea celui mai important ritual de trecere, nunta
- Deschiderea „Salonului Primavera”, ediţia a doua, care cuprinde design vestimentar, bijuterie şi lucrări de artă – ora 14:00, la Galeria Galateca, Str. C. A. Rosetti nr. 2-4. Expoziţia este deschisă până pe 13 martie
- Recital de lied susţinut de tenorul Henter Tamas Bertalan acompaniat la pian de Ana-Cristina Silvestru – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român
- Ana Silvestru şi Henter Tamás susţin un concert şi lansează CD-ul „Franz Schubert: Călătorie de iarnă” – 19:00, la sala mare a Ateneului Român, Str. Franklin nr. 1-3
- În cadrul „Stagiunii de marţi seara” are loc un recital susţinut de Iulia Adriana Cazacu – vioară, violă şi Verona Maier – pian – ora 19:00, la Sala mică a Ateneului Român
- Concert susţinut de Ansamblul Profil – Diana Moș (vioară), Eugen Bogdan Popa (violoncel) Mircea Marian (violoncel), Marian Movileanu (violă), Adriana Maier (pian) – ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141
- Partea I a Licitaţiei de Mărţişor organizată de Casa Artmark – ora 20:00, la Hotel Athenee Palace Hilton
- Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural „Casa Artelor” primul eveniment de amploare din acest an – Ziua Dragobetelui, ediţia a II – super show-ul realizat de Horia Brenciu şi HB Orchestra, eveniment dedicat iubirii şi muzicii şi oferit gratuit celor peste 2300 de cupluri din sectorul 3 care s-au căsătorit în 2014 la Casa de Căsătorii a Sectorului 3 – ora 19:00, la Sala Palatului
- La Alba Iulia, are loc un „Târg de Dragobete” – în faţa Casei de Cultură a Studenţilor
- La Cluj – Napoca are loc cea de-a V-a ediție „British Documentary” festivalul celor mai bune documentare britanice – la Sala Cazino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” (24 februarie – 27 martie)
- La Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează o sesiune de declaraţii de dragoste inedite prin tehnici de scrapbooking – ora 17:30, la Galeria Vollard
- La Deva, Teatrul de Artă găzduieşte spectacolul folcloric „Dor de Dragobete”, organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Ansamblul Profesionist “Drăgan Muntean” – ora 18:00
- La Paşcani are loc expoziţia „Mărţişoare tradiţionale vs Mărţişoare Handmade” – în holul Casei Municipale de Cultură „Mihail Sadoveanu” (24 – 27 februarie)
- La Paşcani are loc spectacolul de tradiţii „Dragobetele – sărbătoarea iubirii la români” – ora 17:00, la sala de scpectacole a Casei Municipale de Cultură „Mihail Sadoveanu”
- La Piteşti, Centrul Cultural Piteşti, Liga Scriitorilor din România şi de Expresie Română de Pretutindeni-Filiala Argeş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş organizează lectura publică din seria întâlnirilor literare lunare sub genericul „Printre cărţile oamenilor de cultură argeşeni”, invitat fiind scriitorul Ion Dincă – ora 14:00, la Sala Ars Nova a Centrului Cultural
- La Piteşti, Centrul Cultural Piteşti organizează spectacolul muzical “De Dragobete iubeşte româneşte” – ora 16:00, în Piaţa Primăriei Municipiului
- La Piteşti, Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti în colaborare cu Școala Populară de Artă și Meserii – Pitești organizează evenimentul – spectacol „Dragobetele – Sărbătoarea dragostei la români” – ora 11:00, la sala de spectacole a Școlii Populare de Arte și Meserii, Bd. Republicii nr. 66
- La Ploieşti, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova găzduieşte spectacolul de canto, dans şi muzică populară „Doamne ajută cui sărută/Şi prieşte cui iubeşte”, ediţia a III-a, organizat în colaborare cu Palatul Copiilor Ploieşti – ora 11:00, în Str. Toma Caragiu nr. 10
- La Suceava, Consiliul Judeţean, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava organizează manifestarea „Dragobetele – Sărbătoarea dragostei şi a bunăvoinţei” – ora 10.00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene. Evenimentul cuprinde un recital de muzică şi poezie „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt…”, concursul literar „Tema iubirii în literatura română” şi prezentarea unor creaţii proprii al membrilor Cenaclului „Emin”
- La Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa organizează manifestarea „De Dragobete şi Mărţişor în satul tradiţional” care include un spectacol şi un târg de mărţişoare – ora 17:00, la Muzeul de Istorie Dâmboviţa
- La Târgu Mureş are loc premiera naţională a spectacolului „Regele chior” scrisă de Marc Crehuet – ora 19:30, la Sala Mică a Teatrului Naţional
- La Chişinău, pentru marcarea, în spațiul cultural al Republicii Moldova, a 175 de ani de la apariția primei ediții a revistei Dacia literară, ce a jucat un rol major în viața culturală și literară românească și al cărei redactor-șef a fost Mihail Kogălniceanu, ICR Chișinău, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova”, reprezentat de Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Chișinău, al Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu din Chișinău și al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, organizează vernisajul expoziției stradale „Mihail Kogălniceanu și epoca Daciei literare” – ora 11:00, la Galeria La Rond, situată în preajma monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt
- La Paris are loc conferinţa „Imperiul otoman şi Balcanii şi evoluţia contextului modern”, susţinută de Alain de Savigny, fost preşedinte al mai multor multinaţionale şi pasionat al multi-naţionalismului – ora 19:00, la Palatul de Béhague, Reşedinta Ambasadorului României, 123 rue Saint Dominique
- La Viena are loc un concert acustic de jazz susţinut de Sebastian Spanache Trio, organizat de Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Teatrul Pygmalion şi Asociaţia Culturală „Kabaitan“ – ora 20:00, la Teatrul Pygmalion
- La Târgu-Jiu, Asociaţia Pro Animals organizează o campanie de sterilizare gratuită pentru câini şi pisici cu prilejul Zilei Internaţionale a Castrării Animalelor – la adăpostul administrat de Asociaţia Pro Animals din zona CET a municipiului (24 – 25 februarie)
* * * * *
- Ziua națională a Estoniei, aniversarea proclamării independenței, în 1918
- Ziua internaţională a castrării animalelor
- Ziua drapelului, în Mexic
- Ziua femeii, în Paraguay
- Ziua artistului naţional, în Thailanda
- La New York are loc reuniunea Consiliului de Securitate al ONU
- La Bruxelles, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, are următorul program:
– întâlnire cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European – în clădirea Justus Lipsius, Rue de la Loi / Wetstraat 175
– întâlnire cu Ertharin Cousin, director al programului ONU World Food – la clădirea Paul-Henri Spaak
– întâlnire cu lideri ai Young European Trade Union – în clădirea Paul-Henri Spaak
– întâlnire cu Volodymyr Groysman, preşedinte al Verkhovna Rada din Ucraina – în clădirea Paul-Henri Spaak
– participă alături de Volodymyr Groysman, preşedinte al Verkhovna Rada din Ucraina, la prima reuniune a Comitetului parlamentar de asociere UE – Ucraiona – în clădirea Altiero Spinelli
- La Bruxelles, preşedintele Consliului European, Donald Tusk, are un dejun de lucru cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker
- La Bruxelles, Comisia Europeană organizează conferinţa „How digital is your country? Find out in the new EU Digital Index”
- La Bruxelles, Comisia Europeană organizează conferinţa cu tema „WWWforEurope Conference on Social and Environmental Progress: Europe in a Long-Run Perspective” – la Hotel Silken Berlaymont
- La Bruxelles, Comisia Europeană organizează „Digital4EU Stakeholder Forum”, eveniment la care participă comisarul european pentru Piaţa Unică Digitală, Andrus Ansip şi comisarul european pentru economie digitală și societate digitală, Günther Oettinger – în clădirea Charlemagne
- La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu Marek Belka, preşedintele Băncii Naţionale a Poloniei
- La Berlin are loc vizita comisarului european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, care are programate întrevederi cu membrii Consiliului Consultativ Parlamentar pentru Dezvoltare Sustenabilă, cu Thomas de Maizière, ministrul federal de interne, cu Wolfgang Schäuble, ministrul federal de finanţe, cu Sigmar Gabriel, vice-cancelar şi ministru federal pentru afaceri economice şi energie. De asemenea, oficialul european susţine un discurs în cadrul conferinţei „Investitionen, Wachstum und Beschäftigung – unser Weg zu einem starken Europa” (Investment, growth and employment – our way to a strong Europe) şi se întâlneşte cu Norbert Lammert, preşedintele Bundestag-ului, cu Heiko Maas, ministrul federal al justiţiei şi protecţiei consumatorului şi cu Peter Altmaier, şeful staff-ului cancelarului german şi ministru federal al afacerilor speciale
- La Londra are loc vizita Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini
- La Bruxelles, comisarul european pentru Piaţa Unică Digitală, Andrus Ansip şi comisarul european pentru economie digitală și societate digitală, Günther Oettinger, se întâlnesc cu Eddy Leviten, director general al Alianţei pentru Proprietate Intelectuală
- La Bruxelles, comisarul european pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič şi comisarul european pentru Piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, se întâlnesc cu Barbara Hendricks, ministrul federal german pentru mediu, conservarea naturii, construcţii şi siguranţa nucleară
- La Bruxelles, comisarul european pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič, se întâlneşte cu Hans-Joachim Reck şi Valeria Ronzitti, preşedinte şi respectiv secretar general ai Centrului European pentru Angajatori şi Întreprinderi din sfera Serviciilor Publice (CEEP)
- La Praga, comisarul european pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, poartă discuţii cu oficialii cehi privind Foaia de parcurs a Planului de Investiţii al UE
- La Bruxelles, comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström, se întâlneşte cu ministrul olandez pentru comerţ exterior şi cooperare pentru dezvoltare, Lilianne Ploumen
- La Bruxelles, comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström, se întâlneşte cu ministrul finlandez al afacerilor europene şi comerţ exterior, Lenita Toivakka
- La Bruxelles, comisarul european pentru cooperare internațională și dezvoltare, Neven Mimica, se întâlneşte cu Etharin Cousin, director executiv al World Food Program (WFP)
- La Bruxelles, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, participă la conferinţa asupra Dezvoltării Urbane Sustenabile şi Politicii Europene de Mediu, şi se întâlneşte, în marja conferinţei, cu ministrul federal german pentru mediu, conservarea naturii, construcţii şi siguranţa nucleară, Barbara Hendricks
- La Berlin, comisarul european pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete, se întâlneşte cu vice-cancelarul Sigmar Gabriel, cu Lars-Hendrik Röller, conslier economic al cancelarului, cu Nikolaus Meyer-Landrut, consilier pentru afaceri europene al cancelarului, şi cu Jochen Homann, preşedinte al Bundesnetzagentur
- La Residence Palace, în Bruxelles, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, susţine un discurs în cadrul conferinţei „Ziua Bolilor Rare 2015”, organizată de European Organisation for Rare Diseases
- La Berlin, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, se întâlneşte cu Frank-Walter Steinmeier, ministrul federal de externe, şi susţine discursuri la conferinţa „New Stimulus for Employment, Growth and Investment in Europe – The EU Growth Policy”, la conferinţa „Investment, Growth, Jobs – Our path towards a strong Europe” şi la conferinţa „The future development of the Euro” organizată de Schwarzkopf Foundation
- La Birmingham, în Marea Britanie, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, participă la conferinţa Uniunii Naţionale a Fermierilor Britanici
- La Bruxelles, comisarul european pentru transporturi, Violeta Bulc, se întâlneşte succesiv cu Rimantas Sinkevičius, ministrul lituanian al transporturilor şi telecomunicaţiilor, cu reprezentanţi ai International Union of Combined Road-Rail Transport Companies (UIRR) şi cu Karel Vinck, coordonator european al ERTMS (European Rail Traffic Management System)
- La Bruxelles, comisarul european pentru Piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, găzduieşte un dejun de lucru pe tema rolului politicii industriale a UE în accelerarea impactului regional al strategiilor inteligente, eveniment la care participă Kris Peeters, vicepremier şi ministru belgian al economiei şi muncii, Anrantxa Tapia, ministru regional al Ţării Bascilor pentru economie, dezvoltare şi competitivitate, Esa Halme, primar al regiunii Tampere (Finlanda), Stuart Martin, preşedinte al Satellite Applications Catapult şi Roger Kilburn, preşedintele Scottish Industrial Biotechnology Innovation Centre
- La Bruxelles, comisarul european pentru Piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, se întâlneşte succesiv cu secretarul general al European Trade Union movement (ETUC), Bernadette Segol şi cu Meliton Arrocha, ministrul panamez pentru comerţ şi industrie
- La Londra, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vĕra Jourová, se întâlneşte cu Jo Swinson, ministru britanic pentru afacerile consumatorilor, problemele femeilor şi egalităţi
- La Bruxelles, comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, se întâlneşte cu Brendan Howlin, ministrul irlandez al cheltuielilor publice şi reformei
- La Bruxelles, comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, îl primeşte pe Hans-Joachim Reck, preşedinte al VKU (Verband Kommunaler Unternehmen)
- La Bruxelles, comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, se întâlneşte cu reprezentanţi ai European Social Insurance Platform
- La Strasbourg, Comisia de luptă împotriva Rasismului şi Intoleranţei a Consiliului Europei publică noi rapoarte privind Norvegia şi Grecia
- La Paris, miniștrii de externe al Franței, Germaniei, Ucrainei și Rusiei (în fotmat Normandia) se vor întâlni pentru a găsi soluții în vederea rezolvării crizei din Ucraina – la sediul Ministerului de Externe al Franței
- La Washington, preşedintele SUA Barack Obama are o întrevedere cu Emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al Thani
- La Paris are loc un summit franco-italian la nivel înalt
- La Madrid, în Parlament, au loc dezbateri privind „starea naţiunii”, la care participă premierul spaniol, Mariano Rajoy
- La Cape Town are loc dezbaterea şi votarea unei moţiuni de cenzură împotriva preşedintelui Jacob Zuma
- La Londra, premierul britanic, David Cameron, este audiat în faţa unei comisii parlamentare, pe temele situaţia din Ucraina şi extremismul islamic
- La Seul, ministrul sud-coreean al finanțelor susţine un discurs privind previziunile de creștere a economiei pentru acest an – la Federaţia Băncilor
- La Washington, preşedintele Rezervei Federale Janet Yellen participă la audierea bi-anuală pe tema politicii economice şi monetare, în faţa Comisiei bancare a Senatului american
- La Londra OECD lansează studiul „Marea Britanie 2015”
- La Londra, Institutul pentru Afaceri Economice organizează conferinţa anuală asupra stării economiei „Prospects for the UK Economy”
- La Cairo este aşteptat verdictul în dosarul de corupţie în care sunt implicaţi doi responsabili ai regimului fostului preşedinte Hosni Moubarak: ex-premierul Ahmed Nazif şi fostul ministru de interne Habib al-Adly
- La Berlin are loc Congresul European al Poliţiei (24 – 25 februarie)
- La Manama, în Bahrain, are loc cel de-al 4-lea Forum Financiar „Euromoney” al monarhiilor Golfului (24 – 25 februarie)
- La Paris are loc reuniunea sub auspiciile Programelor comune ale UNESCO/UN Woman/UNFPA pe tema educaţiei fetelor tinere
- La Nairobi, în Kenya, are loc primul Forum ministerial asupra dezvoltării sociale în Estul Africii, în organizarea UNESCO (24 – 26 februarie)
- La Viena are loc lansarea Asociaţiei EUNIC Austria, moment care va fi marcat printr-un eveniment organizat la Muzeul de Etnografie (Volkskundemuseum)
- La Chişinău are loc, de Dragobete, evenimentul „All you need is Art… and Love” – la Muzeul Național de Artă al Moldovei
- Meciuri din prima manşă a optimilor Ligii Campionilor la fotbal – ora 21:45 (ora României):
– Manchester City – FC Barcelona
– Juventus Torino – Borussia Dortmund
25 februarie
- Activităţi în Senat:
– ora 10:30 – lucrări în plen
- Activităţi în Camera Deputaţilor:
– ora 10:00 – şedinţa în plen. De la ora 15:00 este programată dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple „PSD guvernează la negru. Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean !”, depusă de PNL la adresa ministrului Muncii, Rovana Plumb
– la înch. șed. de vot final – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
- La Paris au loc lucrările celei de-a 3-a ediţii a „Zilelor Parlamentare ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică” (25 – 26 februarie). La eveniment participă deputaţii Petru Gabriel Vlase (PSD), Ion Mocioalcă (PSD) şi Corneliu Mugurel Cozmanciuc (PNL)
- La Bruxelles, Fondatorul Colegiului Noua Europă, Andrei Pleşu, şi preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Răzvan-Mihalcea, care au primit „Premiul Cetăţeanului European” din partea Parlamentului European pentru realizări excepţionale, participă la o ceremonie europeană dedicată tuturor laureaţilor din ţările UE – la sediul Parlamentului European (25 – 26 februarie)
- Reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei participă la conferinţa cu tema „Integritatea electorlă şi cooperarea regională”, organizată de Autoritatea Electorală Permanentă (25 – 26 februarie). Oficialii europeni vor prezenta un raport pe tema „Standarede europene şi internaţionale pentru integritatea procesului electoral”
– În aceeaşi perioadă are loc şi reuniunea Comitetului Executiv al Asociaţiei Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB)
- La Curtea de Apel Bucureşti se judecă un nou termen în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu, acuzat de crime împotriva umanităţii
- Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, este judecat pentru trafic de influenţă fiind acuzat că ar fi intervenit pe lângă membri înalţi ai guvernului şi administraţiei centrale pentru a menţine şi promova în funcţie pe şeful poliţiei judeţene
- Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care fostul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş, este acuzat că ar fi atribuit ilegal titluri de proprietate pentru 12 hectare de teren în Capitală
- La Judecătoria Sectorului 1 are loc un nou termen în dosarul în care fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, ar fi ordonat achiziţii ilegale în valoare de peste 18 milioane de euro
- La Judecătoria Sectorului 5 se judecă cererea prin care omul de afaceri George Copos solicită eliberarea condiţionată din închisoare, după ce el a primit aviz favorabil pentru eliberare condiţionată din partea Penitenciarului Rahova. El are de executat patru ani de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarul Loteria I, respectiv cel al transferurilor din fotbal
- La Alba Iulia, Gheorghe Muscalu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, participă la adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea dezbaterii Raportului de activitate aferent anului 2014
• Centrul de Drepturile Omului şi Migraţie din cadrul Universităţii Româno-Americane organizează dezbaterea „The US-Romania Cooperation as NATO Allies in the Context of the Ukraine Crisis” – ora 12:00, la Sala Senatului, Universitatea Româno-Americană. Invitatul principal al evenimentului este Joseph Trimble – adjunct al şefului Secţiei Politice a Ambasadei SUA la Bucureşti
- Bursa de Valori Bucureşti lansează piaţa AeRO, platforma de tranzacţionare pentru IMM-uri şi start-up-uri – ora 9:30
- Learning Network, în parteneriat cu Digital Experts Hub organizează conferinţa „Maximizing Social Media for Professionals and Businesses”, susţinută de Neal Schaffer, social media speaker şi creator de succes al platformei de resurse ȋn social media pentru afaceri “Maximize Your Social” – ora 9:00, la Crystal Palace Ballrooms
- În perioada 25 – 28 februarie are loc Conferinţa Naţională „Alzheimer 2015”, eveniment la care se vor desfăşura, în premieră, sesiuni plenare şi workshop-uri dedicate publicului larg – la Institutul Naţional de Statistică
- Societatea de Ştiinţe Matematice din România organizează Romanian Master of Mathematics, concurs internaţional de matematică destinat liceenilor – la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” (25 februarie – 1 martie)
- La Craiova are loc cea de-a XIV-a ediţie a Târgului de Carte GAUDEAMUS Craiova, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune – echipa Gaudeamus şi Radio România Oltenia Craiova – în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” (25 februarie – 1 martie). Deschiderea oficială a târgului – ora 11:30
- Librăria Bastilia găzduieşte o „Seară de poezie”, invitaţi fiind Domnica Drumea şi Bogdan Alexandru Stănescu, moderator Emanuela Ignăţoiu-Sora – ora 19:00, în Piaţa Romană nr. 5
- Prima dezbatere din anul 2015 a Centrului de Studii în Istorie Contemporană – „Intelectualii sub comunism – supunere, convieţuire, opoziţie”, aduce în discuţie cazul intelectualilor din România, în timpul regimului comunist, de la adevărate drame (pierderi de vieţi omeneşti, detenţii în condiţii inumane pe perioade foarte lungi) la adevărate destine de suscces alături de „biruitori” – ora 18:00, la Hotelul Howard Johnson, sala Iridium. Moderatorul Sorin Lavric îi va avea ca invitați pe Theodor Paleologu (eseist, profesor), Ana-Maria Cătănuș (istoric) și Daniel Cristea-Enache (critic literar)
- Muzeul Naţional de Artă al României organizează o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia „ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX”, deschisă la parterul Galeriei Naţionale până pe 29 martie 2015 – ora 16:30
- Licitaţia cu scop caritabil “Arta pentru Irina”, fondurile colectate fiind destinate Irinei Macarie, o fetiţă de 1 an şi 4 luni care sufera de o boală genetică foarte rară – ora 19:00, la Gargantua Anniversaire, Strada Icoanei nr. 2
- Soprana Rodica Vicǎ, alături de Orchestra de Cameră Radio sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, susţin concertul de muzică barocă cu titlul „Le Roi Danse” („Regele dansează”) – ora 19:00, la Sala Radio
- În perioada 25 – 28 februarie, Ambasada Republicii Chile în România organizează proiecţia ultimului ciclu de film chilian – la Institutul Cervantes, în Sala Auditorium, Bd. Regina Elisabeta nr.38
- Prima ediție a CineȘoc se deschide cu proiecţia documentarului “Into the Abyss”, în regia lui Werner Herzog – ora 19:00, la sala ArCuB
- Lucrări de Theodor Pallady şi Ştefan Luchian se numără printre obiectele-vedetă din licitaţia de „Mărţişor” organizată de AraArt – ora 19:00, la Casa Capşa, sala de Marmură
- La Baia Mare, Fundaţia Culturală „Pro Unione” în colaborare cu Cenaclul Scriitorilor Maramureş şi Biblioteca Judeţeană organizează lansarea volumului 2 al antologiei literare intitulate „Paşi împreună”, apărută la Editura Gutinul, Baia Mare, 2014 – ora 14:00, la sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”
- La Bistriţa are loc Salonul scriitorilor, invitaţi fiind Ion Mureşan, Luigi Bambulea, Olimpiu Nuşfelean, iar Alexandru Gavrilaş va prezenta expoziţia de pictură şi grafică Norbert Towae, moderatori Zorin Diaconescu şi Andrei Moldovan – ora 17:00
- La Galaţi, Consiliul Judeţean şi Centrul Cultural Dunărea de Jos organizează evenimentul „Un cărăbuş sărută luna”, o seară de poezie estoniană cu participarea scriitorilor Doris Kareva, Jaan Malin, Triin Soomets şi a traducătoarei Riina Jesmin – ora 17:00. Cu acest prilej va fi prezentat şi volumul cu acelaşi titlu apărut la Editura Tracus Arte din Bucureşti
- La Iaşi are loc prima seară de film german din acest an, în cadrul căreia cinefilii vor avea ocazia să vizioneze pelicula „One day in Europe” – „O zi în Europa”, în regia lui Hans Stohr, cu actorii Megan Gay, Ludmila Tsvetkova şi Florian Lukas – ora 18:30, la Centrul Cultural German, Sala Bertolt Brecht
- La Londra, Fundația Familiei Rațiu și Centrul Cultural Românesc de la Londra lansează prima etapă a proiectului de digitalizare a Arhivei Ion Rațiu, proiect intitulat “#Ratiu: Browsing through the Past” – expoziţia digitală „Lumea prin Ochii Tânărului Ion Rațiu (1940 – 1961)” care va fi vernisată la galeria românească din 18 Fitzharding Street, Manchester Square
- La Madrid, Galeria Ivan din Bucureşti participă, în perioada 25 februarie – 1 martie, în programul general al celei de-a 34-a ediţii a Târgului Internaţional de Artă Contemporană ARCOmadrid cu lucrări ale artiştilor Paul Neagu şi Andreea Ciobîcă
* * * * *
- Ziua națională a statului Kuweit, aniversarea proclamării independenței, în 1961
- Ziua memorială pentru victimele dictaturii comuniste, în Ungaria
- Ziua ocupaţiei sovietice, în Georgia (invazia Armatei Roşii, în 1921)
- Ziua puterii poporului, în Filipine
- La Bruxelles are loc o mini-sesiune plenară a Parlamentului European
- La Bruxelles, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, are următorul program:
– întâlnire cu Majestăţile Lor regel Filip al Belgiei şi Regina Mathilde – în clădirea Henri Spaak
– sesiune plenară a Parlamentului European
– întâlnire cu Martin Dulig, vicepremier şi ministru de stat pentru afaceri economice, locuri de muncă şi transport al Saxoniei – în clădirea Paul-Henri Spaak
- La Bruxelles, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, are următorul program:
– întâlnire cu Regele Filip al Belgiei şi Regina Mathilde
– prezentarea, în faţa Parlamentului European, a raportului privind reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern din ţările UE din luna februarie
- La Bruxelles, Comisia Europeană urmează să adopte strategia privind Uniunea Energetică Europeană, în cadrul reuniunii Colegiului Comisarilor
- La Bruxelles, Comisia Europeană organizează conferinţa cu tema „Heating and cooling in the European energy transition” (25 – 27 februarie)
- La Bruxelles, Comisia Europeană organizează conferinţa „Paving the way for advanced manufacturing: technology transfer” – în clădirea Breydel
- La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu Regele Filip al Belgiei şi Regina Mathilde
- La Bruixelles, comisarul european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, se întâlneşte cu Annemarie Jorritsma, preşedinte al Asociaţiei Olandeze a Municipalităţilor şi cu Fédéric Vallier, secretar general al Consiliului European al Municipiilor şi Regiunilor (CEMR)
- La Bruxelles, comisarul european pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič, participă la reuniunea la nivel înalt pe tema Rolului strategic al oraşelor inteligente asupra provocărilor energetice
- La Bruxelles, comisarul european pentru Moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, primeşte o delegaţie a Platformei Sociale
- La Bilbao şi Madrid, comisarul european pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, poartă discuţii privind Foaia de Parcurs privind Planul de Investiţii al UE
- La Bruxelles, comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström, se întâlneşte cu ministrul comerţului din Panama, Melitón Arrocha
- La Bruxelles, comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström, se întâlneşte cu secretarul general adjunct al OECD, Mari Kiviniemi
- În Însulele Virgine Britanice, comisarul european pentru cooperare internațională și dezvoltare, Neven Mimica, participă la forumul asupra ţărilor şi teritoriilor de peste mări
- La Bruxelles, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, se întâlneşte cu subsecretarul parlamentar britanic pentru ştiinţele vieţii, George Freeman
- La Bruxelles, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, îl primeşte pe Alain Juppé, primarul municipiului Bordeaux şi preşedinte al AFCCRE (Association française du Conseil des communes et régions d’Europe)
- La Bruxelles, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, îl primeşte pe Marek Belka, preşedintele Băncii Naţionale a Poloniei
- La Washington şi New York are loc vizita comisarului european pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, Jonathan Hill (25 – 27 februarie). Oficialul european se întâlneşte cu Timothy Massad, preşedinte al Commodity Futures Trading Commission, cu Dan Tarullo, guvernator al Rezervei Federale, cu Michael Froman, reprezentant pentru comerţ al SUA, cu Richard Shelby, preşedinte al Comisiei bancare din Senat, şi susţine un discurs la Brookings Institution
- La Bruxelles, comisarul european pentru transporturi, Violeta Bulc, se întâlneşte cu reprezentanţi ai Association of European Airlines (AEA), apoi cu Rüdiger Grube, preşedinte al DB AG
- La Bruxelles, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vĕra Jourová, se întâlneşte cu Helena Dalli, ministru maltez pentru dialog social
- La Bruxelles, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vĕra Jourová, se întâlneşte cu Solveig Horne, ministru norvegian pentru copii, egalitate şi incluziune socială
- La Bruxelles, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, susţine un discurs la European Democrat Students’ (EDS) Winter University
- La Varşovia are loc vizita comisarului european pentru politica regională Corina Creţu, pentru lansarea Acordului de Parteneriat (25 – 26 februarie)
- La Bruxelles, comisarul european pentru cercetare, știință și inovare, Carlos Moedas, se întâlneşte cu George Freeman, ministru britanic pentru ştiinţele vieţii
- La Asuncion, în Paraguay, are loc vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-moon (25 – 26 februarie)
- La Belgrad are loc vizita preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur (25 – 27 februarie)
- La Manchester, în Marea Britanie, Reţeaua Academică Europeană pentru Studii asupra populaţiei Roma organizează un workshop cu tema “Safeguarding Roma children: is it a cultural problem ?”, la care participă reprezentanţii autorităţilor locale, ai agenţiilor şi organizaţiilor de profil
- La Minsk are loc vizita raportorului Comisiei pentru afaceri politice a APCE, Andrea Rigoni, în contextul pregătirii raportului privind situaţia din Belarus (25 – 26 februarie)
- La Moscova, președintele rus Vladimir Putin se întâlneşte cu preşedintele cipriot Nicos Anastasiades, în vederea semnării unui acord militar între cele două state pentru ca Republica Cipru să găzduiască baze militare rusești aeriene și navale
- La Viena, Parlamentul austriac urmează să adopte o nouă lege privind statutul comunităţii musulmane, în încercarea de a evita noi acţiuni extremiste
- La Budapesta, premierul ungar Viktor Orban se întâlneşte cu omologul său turc Ahmet Davutoglu
- La Tunis are loc vizita oficială a ministrului italian de externe Paolo Gentiloni
- Cape Town: Ministrul finanțelor din Africa de Sud, Nhlanhla Nene, prezintă bugetul pentru anul 2015/2016
- La Paris are loc reuniunea Reţelei Parlamentare Globale a OECD Global Parliamentary Network, eveniment la care participă secretarul general al organizaţiei, Angel Gurria şi adjunctul său, Mari Kiviniemi (25 – 27 februarie)
- La Washington, preşedintele Rezervei Federale Janet Yellen participă la audierea bi-anuală pe tema politicii economice şi monetare, în faţa Comisiei pentru servicii financiare din Camera Reprezentanţilor
- La Geneva are loc conferinţa cu tema „Ţinta de inflaţie în Rusia”
- Tribunalul din Cracovia se pronunţă asupra cererii americane de extrădare a cineastului franco-polonez Roman Polanski, în prezenţa acestuia
- La Londra, Amnesty International lansează raportul său anual privind situaţia drepturilor omului la nivel mondial
- La Madrid este anunţată o grevă a studenţilor pentru a protesta faţă de reorganizarea studiilor universitare (25 – 26 februarie)
- La Paris are loc cea de-a 43-a sesiune a Programului internaţional al UNESCO pentru geoştiinţă (25 – 27 februarie)
- La Londra are loc cea de-a 35-a ediţie a Galei BRIT Awards, cele mai importante premii din industria muzicală britanică
- La Milano se desfăşoară Săptămâna modei feminine toamnă-iarnă 2015 (25 februarie – 3 martie)
- Meciuri din prima manşă a optimilor Ligii Campionilor la fotbal – ora 21:45 (ora României):
– Arsenal Londra – AS Monaco
– Bayer Leverkusen – Atletico Madrid
26 februarie
- La Berlin are loc vizita oficială a preşedintelui Kalus Iohannis, care va avea întrevederi cu preşedintele Joachim Gauck (ora 13:00 – ora României) şi cu cancelarul Angela Merkel (ora 15:00)
- La Palatul Parlamentului are loc reuniunea Comisiei generale pentru dezvoltare socială, educaţie, cercetare şi ştiinţă a Adunării Parlamentare a SEECP (26 – 27 februarie). Program:
► 26 februarie
– ora 19:30 – este programat un Dineu oficial oferit de conducerea Camerei Deputaţilor
► 27 februarie
– ora 9:15 – sesiunea de deschidere a reuniunii – la sala Nicoale Iorga
– ora 10:20 – prima sesiune de lucru
– conferinţă de presă – la sala Spiru haret
– ora 13:30 – a doua sesiune de lucru
– ora 15:10 – vizitarea Muzeului Naţional Cotroceni
- La Bruxelles, deputatul PC Bogdan Ciucă participă la workshop-ul cu tema „Activităţi transfrontaliere în UE – O viaţă mai uşoară pentru cetăţeni” organizat de Comisia Afaceri Juridice (JURI) din cadrul Parlamentului European
- La Londra, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Ştefan Zgonea, participă la Gala de premiere găzduită de Camera Comunelor din Regatul Unit al Marii Britanii
- La Roma are loc reuniunea privind punerea în aplicare a Rezoluţiei 2178 a Consiliului de Securitate al ONU privind lupta împotriva terorismului (pentru regiunea MENA), organizată de Adunarea Parlamentară a Mediteranei (APM) şi ONU (26 – 28 februarie). La reuniune participă deptaţii Ninel Peia (PSD) şi Florin-Ionaş Urcan (PNL)
- Activităţi în Senat:
– ora 9:00 – lucrări în comisiile parlamentare
– ora 12:00 – senatorul Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media are o întrevedere cu Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România – la cabinet
- Activităţi în Camera Deputaţilor:
– ora 10:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – la sala Mihai Viteazul
– ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – la sala 25, etaj 2, corp B4
- La Târgu Mureş are loc conferinţa cu tema „Protecţia minorităţilor: practica din România, modele europene şi iniţiativa cetăţenească europeană Minority SafePack” organizată de Fundaţia Culturală Dr. Bernady Gyorgy – ora 9:00, la sediul Fundaţiei Culturale Dr. Bernády Gyorgy, Str. Horea nr. 6. Urmează să participe Valeriu Zgonea – preşedintele Camerei Deputaţilor, Kelemen Hunor – preşedinte UDMR, Marko Bela – fost lider al Uniunii, Lacziko Eniko – secretar de stat, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Mihai Voicu – vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Vasile Dîncu, presedinte IRES, Lucian Mîndruţă – jurnalist, Smaranda Enache – preşedinte Liga ProEuropa, György Frunda – consilier al primului ministru, domnul Meirion Prys Jones, CEO al „Network to Promote Linguistic Diversity” şi al Consiliului Lingvistic Galez, lideri ai organizaţiilor minorităţilor naţionale din România
- Societatea Academică din România (SAR) şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează masa rotundă cu tema „Upgrade România: cum ne valorificăm potențialul european ?” – ora 10:00, la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sala Titulescu, Strada Vasile Lascăr nr. 31. Societatea Academică din România prezintă în Raportul anual de Analiză şi Prognoză al SAR pe 2015 un catalog de propuneri cu titlul „12 soluții pentru România”
- La Piteşti, Centrul Cultural Piteşti şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă cpt. “Puică Nicolae” Argeş organizează simpozionul “Protecţia civilă la ceas aniversar”, prilejuit de Ziua Naţională a Protecţiei Civile – 28 februarie – ora 15:00, la Sala Ars Nova a Centrului Cultural
- În perioada 26 februarie – 2 martie, la Biserica Icoanei din Bucureşti, are loc evenimentul „Icoana – fereastră către Dumnezeu“, ediţia a 8-a, dedicat sărbătoririi în prima duminică din Postul Mare a biruinţei Ortodoxiei asupra ereziilor. Din program:
► 26 februarie
– ora 13:00 – sosirea, la Biserica Icoanei, a moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa din Arhiepiscopia Râmnicului. Sfintele odoare vor fi depuse sub un baldachin special amenajat în faţa bisericii, unde vor rămâne până la 2 martie
► 28 februarie
– Vecernia va fi săvârşită la Biserica Icoanei de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
– ora 18:30 – procesiunea „Lumina Ortodoxiei“ în jurul Parcului Grădina Icoanei. Pe o scenă amenajată în acest parc vor fi rostite rugăciuni speciale şi va avea loc un concert de cântece religioase susţinut de corala Bisericii Icoanei
► 1 martie
– pe podiumul amenajat în vecinătatea locaşului de rugăciune, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de slujitori
– ora 12:00 – slujitorii şi credincioşii de la mai multe parohii din Bucureşti se vor reuni la Parcul Grădina Icoanei
– ora 13:30 – tradiţionala procesiune „Icoana – fereastră către Dumnezeu“. La finalul procesiunii, în Parcul Grădina Icoanei se va săvârşi slujba de sfinţire a icoanelor purtate de credincioşi, însoţită de rostirea Crezului, cuvântul de învăţătură rostit de arhiereu şi alte alocuţiuni
- Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu de la Tribunalul Bucureşti sunt acuzate de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă şi luare de mită, pentru a pune în libertate inculpaţi acuzaţi de trafic de droguri, trafic de persoane şi corupţie
- Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Centrul de Studii de Drept European şi ARDAE – Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene organizează dezbaterea cu tema „Ajutoare de stat şi achiziţii publice în Uniunea Europeană” – ora 14:00, la Academia Română
- Editura Wolters Kluwers Romania organizează seminarul cu tema „Convinge judecătorul … în 10 paşi simpli” – ora 11:00, la Hotel Residence, Str. Clucerului nr. 19
- INPPA organizează dezbaterea „Sfera de aplicare a ordonanţei de plată. Accepţiunea noţiunii de “creanţă certă, lichidă şi exigibilă” – ora 17:00, la Palatul de Justiție, sala E24. Discuţiile vor fi moderate de avocat lector univ. dr. Claudiu Constantin Dinu iar invitat asistent universitar dr. Liviu Zidaru – judecător la Curtea de Apel Bucureşti
- La Cluj – Napoca, Gheorghe Muscalu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, participă la adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în vederea dezbaterii Raportului de activitate aferent anului 2014
- La Oradea, Adrian Bordea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, participă la adunarea generală a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Oradea, în vederea dezbaterii Raportului de activitate aferent anului 2014
- La Trier, în Germania, Academia de Drept European organizează seminarul „Countering trafficking in human beings in the private sector”, la care participă 10 judecători şi procurori români specializaţi în materia dreptului penal (26 – 27 februarie)
- BusinessMark organizează cea de a treia ediţie a conferinţei “Zilele Agriculturii Româneşti” – ora 9:00, la Hotel Howard Johnson Grand Plaza. Participă Daniel Buda, europarlamentar, membru al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European
- Legal Magazin organizează conferința „Back in business vs. Purgatoriul Falimentului Ediția a IV-a” – ora 9:30, la Hotel Radisson Blu
- Train Your Brain organizează evenimentul “Training Leadership Situational“- 10:00, la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr. 56
- La Timişoara are loc ediţia de primăvară a Salonului Industriei Uşoare, organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş – la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22 (26 februarie – 1 martie)
- Întâlnire din cadrul seriei de „Dezbateri Publice de Etică Aplicată”, cu tema „Comunicarea politică în campania electorală: ce poate şi ce nu poate spune un politician?”, eveniment organizat de Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics, în parteneriat cu Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) din cadrul SNSPA – ora 16:00, în Sala multifuncţională a noului sediu al SNSPA
- La Budapesta, firme româneşti îşi prezintă oferta în cadrul Târgului internaţional de turism (26 februarie – 1 martie)
- Conferinţă de presă, în cadrul Conferinţei Naţionale Alzheimer 2015 (25 – 28 februarie) – ora 11:00, la Institutul Naţional de Statistică
- Universitatea Politehnica Bucureşti organizează seminarul Regional pentru Egalitatea de şanse din cadrul proiectului strategic POSDRU „ACTIV pe Piaţa Muncii: Abilităţi şi Competenţe Tehnice pentru Integrare şi Valorificare pe Piaţa Muncii” – ora 9:30, la sediul din Splaiul Independenţei nr. 313, în clădirea Bibliotecii Centrale, Corp A, etaj 2, sala Mare 2.1
- La Timişoara, Universitatea de Vest organizează o şcoală de iarnă intitulată „Patrimoniu cultural şi dezvoltare regională”, destinată studenţilor, elevilor şi tinerilor profesori din România şi Serbia interesaţi de problemele patrimoniului cultural (26 februarie – 2 martie)
- Lansarea volumului „Războiul cel Mare. Fotografia pe frontul românesc” de Adrian – Silvan Ionescu, eveniment prezentat de acad. Dan Berindei, preşedinte de onoare al Secţiei de Istorie şi Arheologie, şi de autor, dr. Adrian – Silvan Ionescu, istoric de artă – ora 17:00, la sediul Institutului Cultural Român. Asociaţia “6 Dorobanţi” va prezenta în deschidere un ceremonial militar ce va omagia combatanţii de acum 100 de ani
- Lansarea volumului „Jurnal (1938 – 1945). Povestea unei fete care a supravieţuit Holocaustului”, de Helga Weissová – ora 18:30, la librăria Cărtureşti Verona. Alături de autoare, care va intra în direct prin Skype cu cititorii, se vor afla, Elisabeta Lasconi – critic literar, Roman Prosa – consulul Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti, Mircea Dan Duţă – traducător şi Magdalena Mărculescu – director editorial Grupul Editorial Trei
- Editura Ratio et Revelatio organizează, în prezența autoarei Liliana Corobca, evenimentul de lansare a cărții „Instituția cenzurii comuniste în România (1949-1977)”, vol. I și II – ora 18:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu. La evenimentul organizat în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, sunt invitați Radu Preda, Florian Banu şi Cristian Vasile
- A.R.C.E.N. organizează un nou eveniment din seria seratelor de filozofie, intitulat „Impasurile eroismului etic. O lectură din Platon” – ora 19:00, la Café Verona – Cărturești, Strada Arthur Verona nr. 13-15
- Cu ocazia lansării celui de-al patrulea volum semnat de Iv cel naiv & ilustrat de Vali Petridean, are loc o jumătate de oră de naivitate: un scurt poetic performance susținut de Ana-Maria Carablais, Adriana Moca, Anda Saltelechi, Dana Voicu, Teodora Calagiu Garofil, și Liviu Cheloiu – ora 19:30, la Cărturești Carusel, Str. Lipscani nr. 55
- În ciclul „Trialoguri la Arcub” are loc întâlnirea dintre autorul Radu Paraschivescu și omul de televiziune și de radio Luca Niculescu, în cadrul căreia vor dezbate tema „… în lume nu-s mai multe Românii”, completată de recitalurile solo ale naistei Cornelia Tihon – ora 19:00, la Ceainăria ARCUB
- În cadrul întâlnirilor „Înapoi la argument”, Horia-Roman Patapievici și Neagu Djuvara vor discuta pe tema „În ce fază se află acum Civilizaţia Occidentală” – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
- Revista de Povestiri organizează un atelier de proiecte de fotografie documentară coordonat de Petruț Călinescu la Foto Hub (26 februarie – 19 martie)
- Muzeul Național al Țăranului Român organizează Târgul Mărțișorului (26 februarie – 1 martie)
- Concert susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Horia Andreescu, soliști Ion Bogdan Ştefănescu şi Ion Ivan-Roncea – ora 19:00, la sala mare a Ateneului Român
- Partea a II-a a Licitaţiei de Mărţişor organizată de Casa Artmark – ora 20:00, la Hotel Athenee Palace Hilton
- La Cluj – Napoca are loc o întâlnire cu Efim Tarlapan, iar cu acest prilej va fi lansat noul său volum „De la Nistru pân’la… Nisa, tot românu’ râsu-mi-s-a”, apărut la Casa de editură Dokia – ora 12:00, la sediul filialei clujene a Uniunii Scriitorilor. Despre autor şi despre cărţile sale vor vorbi: Teodor Tanco, Constantin Zărnescu, Ion Gancea, moderator Irina Petraş
- La Cluj – Napoca, are loc o nouă întâlnire a Clubului de Carte Cluj unde se va discuta pe marginea volumului „Răcnetul / The Roar”, scris de Emma Clayton – ora 18:00, la Checkpoint Cluj
- La Penitenciarul Colibaşi, în ciclul „Cultura în spații neconvenționale” are loc o prelegere urmată de o lectură din creația poeților Mona Vâlceanu și Pavel Șușară, acțiune care se înscrie în ciclul manifestărilor care omagiază Ziua Îndrăgostiților (14 februarie), Dragobetele (24 februarie) şi Mărțișorul (1Martie) – ora 10:30
- La Focşani are loc Târgul de mărțișoare – în Piața Unirii, în zona Muzeului „Trepte de istorie” (26 februarie – 1 martie)
- La Iaşi are loc a XI-a ediţie a Festivalului Mărţişorului – pe pietonalul Ştefan cel Mare (26 februarie – 1 martie)
- La Piteşti are loc manifestarea „Să cunoaștem Uniunea Europeană”, la care participă localitate – ora 11:00, la Sala Tinerilor, Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu
- La Piteşti are loc dezbaterea cu tema „Argeș și Muscel – identitate culturală locală și națională” la care participă elevi de la Colegiile Naționale Zinca Golescu, I.C.Brătianu și Mihai Viteazul din Pitești – ora 13:00, la Sala de conferințe a Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu
- La Piteşti are loc lansarea romanului istoric „Codul lui Dracula. Naşterea unui vampir”, autor – prof.univ.dr. Ștefan Găitănaru – ora 17:00, la Sala de conferințe a Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu
- La Reşiţa are loc vernisajul expoziţiei de fotografie a membrilor fondatori ai Fotoclubului „Banatul Montan” din municipiu – ora 18:00, în foaierul Universităţii ”Eftimie Murgu”
- La Sibiu are loc lansarea volumului „Anii romantici”, de Gabriela Adameşteanu, apărut la Editura Polirom în 2014, disponibil şi în ediţie digitală – ora 18:00, la Librăria Habitus, Piaţa Mică nr. 4. Invitați, alături de autoare, Dan Perjovschi şi Andrei Terian
- La Sibiu, Filarmonica de Stat susţine un eveniment muzical inedit – „Concertul pentru duduk”, lucrare realizată de compozitorul armean Henrik Anassian, dirijor Radu Popa, solist Cosmin Bălean – la duduk – ora 19:00, la sala Thalia
- La Budapesta, Institutul Cultural Român în colaborare cu Centrul pentru Studii Istorice din cadrul Universităţii Central-Europene organizează proiecţia documentarului de călătorie “Wild Carpathia III – Wild Forever” – ora 18:00, în sala „Oktober Hall” a CEU, Str. Oktober 6 nr. 7
- La Chişinău, acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău, susține discursul inaugural al Forumului Internaţional „Dimensiunea europeană a educaţiei artistice şi culturale” – ora 10:00, la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”. Imediat după deschiderea lucrărilor Forumului are loc vernisajul expoziției itinerante „Mihai Eminescu… În mine bate inima lumii”, care va fi deschisă până pe 20 martie
- La Londra lungmetrajul „Aurora”, de Cristi Puiu, este proiectat în deschiderea sezonului de film noir la Cinemateca românească a Institutului Cultural Român
- La Paris are loc un concert „Jazz Love Songs” susţinut de Ramona Horvath Trio – ora 21:30, la L’Entrepôt, 7 Rue Francis de Pressensé
- La Veneţia, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică găzduieşte prezentarea volumului de poezie „Nova Itinera” semnat de Lidia Are Caverni, colaboratoare tradiţională a Institutului, a cărei operă a fost tradusă în limbile engleză, germană şi română – ora 18:00, în sala de conferinţe “Marian Papahagi”. Volumul va fi prezentat publicului de către autoare şi de scriitoarea Andreina Corso
* * * * *
- Ziua amintirii pentru victimele masacrului de la Khojaly, în Azerbaidjan
- La Palazzo Farnesina din Roma are loc întrevedrea între secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg şi ministrul italian de externe Paolo Gentiloni
- La Riga are loc reuniunea informală a miniştrilor comerţului din ţările Uniunii Europene
- La Bruxelles, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, are următorul program:
– întâlnire cu Joanna Rolland, primar al oraşului Nantes şi preşedinte al Eurocities President – în clădirea Paul-Henri Spaak
– întâlnire cu Michael Müller, primarul Berlinului – în clădirea Paul-Henri Spaak
– întâlnire cu Chiril Gaburici, premierul Republicii Moldova – în clădirea Paul-Henri Spaak
- La Bruxelles, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, are următorul program:
– întâlnire cu primul ministru georgian, Garibaşvili, urmată de declaraţii de presă
– întâlnire cu premierul Republicii Molodva Chiril Gaburici
– întâlnire cu preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev
- La Bruxelles preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu fostul premier al Italiei, Enrico Letta
- La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu primarul din Berlin, Michael Müller
- La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu Rosen Plevneliev, preşedintele Republicii Bulgaria
- La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu premierul Georgiei, Irakli Garibaşvili
- La Bruxelles, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei, Federica Mogherini, îl primeşte pe noul premier al Republicii Moldva, Chiril Gaburici
- La Bruxelles, comisarul european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, se întâlneşte cu Moshe Kantor, preşedintele Congresului Evreiesc European
- La Haga are loc vizita comisarului european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, care are programate întrevederi cu Diederik Samsom, preşedinte al Partidului danez al Muncii, cu premierul Mark Rutte, participarea la reuniunea Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul olandez, întrevedrea cu preşedinţii Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, şi întâlnirea cu membrii Curţii Naţionale de Audit
- La Washington, comisarul european pentru buget și resurse umane, Kristalina Georgieva, se întâlneşte cu Jim Yong Kim, preşedintele Băncii Mondiale, cu Rachel Kyte, vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru dezvoltare sustenabilă, cu Pedro Alba, vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru buget, cu Gwen Hines şi Ursula Mueller, directori executivi ai Băncii Mondiale, cu Van Pulley, director al Departamentului Servicii Generale al Băncii Mondiale şi cu Heather Higginbottom, secretar de stat adjunct pentru Management şi Resurse în Departamentul de Stat
- La Bruxelles, comisarul european pentru Piaţa unică digitală, Andrus Ansip, se întâlneşte cu Chen Lifang, membru al board-ului Huawei Technologies
- La Bruxelles, comisarul europen pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič, se întâlneşte cu Monica Frassoni, preşedinte al Alianţei Europene pentru Economisirea Energiei
- La Bruxelles, comisarul european pentru Moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, şi comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, se întâlnesc cu Bjarne Corydon, ministrul danez al finanţelor
- La Madrid are loc vizita comisarului european pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, pentru discuţii privind Foaia de Parcurs asupra Planului de Investiţii al UE
- La Bruxelles, comisarul european pentru economie digitală și societate digitală, Günther Oettinger, susţine un discurs în cadrul reuniunii Federaţiei Europene a Editorilor
- În Luxemburg are loc vizita comisarului european pentru comerţ, Cecilia Malmström
- La Bruxelles, comisarul european pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete, susţine un discurs în cadrul conferinţei „Heating and Cooling in the European Energy Transition”, organizată de Comisia Europeană
- La Bruxelles, comisarul european pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete, se întâlneşte cu Dunya Maumoon, ministru maltez al afacerilor externe
- La Bruxelles, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, se întâlneşte cu Annemarie Jorritsma, preşedinte al Consiliului European al Municipiilor şi Regiunilor
- La Paris, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, participă la Salonul Agriculturii, apoi se întâlneşte cu ministrul francez al agriculturii, Stéphane Le Foll şi cu preşedintele Uniunii federale a Consumatorilor, Alain Barzot
- La Bruxelles, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, participă la o dezbatere asupra locurilor de muncă alături de primarii marilor oraşe europene, reuniune organizată de Eurocities
- La Bruxelles, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, şi comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, se întâlnesc cu Ewald Nowotny, guvernator al Băncii Naţionale a Austriei şi membru al Consiliului Guvernatorilor al Băncii Centrale Europene
- La Valencia are loc vizita comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan (26 – 27 februarie). Oficialul european are programate întrevederi cu Isabel García Tejerina, ministrul agriculturii, hranei şi mediului, cu Alberto Fabra, preşedinte al Regiunii Valencia şi cu membri ai Consiliului de Administraţie al Cooperativelor Agricole din Spania. De asemenea, Phil Hogan susţine un discurs în cadrul Congresului Anual al Cooperativelor spaniole
- La Washington şi New York, comisarul european pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, Jonathan Hill, se întâlneşte cu Jacob Lew, secretarul Trezoreriei, cu Mary Jo White, preşedinte al Securities and Exchange Commission şi cu Lloyd Blankfein, preşedinte al Goldman Sachs
- La Bruxelles, comisarul european pentru transporturi, Violeta Bulc, se întâlneşte succesiv cu Matthias Wissmann, preşedinte al Asociaţiei Germane a Industriei Auto, cu reprezentanţi ai Asociaţiei Internaţionale a Transportului Public, şi cu Carolyn McCall, director executiv al Eeasy Jet
- La Varşovia, comisarul european pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, participă la conferinţa “Copernicus – the road to economic development” şi la ceremonia de deschidere a conferinţei „Perspective 2014-2020” (în implementarea fondurilor europene, alături de premierul polonez, Ewa Kopacz
- La Budapesta are loc vizita comisarului european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vĕra Jourová, care se întâlneşte cu reprezentanţi ai ONG-urilor, cu Zoltán Balog, ministrul resurselor umane şi cu Richárd Hörcsik, preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene din Adunarea Naţională
- La Budapesta, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, susţine un discurs pe tema Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului Ungariei
- La Bruxelles, comisarul european pentru cercetare, ştiinţă şi inovare, Carlos Moedas, se întâlneşte cu Benoit Battistelli, preşedintele Oficiului European pentru Brevete
- La Bruxelles, comisarul european pentru cercetare, ştiinţă şi inovare, Carlos Moedas, susţine un discurs în cadrul mesei rotunde cu tema “University policy needs to beef up for Europe to be more innovative”, organizată de Banca Europeană pentru Investiţii
- La Bratislava, European Academic Network on Romani Studies (RAN) organizează un workshop cu tema “Enhancing Roma participation in public policy in the Slovak Republic”, la care participă responsabili în domeniul politicilor roma şi activişti care dezbat crearea de modele privind participarea mai substanţială a populaţiei roma la procesul de decizie, la nivel local, regional şi naţional – la nivel de guvernanţă (26 – 27 februarie)
- La Londra, are loc vizita raportorului comitetului pentru afaceri sociale, sănătate şi dezvoltare sustenabilă al APCE, Liliane Maury Pasquier, în vederea pregătirii raportului “Protecting patients and public health against undue influence of the pharmaceutical industry” (26 – 27 februarie). Raportorul APCE are programate întâlniri cu reprezentanţii Agenţiei Europene pentru Medicină şi cu reprezentanţii Alianţei Internaţionale a Organizaţiilor Pacienţilor
- La Bruxelles, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muižnieks, participă la conferinţa “More or Less Europe?”, organizată de Centre for European Policy Studies Ideas Lab (26 – 27 februarie)
- La Manila, în Filipine, are loc vizita președintelui francez, François Hollande, însoţit de şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius (26 – 28 februarie)
- La Tokyo are loc vizita preşedintelui polonez Bronislaw Komorowski, care urmează să poarte convorbiri cu premierul nipon Shinzo Abe pe tema cooperării bilaterale şi a crizei din Ucraina (26 – 27 februarie)
- La Madrid, Regele Felipe al Vi-lea al Spaniei participă la inaugurarea celei de-a 34-a ediţii a Expoziţiei internaţionale de artă Contemporană „ARCOmadrid”
- La Washington, şeful diplomaţiei sârbe, Ivica Dačić, se întâlneşte cu secretarul de stat american, John Kerry
- La Paris, UNESCO organizează o consultare asupra Programelor naţionale de învăţare în cadrul Agendei Educaţionale post-2015
- La Paris are loc reuniunea comisiei UNESCO pentru comunicaţii în bandă largă (26 – 27 februarie)
- La San José, în Costa Rica, UNESCO organizează o conferinţă asupra eticii globale pentru pace şi dezvoltare cu tema „Searching for a New Paradigm of Living Together: Central America-Asia-Pacific” (26 – 27 februarie)
- La Londra, primul selfie făcut în spaţiu, un autoportret al astronautului american Buzz Aldrin, realizat în timpul unei ieşiri în afara vehicului spaţial, în 1966, este scos la vânzare la licitaţia organizată de Bloomsbury Auctions
- Ediţia a 45-a a Târgului de Carte de la Bruxelles are loc în perioada 26 februarie – 2 martie – la Tour & taxis
- La Johannesburg are loc reuniunea anuală a celor mai buni dansatori contemporani din Africa de Sud – „Dance Umbrella” (26 februarie – 15 martie)
- Meciuri retur din 16-imile Europa League la fotbal
27 februarie
- La Duşanbe, în Tadjikistan, deputatul Ion Marcel Ciolacu (PSD) participă la misiunea OSCE de observare a alegerilor parlamentare din Republica Tadjikistan (27 februarie – 2 martie)
- Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care medicul chirurg şi fostul senator PSD Şerban Brădişteanu este acuzat că a primit mită patru milioane de euro în conturile unei firme offshore pe care o deţine în Insulele Virgine Britanice în schimbul achiziţionării de aparatură medicală supraevaluată şi inutilă
- Tribunalul Constanţa judecă cererile lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână care au solicitat revocarea arestului la domiciliu, în dosarul privind mita pe care primul ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial
- Curtea de Apel Iaşi judecă un nou termen în dosarul în care fostul deputat Mihail Boldea este acuzat că este liderul unui grup infracţional care se ocupă cu înşelăciuni imobiliare, prejudiciul fiind de peste 1,5 milioane euro
- Gheorghe Muscalu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, participă la adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în vederea dezbaterii Raportului de activitate aferent anului 2014
- La Braşov, Mircea Bucurel Aron şi Adrian Bordea, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, participă la adunarea generală a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov, în vederea dezbaterii Raportului de activitate aferent anului 2014)
- Centrul de Oratorie şi Dezbateri din cadrul Universităţii Româno-Americane, alături de Centrul de Cercetare în Relaţii Economice Internaţionale (ASE) şi Centrul de Economie Politică şi Afaceri Murray Rothbard (URA), organizează atelierul „Avataruri ale corporaţiei multinaţionale. Exerciţiu de analiză proprietariană” – ora 16:00, în Sala Senatului Universităţii Româno-Americane, bd. Expoziţiei nr. 1B
- Editura Wolters Kluwers România organizează seminarul „Modificări fiscale în 2015. Impactul asupra afacerilor” – ora 13:30, la Hotel Residence, Str. Clucerului nr. 19
- La Cluj – Napoca, INPPA Cluj, Baroul Cluj şi Institutul de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor, în colaborare cu Editura Universul Juridic,
Organizează conferinţa de drept administrativ şi fiscal – ora 11:00, la sala de conferinte a Grand Hotel Italia
- La Cluj – Napoca are loc cea de a III-a ediție a Galei Excelenței în Mediere (27 – 28 februarie). Deschiderea manifestării – ora 16:15, la Hotel Univers T
- Institutul de Studii Populare, Wilfried Martens Centre for European Studies și Fundația Hanns Seidel organizează „Seminar Leadership” (27 februarie – 1 martie)
- Târgul de bunuri de larg consum „Primăvara la Romexpo” – ora 10:00, la ROMEXPO (27 februarie – 1 martie)
- Expoziţia de animale de companie „Pet Exhibition” – ora 10:00, în pavilioanele C1, C2 şi C3 de la ROMEXPO
- La Baia Mare are loc o conferinţă regională în cadrul proiectului ”Fără discriminare pentru o viață împlinită”, POSDRU/120/6.2/G/124617, proiect realizat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, în parteneriat cu Asociația Centrul de Cercetare și Formare a Universității de Nord Baia Mare și Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC – ora 10:00, la Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene Petre Dulfu
- Un grup de zece tineri din municipiul Baia Mare, membri ai HHC România, pornesc o expediţie în care vor escalada vârful Kilimanjaro din Africa în cadrul proiectului umanitar „Kilimanjaro for Hope”, pentru a strânge suma de 25.000 de euro, necesară construirii unei case familiei Bordei care are şapte copii şi trăieşte în condiţii dificile
- Dezbaterea ştiinţifică cu tema „Fundamente genetice pentru silvicultura românească”, organizată de Comisia pentru ştiinţe silvice a Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi Secţia de Silvicultură a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti” – ora 10:00, la Sala de prezidiu a Academiei de Ştiinţe Silvice
- Congresul Naţional Bolile Cronice Netransmisibile, ediţia a IV-a – ora 14:00, la Hotel Ramada Parc (27 – 28 februarie)
- Societatea Română de Science Fiction și Fantasy organizează întrunirea ProspectArt în cadrul căreia se vor lansa volumele „Cetatea fără trecut” și „Poarta vrăjitoarelor” (Ed.Nemira, Ed.Mistica), de Rodica Bretin și va avea loc prezentarea studiului „Realismul magic. Încercare genealogică” (Ed.Academiei Romane) de Prof. Dr. Maria-Ana Tupan – ora 17:00, la Centrul Cultural Calderon, Str. Jean-Louis Calderon nr. 39
- Premiera pe marile ecrane a filmului „De ce eu ?”, în regia lui Tudor Giurgiu, inspirat din cazul sinuciderii – în aprilie 2000 – a procurorului Cristian Panait
- Premiera pe marile ecrane din România a filmului francez „Grand Central”, cu Léa Seydoux şi Tahar Rahim în rolurile principale
- Filmul „Băiatul din vecini/The Boy Next Door”, regizat de Rob Cohen, cu Ryan Guzman şi Jennifer Lopez, are premiera în cinematografele din România
- Concert susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Horia Andreescu, soliști Ion Bogdan Ştefănescu şi Ion Ivan-Roncea – ora 19:00, la sala mare a Ateneului Român
- Recital-Atelier de promovare muzicală coordonat şi prezentat de compozitoarea Carmen Cârneci şi susţinut de Ioana Ionescu – pian şi Iulia Ghindă – vioară – ora 17:00, în salonul de muzică al Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141
- Concert susţinut de solistul italian Toto Cutugno şi Orchestra Simfonică Bucureşti – ora 20:00, la Sala Palatului
- La Baia Mare are loc vernisajul expoziţiei „DecoArt”, a artistei plastice Marilena Căluşeru, deschisă în perioada 27 februarie – 17 martie – ora 12:00, în Holul Mare al Bibliotecii Judeţene Petre Dulfu
- La Piteşti, Centrul Cultural organizează dezbaterea interactivă cu tema “Feriga – planta comunicării”, din cadrul noului proiect cultural-educativ sub genericul “Armonie şi stil de viaţă”, suţinut de dr. ing. Adina Perianu – ora 12:00, la Sala Ars Nova a Centrului Cultural
- La Târgu Mureş are loc a IV-a ediţie a „British Documentary” eveniment dedicat filmelor documentare britanice – ora 18:30, la Cinema ARTA, Sala Flora (27 februarie – 28 martie)
- Institutul Cultural Român din Berlin găzduieşte un concert susţinut de pianistul Victor Nicoară şi violonistul Vlad Maistorovici, eveniment care face parte din seria de concerte de muzică clasică organizate lunar la sediul ICR – ora 19:00
- La Cracovia, Institutul Cultural Român de la Varşovia organizează, cu ocazia Sărbătorii Mărţisorului, în perioada 27 februarie – 1 martie 2015, un week-end românesc cu evenimente menite să prezinte diversitatea culturală a României şi să familiarizeze publicul polonez cu muzica, arta şi tradiţiile româneşti şi moldoveneşti. Program:
– Vineri, 27 februarie, ora 18:00 – Vernisajul expoziţiei de pictură Dor de România semnată de artiştii Veronica Iftodii şi Gheorghe Lisiţa
Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, sala 53 (str. Rajska nr. 1)
– Sâmbătă, 28 februarie, ora 11:00 – Ateliere pentru copii susţinute de Anna Karlińska – Hai să confecţionăm mărţişoare – la Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, sala 53 (str. Rajska nr. 1)
– Duminică, 1 martie, ora 18.00 – Seară românească cu muzică şi surprize, invitat special DJ Żołnierz – la Kornet Klub Drum Bun (Al. Krasińskiego nr. 19)
- La Paris are loc proiecţia dramei „Schimb Valutar” (România, 2008), regia Nicolae Margineanu, cu Cosmin Seleşi, Aliona Munteanu, Andi Vasluianu şi Doru Ana – ora 18:30, în Sala de conferinte a Institutului Cultural Român, 1 rue de l’Exposition
- La Viena, Institutul Cultural Român marchează sărbătoarea Mărţişorului prin evenimente organizate la sediul său din Argentinierstrasse 39, în perioada 27 – 28 februarie:
– Vineri, 27 februarie, copiii sunt invitaţi să-şi antreneze creativitatea participând la unul dintre următoarele ateliere de creaţie
– Sâmbătă, 28 februarie, de la ora 12:00, sediul ICR Viena găzduieşte un târg de mărţişoare în cadrul căruia vor putea fi admirate lucrările unor artizani care promovează acest obicei românesc în Austria
- Meciuri în cadrul etapei a 19-a a Ligii I la fotbal:
– ora 18:00 – Concordia Chiajna – Oţelul Galaţi
– ora 20:30 – FC Botoşani – Petrolul Ploieşti
* * * * *
- Ziua Internațională a Ursului Polar
- Ziua Națională a Republicii Dominicane, proclamarea independenţei, în 1844
- Ziua doctorilor, în Vietnam
- La Bruxelles, comisarul european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, se întâlneşte cu Enzo Moavero Milanesi, fostul ministru italian al afacerilor europene
- La Bruxelles, comisarul european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, se întâlneşte cu Eelco Blok, preşedinte al KPN, cu Herna Verhagen, preşedinte al PostNL şi cu Kees van Dijkhuizen, director financiar al ABN Amro
- La Tallinn, în Estonia, comisarul european pentru Piaţa Unică Digitală, Andrus Ansip, se întâlneşte cu Sven Mikser, minsitrul apărării cu Toomas Hendrik Ilves, preşedintele Esoniei şi cu Taavi Rõivas, premierul Estoniei
- La Bruxelles, premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, se întâlneşte cu comisarul european pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič, şi cu comisarul european pentru Moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis
- La Bruxelles, comisarul european pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič, susţine un discurs în cadrul conferinţei „Driving the EU forward: the Energy Union project” – la CEPS Ideas Lab
- La Berlin, comisarul european pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete, susţine un discurs în cadrul conferinţei „Completing the Internal Energy Market – Boosting Industrial competitiveness”, organizată de CDU-Wirtschaftsrat – Consiliul Economic al Partidului Democrat-Creştin
- La Paris, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, vizitaeză Salonul Agriculturii
- La Bruxelles, comisarul european pentru transporturi, Violeta Bulc, se întâlneşte cu Pieter Elbers, preşedinte al KLM, apoi cu reprezentanţi ai Federaţiei Europene a Cicliştilor
- La Budapesta, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vĕra Jourová, vizitează un proiect pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, se întâlneşte cu Péter Polt, procuror şef al Ungariei şi cu László Trócsányi, ministrul ungar al justiţiei
- La Bruxelles, comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, se întâlneşte succesiv cu Didier Robert, preşedintele consiliului regional din Réunion şi cu Karla Šlechtová, ministrul ceh al dezvoltării regionale
- La Copenhaga, comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, susţine un discurs la Copenhagen Business School şi se întâlneşte cu Kristian Thulesen Dahl, lider al Partidului Danez al poporului
- La Bruxelles, comisarul european pentru cercetare, ştiinţă şi inovare, Carlos Moedas, se întâlneşte cu Jean-Pierre Clamadieu, preşedinte al Consiliului Industriei Chimice Europene (CEFIC)
- La Aspach, în Germania, Klaus Bühler, fost membru al Bundestag-ului şi membru de onoare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, acordă oraşului distincţia „Steagul de onoare al Consiliului Europei”, care răsplăteşte acţiunile cu caracter european
- La Washington, Statele Unite şi Cuba poartă a doua rundă de negocieri în vederea unei normalizări diplomatice istorice între cele două guverne
- La Santiago are loc World Summit of Women in Power (27 – 28 februarie). La reuniunea găzduită de preşedintele chilian Michelle Bachelet, participă preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton şi şefa direcţiei pentru femei a ONU, Phumzile Mlambo-Ngcuka
- La Teheran are loc vizita ministrului italian de externe Paolo Gentiloni
- La Beijing are loc vizita şefului diplomaţiei din Sri Lanka, Mangala Samaraweera (27 – 28 februarie)
- La New York, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Vitor Constancio, participă la conferinţa „Central Banking with Large Balance Sheets”
- La Margate, Marea Britanie are loc conferinţa de primăvară a partidului UK Independence (UKIP), cu mai puţin de trei luni înaintea alegerilor legislative din Regatul Unit, programate în 7 mai (27 – 28 februarie)
- La San Francisco are loc Festivalul internaţional de film Ocean (27 februarie – 1 martie)
- La Belgrad are loc Festivalul Internaţional de Film din Serbia, FEST – la Centrul Sava (27 februarie – 8 martie). Festivalul se deschide cu proiecţia filmului „Saint Laurent” al regizorului Bertrand Bonello, iar oaspetele de onoare de la FEST va fi cunoscutul actor de la Hollywood, premiat cu Oscar, Richard Dreyfuss
- Maratonul anual de la Tel Aviv
28 februarie
- Ziua Protecției Civile în România
- La Băile Felix, Clubul Femeilor Social Democrate Bihor organizează un bal caritabil pentru strângerea de fonduri destinate mamelor care îşi cresc singure copiii – „Inimă de mamă”, ediţia I. Printre invitaţi se află Rovana Plumb, ministrul Muncii, Liviu Marian Pop, ministru delegat pentru dialog social, europarlamentarii Viorica Dăncilă, Emilian Pavel, Claudia Ţapardel, secretarul de stat Maria Lazăr, împreună cu deputaţi, primari şi personalităţi ale judeţului Bihor
- La Moscova, ambasadorul României în Federaţia Rusă, Vasile Soare, organizează Sărbătoarea Mărțișorului – ora 16:00, la sediul Ambasadei. La eveniment va fi prezent și compozitorul român Eugen Doga, care pe 1 Martie va împlini vârsta de 78 de ani
- La Londra, Ziarul Românesc și MY Romania Group organizează primul Târg de locuri de muncă al anului 2015, din comunitatea românească – ora 12:00, la noua Școală Românească din Edmonton, deschisă la Nightingale Academy
- La Constanţa, medicii spitalului Liv din Istanbul acordă consultaţii gratuite pentru constănţenii bolnavi de cancer – ora 15:00, la Hotel Ibis
- RussiaToday.ro organizează colocviul „Jean Pârvulesco”, dedicat personalităţii şi operei marelui filozof mistic român – ora 10:00, în aula Bibliotecii Centrale Universitare (28 februarie – 1 martie). Participă Constantin Pârvulesco (Italia), Stanislas Pârvulesco (Franţa), Laurent James (Franţa), Arnaud de l’Estoile (Franţa), Alex Wyeth (Elveţia), Claudio Mutti (Italia), Daria Dughina (Rusia) şi Alexandr Dughin (Rusia) – via Skype. Moderatori dr. Vlad Sauciuc, Dragoş Dumitriu şi Dan Muşetoiu
- Lansarea volumului de eseuri „Piraţi şi corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării”, semnat de Adrian G. Romila şi în curs de apariţie la Editura Cartea Românească – ora 17:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, Calea Victoriei nr. 45. Vor lua cuvântul, alături de autor, Ioan Stanomir şi Angelo Mitchievici
- Asociaţia Da’ De Ce organizează un „Atelier de ierburi”, cu Iulia Iordan, autoarea cărţii „Călătorie printre ierburi şi lumină” – ora 10:30, la Seneca Anticafe
- Fundaţia Calea Victoriei organizează evenimentul „Parfumul în secolul XX – Seducție și extravaganță” – ora 11:00
- Asociaţia CONIL organizează ediţia a VI-a a Târgului de mărţişor “Târgul Micilor Meşteşugari şi Antreprenori 2015” – ora 11:00, la Magazinul Cocor, etajele 2 şi 3
- Concert cameral susţinut de Georgeta Stoleriu, Anca Iarosevici şi Verona Maier – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român
- La Turda, prim-soprana Daniela Vlădescu şi interpretul de muzică populară Viorel Rus susţin un concert de operetă pe scena Salinei Turda – ora 18:00
- Meciuri în cadrul etapei a 19-a a Ligii I la fotbal:
– ora 18:00 – CSMS Iaşi – Gaz Metan Mediaş
– ora 20:30 – Dinamo Bucureşti – U Cluj
- În Spania are loc meciul de handbal masculin Granollers – HCM Constanţa, în Grupa B a Cupei EHF
- Adunarea Generală a Federaţiei Române de Culturism şi Fitness – ora 10:00, la sediul Federaţiei Române de Baschet, Bulevardul Basarabia nr. 39, etaj 1, Sala de conferinţe ”Mihai Nedeff”
- Cea mai dificilă competiţie de freeride din România, aflată la a patra ediţie şi la care vor participa 130 de temerari (dintre care 23 de fete), schiori şi snowboarderi, are loc într-o zonă sălbatică din Masivul Oslea – Munţii Vâlcan – judeţul Hunedoara, în vecinătatea Parcului Naţional Retezat
- La Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac are loc un spectacol culinar susţinut de maeştri bucătari
* * * * *
- Ziua mondială a Bolilor Rare
- Ziua mondială fără Facebook
- Kalevala Day, ziua culturii finlandeze
- Ziua naţională a ştiinţei, în India
- Ziua memorială a păcii, în Taiwan
- Ziua provinciei autonome Andaluzia, în Spania
- La Boston, comisarul european pentru buget și resurse umane, Kristalina Georgieva, susţine un discurs la o conferinţă pe teme europene la Universitatea Harvard
- În Lesotho au loc alegeri legislative anticipate
- La această dată expiră programul de asistenţă financiară pentru Grecia cu zona euro
- La New Delhi, ministrul indian de finanțe, Arun Jaitley, prezintă proiectul de buget pentru perioada 2015/2016
- La Tiraspol este anunţat un protest la care ar urma să participe circa 500 de persoane, organizat de deputatul aşa-zisului soviet suprem Anatolie Dirun, în care participanţii îşi vor exprima nemulţumirea faţă de creşterea facturilor pentru întreţinere, scumpirea serviciilor medicale, dar şi majorarea taxelor de studii la universitate
- La Newcastle, în Marea Britanie, mişcarea islamofobă germană Pegida organizează prima sa manifestaţie din Marea Britanie
- La Ouagadougou, în Burkina Faso, are loc cea de-a 24-a ediţie a Festivalului panafrican de cinema „Fespaco” (28 februarie – 4 martie)
1 martie
- Duminica Ortodoxiei
- Sărbătoarea Mărţişorului
- Ziua Automobiliştilor Militari
- Ziua Forţelor pentru Operaţii Speciale
- Fostul candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, Monica Macovei lansează o nouă formaţiune politică, după ce la începutul lunii ianuarie a lansat Asociaţia „M10”, împreună cu persoanele care au lucrat cu ea în campania electorală – ora 13:00, la sala Grigore Preoteasa a Casei de cultură a studenților, Calea Plevnei nr. 61
- Intră în vigoare Ordonanţa privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale, care prevede că persoanele care nu primesc bon fiscal pentru un serviciu sau un produs au dreptul să nu plătească pentru acestea
- Data de la care este implementată faza pilot a proiectului „Monitorul preţurilor bunurilor de consum”, lansat de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Consiliul Concurenţei
- La Craiova are loc ceremonia de decernare a premiilor ediţiei a XII-a a Târgului de Carte GAUDEAMUS Craiova, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune – echipa Gaudeamus şi Radio România Oltenia Craiova – ora 12:00, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”
- Revista de Povestiri organizează, în cadrul „Creative Writing Sundays” o întâlnire cu scriitorul Răzvan Petrescu – ora 15:00, la Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5
- Concert coral susţinut de Corul Madrigal – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român
- Muzeul Naţional de Artă al României organizează o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia „ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX”, deschisă la parterul Galeriei Naţionale până pe 29 martie 2015 – ora 12:00
- La Cernăuţi, Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Regiunea Cernăuţi organizează tradiţionala Sărbătoare a primăverii „Mărţişor”- ediţia XX – ora 12:00, în sala Palatului Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină, Str. F. Schiller nr. 11
- Meciuri în cadrul etapei a 19-a a Ligii I la fotbal:
– ora 15:30 – CS Universitatea Craiova – Steaua Bucureşti
– ora 18:00 – CFR Cluj – Pandurii Tg. Jiu
– ora 20:30 – FC Braşov – Astra Giurgiu
* * * * *
- Martie este Luna Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului Intestinului Gros
- Ziua independenţei (1992) în Bosnia şi Herţegovina, sărbătoare naţională
- Ziua Internaţională a protecţiei civile
- Ziua internaţională de conştientizare a automutilării
- Ziua Bikini, zi naţională de luptă pentru pace în Japonia
- Ziua independenţei, în Coreea de Sud
- Ziua Insulelor Baleare, în Spania
- Ziua berii, în Islanda
- Sărbătoarea Martenitsa (mărţişor) în Bulgaria. Tradiţii similare mărţişorului se întânesc şi în alte state din zona Balcanilor – Macedonia, Grecia, Albania şi R. Moldova
- Ziua naţională a porcului, în SUA
- Ziua Sf. David, în Ţara Galilor
- La Montevideo are loc preluarea funcţiei de către noul preşedinte uruguayan de stânga, Tabaré Vazquez
- La Madrid are loc vizita de stat a preşedintelui columbian Juan Manuel Santos (1 – 2 martie)
- La Beijing are loc vizita prinţului William al Marii Britanii (1 – 4 martie)
- În Estonia au loc alegeri legislative
- În Tadjikistan au loc alegeri legislative
- În El Salvador au loc alegeri municipale și legislative
- În Pricipatul Andorra au loc alegeri pentru Consiliul General
- La Washington are loc reuniunea Comitetului americano-israelian pentru afaceri publice (AIPAC)
- La Moscova, opoziţia rusă urmează să organizeze un marş anticriză împotriva „proastei gestionări de către autorităţi a gravei crize economice pe care o traversează ţara, din cauza sancţiunilor occidentale şi a scăderii preţului petrolului”
- La Barcelona, în cadrul Mobile World Congress 2015, Samsung prezintă oficial noul model de smartphone Galaxy S6. În aceeaşi zi este posibilă şi lansarea HTC One M9, cunoscut drept Hyma
Răzvan Moceanu