Triplu succes pentru designul românesc la Săptămâna Modei de la Londra

La 22 februarie s-au decernat, în secţiunea International Fashion Showcase din cadrul Săptămânii Modei de la Londra, premiile „Emerging Talent Awards”, acordate celor mai talentaţi tineri designeri şi curatori din lume, respectiv celei mai bune expoziţii aflate în competiţie. După succesul de anul trecut, când România a obţinut prin tânărul creator Lucian Broscăţean Menţiunea Specială a juriului la categoria „Best Emerging Designer”, la ediţia din acest an designul românesc a fost prezent din nou pe vestitul podium al modei de la Londra, de data aceasta cu trei importante distincţii.
Din cei 110 designeri din 27 de ţări intraţi în concurs, creatorii români Alexandru Nimurad şi Victoria Tonu au primit Menţiunea Specială, cel de-a doua distincţie după Marele Premiu care, în acest an, i-a revenit Juliei Mannisto din Columbia. Celelalte două reuşite remarcabile au fost câştigarea locului doi la secţiunea „Showcase Winner”, pentru cea mai bună expoziţie, unde Marele Premiu i-a fost decernat Columbiei, precum şi acordarea Menţiunii Speciale Roxanei Gibescu în competiţia pentru cel mai bun curator, Marele Premiu la respectiva secţiune fiind câştigat de Yegwa Ukpo din Nigeria.
International Fashion Showcase din cadrul London Fashion Week, coordonată de British Council şi British Fashion Council, este un program desfăşurat anual în cadrul London Fashion Week, dedicat proiectelor naţionale prezentate de ambasadele şi institutele culturale străine din Londra. La ediţia din 2015, Institutul Cultural Român din Londra a propus, în parteneriat cu Galeria Galateca din Bucureşti, expoziţia „Untamed Skin – The Romanian Blouse”, incluzând trei dintre cei mai originali tineri designeri români: Alexandru Nimurad, Victoria Tonu şi Alexandra Abraham.
Expoziţia, găzduită de elegantul sediu al Institutului din 1 Belgrave Square până în data de 20 martie, prezintă o colecţie colaborativă de îmbrăcăminte, accesorii şi bijuterii concepută în jurul simbolisticii iei româneşti, pe care cei trei designeri au reinterpretat-o raportându-se la propria identitate artistică, onorând astfel bogatul bagaj al patrimoniului cultural românesc şi înglobând istoria vizuală a iei atât pe teritoriul României, cât şi la nivel internaţional.
Aceasta este cea de-a cincea participare a ICR Londra la London Fashion Week şi al treilea succes obţinut, după ce, în 2013, „The Rest is Tomorrow”, pregătită de asemenea împreună cu Galeria Galateca din Bucureşti, a fost considerată una dintre cele mai interesante expoziţii naţionale, ocupând locul secund în competiţie, pentru ca anul trecut designerul Lucian Broscăţean să primească Menţiunea Specială a juriului.
Alexandru Nimurad a studiat arhitectura şi designul vestimentar. Educaţia sa cuprinde însă şi designul grafic, ilustraţiile sale fiind prezente la MNAC Bucureşti în 2010, dar şi în cadrul altor expoziţii în 2011, 2012 şi 2014. Este prezent pe site-uri de specialitate ca DESIGNIST sau NOT JUST A LABEL şi are proiecte prezentate pe platforme online ca SUB25, A PAGE, DASH, Casseur Magazine, KALTBLUT, Z!NK şi altele. Pentru „Untamed Skin – The Romanian Blouse”,  Alexandru Nimurad a conceput o colecţie vestimentară dedicată simbolurilor culturii de patrimoniu, precum ia, cerbul sau ritualurile ce încă se practică în anumite sate româneşti, pe care le-a interpretat într-o puternică notă personală, unde simplitatea formelor şi liniilor este dublată de atenţia pentru mişcarea fluidă a materialelor.
Absolventă a Facultăţii de Artă şi Design din Huddersfield, Marea Britanie, Victoria Tonu are ca domenii de interes bijuteria, colajul şi printul. Vika Tonu Design a luat naştere în iunie 2013, odată cu seria de inele “Dimiourgia”, dezvăluind un univers al bijuteriilor încărcate cu simbolism şi alchimie. Pentru „Untamed Skin – The Romanian Blouse”, creatoarea, împreună cu designerul Alexandru Nimurad, a realizat o colecţie capsulă de bijuterii haute-couture turnate din alamă şi argint şi împodobite cu pietre preţioase şi semipreţioase. Colecţia se inspiră din povestea Reginei Maria şi are ca element central inima – lăsată că moştenire României de către Alteţa Sa.
Absolventă a secţiei de Modă în cadrul UNArte Bucureşti şi cu o diplomă în Arhitectură la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Alexandra Abraham reuşeşte, prin colecţiile sale de hamuri, să reinterpreteze uzul elementelor exacte din dorinţa de a exprima o libertate funcţională şi de a găsi un echilibru perfect între piesele vestimentare şi accesorii. Ținutele formate din hamuri suprapuse peste rochiile din pânză şi bumbac pe care le va expune în cadrul London Fashion Week 2015 se aseamănă cu formele ample ale iei româneşti, dar subliniază liniile principale ce compun forma corpului feminin.
Roxana Gibescu este în prezent curator la Galeria Galateca din Bucureşti şi a curatoriat proiecte şi expoziţii ce au făcut parte din London Cultural Olympiad 2012, Muzeul Horniman din Londra, Bucharest Biennale 6, Bucharest International Experimental Film Festival, Muzeul Andy Warhol din Pittsburgh, Muzeul Naţional Brukenthal şi International Fashion Showcase – London Fashion Week. În prezent este bursieră CESI (Centrul de Excelenta in Studiul Imaginii) la Şcoala Doctorală a Universităţii Sorbonne 1 din Paris.

Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk