Vladimir Putin a respins posibilitatea unui război cu Ucraina. Preşedintele Federaţiei Ruse a declarat că nu se aşteaptă la un asemenea război. „Eu cred că un astfel de scenariu apocaliptic e imposibil să se întâmple şi sper că nu se va ajunge acolo niciodată”, a spus el într-un interviu pentru televiziunea „Rossia-1”.
Comentând declaraţia preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, privind intenţia de a lua înapoi Crimeea, Putin a spus: „În ceea ce priveşte returnarea unor teritorii, asemenea intenţii au caracter revanşard, iar aici nu este vorba de revenirea unor teritorii undeva”.
„Adevărul este că astăzi – după părerea mea, eu nu vreau să dau niciun sfat nimănui – dar totuşi conducerea unei ţări europene aşa de mari, ca Ucraina, trebuie să reîntoarcă ţara spre o viaţă normală, să redreseze economia, viaţa socială, să asigure aplicarea legilor, să refacă relaţiile cu sud-estul ţării într-un mod civilizat, să asigure drepturile legitime şi interesele oamenilor care trăiesc în Donbas, să zicem”, a spus preşedintele Federaţiei Ruse.
În plus, Putin a cerut să nu se exagereze conflictul dintre Rusia şi Ucraina. „Cel mai rău lucru este provocarea unui conflict între Ucraina şi Rusia, şi tentativele de exacerbare a acestui conflict”, a spus Putin pentru Rossia-1.
http://www.interfax.ru – 23 februarie