100 de elevi de liceu vor adopta un stil de viață sănătos

Bucureşti, 24.02.2015 – are loc conferința de lansare a proiectului „Sănătatea este o stare de bine. Tu eşti bine?”, care își propune evaluarea și selecția a 100 de elevi din patru licee bucureștene și includerea lor într-un program pilot de antrenament și nutriție. Evenimentul de lansare se desfășoară cu participarea Andreei Marin.

Proiectul se derulează în perioada martie-iunie 2015 și a fost iniţiat de către Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă în Educaţie și reunește în parteneriat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Centrul KinetoBebe, Fundaţia Preţuieşte Viaţa, Sas Gym, F.I.T.N.E.S.S. CONCEPT, Asociaţia Consumatorilor de Produse Alimentare – „Optimum Cibum”, Restaurantul rawdia și Brutăria Companion. Implementarea proiectului se realizează prin implicarea sponsorilor principali: Kaufland Romania şi Bucovina.

Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de 100 de elevi din patru licee ale Municipiului Bucureşti: Colegiul Naţional Ion Creangă, Colegiul Naţional Octav Onicescu, Colegiul Naţional George Coşbuc, Colegiul Economic Virgil Madgearu. Elevii, selectaţi şi evaluaţi în prealabil de către kinetoterapeuți, antrenori de fitness şi consultanţi în nutriţie, vor participa gratuit la un program de antrenament într-o sală de fitness şi vor urma un regim de alimentaţie pilot pe parcursul a trei luni. De asemenea, vor fi supravegheaţi de către kinetoterapeuţi pe toată durata proiectului.

„Sănătatea este o stare de bine. Tu eşti bine?” este un proiect pilot care se adresează elevilor de liceu ca acţiune de sensibilizare şi conştientizare a problematicii stilului de viaţă şi a regimului alimentar în rândul tinerilor. Scopul acestui proiect este de a stimula interesul adolescenţilor faţă de adoptarea unei alimentaţii corecte şi beneficiile consumului de alimente sănătoase, care pot reprezenta substitute ale preparatelor de tip fast-food. În egală măsură, scopul proiectului este de a creşte motivaţia tinerilor de a practica sport şi de a înţelege varietatea alternativelor sportive având în vedere nevoile specifice individuale.

Rezultatele urmărite prin intermediul proiectului sunt scăderea în greutate a unora dintre participanţi, dezvoltarea masei musculare a altora sau schimbarea stilului de viaţă şi conştientizarea necesităţii unui regim alimentar sănătos.

Proiectul se desfăşoară în trei etape:

  1. Lansare – informarea şi selecţia elevilor în cele patru licee, în luna februarie 2015;
  2. Programul de antrenament şi nutriţie şi evaluarea parcursului de efort al elevilor, în perioada martie-iunie 2015;
  • Prezentarea rezultatelor obţinute în cadrul conferinţei de încheiere a proiectului, 1 iunie 2015.

Conferinţele şi sesiunile de informare sunt organizate de către Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă în Educaţie şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Programul de antrenament aplicat de partenerul F.I.T.N.E.S.S. CONCEPT celor 100 de elevi (timp de 3 luni) este personalizat în funcție de nevoile fiecărui elev (slăbire, tonifiere, creșterea masei musculare etc.). Cei 100 de copii vor fi însoțiți în sala de fitness pe diferite grupe, o dată sau de mai multe ori pe săptămână, de antrenorul personal Daniel Apostol, unde vor fi asigurate antrenamentele sub îndrumarea sa. De asemenea, adolescenții vor primi și o alimentație pilot, care va ajuta la un rezultat benefic pentru fiecare tânăr în parte, în funcție de necesitățile fiecăruia. F.I.T.N.E.S.S. CONCEPT își propune să fie acel loc în care fiecare elev să găsească un răspuns dorințelor sale de a atinge o forma fizică bună și șă îți îmbunătățească sănătatea personală.

O dată la două săptămâni elevii vor veni în cadrul centrului KinetoBebe pentru diverse evaluări ale parametrilor fizici: rezistența la efort (Proba Ruffier adaptata), mobilitatea articulară și echilibrul (Hettinger), forța musculară și evaluarea și depistarea afecțiunilor motrice asociate. Partenerul în proiect KinetoBebe a lansat în urmă cu trei ani un serviciu nou PROGRAMUL ANTIOBEZITATE – destinat copiilor și adolescenților supraponderali. Implicarea în programul de față este survenită pe baza experienței acestui program. Programul AntiObezitate desfășurat în cadrul centrului KinetoBebe este personalizat și are drept obiective: scăderea greutății corporale; creșterea capacității de efort a organismului; îmbunătățirea respirației și mărirea ventilației pulmonare; tonifierea generală a organismului și în mod deosebit a musculaturii abdominale, prevenirea instalării altor afecțiuni generate de obezitate; prevenirea hipotoniei gastrice și intestinale.

Partenerii Restaurant rawdia şi Brutăria Companion îi invită pe elevi să deguste mostre de preparate raw-vegane şi organizează ateliere de informare cu privire la beneficiile alimentelor sănătoase cu ajutorul unor reţete demonstrative.

Compania Rio Bucovina s-a alăturat proiectului „Sănătatea este o stare de bine. Tu eşti bine?” din dorința de a se implica în educarea elevilor de liceu, îndrumându-i pe aceștia către o abordare potrivită a unui stil de viață sănătos și echilibrat – sport, alimentaţie, hidratare. Bucovina susține sesiuni educative referitoare la importanţa unei hidratări corecte în fiecare zi, cu o apă de calitate şi pune la dispoziţie apa minerală naturală necesară hidratării elevilor în timpul programului de fitness şi alimentaţie. Bucovina promovează o atitudine responsabilă față de echilibrul vieții tinerilor de astăzi care îi va pregăti în relație cu provocările din viitor.

Asociaţia Consumatorilor de Produse Alimentare din România „Optimum Cibum”, organizație cu o concepție unică, bazată pe conectarea simultană la trei misiuni: Prevenție, Educație și Protecție, va oferi tinerilor selectionați din cele patru colegii bucureștene informații și materiale despre un Mod de Viață Sănătos, despre o Alimentație Echilibrată, despre obținerea Stării de Bine prin mișcare, sport și consum corect, responsabil și fară excese, de produse alimentare bogate în elemente nutritive.

Andreea Marin va participa la conferinţa de lansare a proiectului în calitate de reprezentant al Fundaţiei Preţuieşte Viaţa şi va împărtăşi poveşti şi experienţe corelate cu tematica  proiectului, oferind, prin puterea exemplului, o motivaţie în plus pentru tinerii dornici să îmbrăţişeze în mod responsabil un stil de viaţă sănătos. Fundaţia Preţuieşte Viaţa s-a alăturat proiectului pentru a susţine importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos încă de la vârsta la care se află persoanele din grupul ţintă al acestei iniţiative.

Conferința de lansare a proiectului „Sănătatea este o stare de bine. Tu eşti bine?” se desfășoară astăzi de la ora 12.00 în sala de festivități a școlii postliceale Carol Davila din București. “Asociația pentru Dezvoltare Durabilă în Educaţie dezvoltă acest proiect pilot cu scopul atragerii cât mai multor tineri către un stil de viață sănătos și un regim alimentar disciplinat. Dorința partenerilor este aceea de a dezvolta, în baza rezultatelor obținute, un proiect mai amplu, cu finanțare europeană, care să extindă grupul țintă la un număr cât mai mare de elevi din mai multe regiuni ale țării”, a declarat Maria Ştefania Manea, Inspector Proiecte Educaţionale în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Persoană de contact:

 

Maria Ştefania Manea

Inspector Proiecte Educaţionale

Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Tel: 0724064503

Pagina web proiect: https://www.facebook.com/PROIECTNUTRITIESISPORT