53 de cupluri care aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă se vor cununa, din nou, astăzi, de Dragobete. Vârstnicii vor participa la o petrecere organizată de primărie la un restaurant din Târgu-Jiu. Fiecare cuplu va primi din partea municipalităţii diplome de fidelitate şi suma de 500 de lei. „Nunta de aur” este sărbătorită la Târgu Jiu din anul 2004 iar până în acest an au fost premiate 913 cupluri, transmite corespondentul RRA, Răzvan Stoichiţoiu.
RADOR (24 februarie)