Grecia a dezvăluit detalii ale pachetului de reforme economice pe care îl va prezenta astăzi creditorilor ei pentru a asigura o prelungire a acordului de împrumut. Planul include, printre altele, măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale şi corupţiei, crearea unui sistem de taxe mai corect, combaterea traficului de combustibili şi ţigări şi implementarea unor reforme în domeniul muncii şi contractelor colective. El abordează, de asemenea, aspecte vizând ceea ce guvernul elen a descris ca fiind „criza umanitară” cauzată de austeritate. Miniştri de finanţe din zona euro vor discuta propunerile în cursul zilei de marţi. În cazul în care pachetul nu va fi aprobat, acordul de împrumut va expira sâmbătă.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 februarie