Susţinerea politică pe care o are europarlamentarul Eduard Hellvig pentru şefia SRI

Eduard Hellvig, nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis pentru şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI), va fi audiat mine în comisiile parlamentare de specialitate. Abia miercuri legislativul va decide când va avea loc votul în plen. Pe ce formaţiuni politice se bazează Eduard Hellvig ne spune Alina Stănuţă.

Reporter: Nominalizat săptămâna trecută de şeful statului, Klaus Iohannis, ca director al SRI europarlamentarul Eduard Hellvig poate fi, în opinia şefului statului, garantul modernizării SRI, instituţie care în ultima perioadă s-a aflat în centrul atenţiei publice. Nominalizarea vine într-un context regional tensionat, fapt ce l-a făcut pe Eduard Hellvig să declare, după nominalizare, pe o reţea de socializare, că va avea drept coordonate de acţiune combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale. Partidele reprezentate în Parlament au anunţat că vor vota pentru această nominalizare. Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, spune că parlamentarii social-democraţi îl vor susţine pe Eduard Hellvig, dar a reafirmat că ar fi preferat o persoană apolitică pentru această funcţie. Şi parlamentarii UNPR, şi PC, aflaţi la guvernare alături de PSD, au anunţat că îl susţin pe Eduard Hellvig pentru această funcţie. El va primi în mod clar şi voturile celor de la PNL.

Ludovic Orban: Domnul Hellvig are toate calităţile necesare pentru a ocupa această poziţie şi, mai ales, pentru a asigura controlul civil asupra SRI, un SRI integrat la nivel euro-atlantic şi, de asemenea, un Serviciul Român de Informaţii, care să  răspundă în mod eficient tuturor provocărilor cărora trebuie să le facă faţă România astăzi.

Realizator: Şi UDMR, prin vocea preşedintelui Kelemen Hunor, îl susţine pe Eduard Hellvig.

Kelemen Hunor: Recunoaştem, este un om serios, un om echilibrat, cu experienţă politică, dar şi cu o pregătire în această zonă de securitate naţională. Din punctul nostru de vedere nu există niciun motiv să nu-l votăm.

Reporter: Eduard Hellvig va fi audiat mâine în Comisia parlamentară pentru controlul asupra Serviciului Român de Informaţii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 23 februarie