Raportul pe care Nikita Hruṣciov l-a prezentat la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la 24 februarie 1956 a avut urmări de mari proporṭii. La început a fost un secret rezervat doar liderilor celor 55 de partide comuniste „frăṭeṣti”, dar în scurt timp a ajuns să fie cunoscut de zeci de milioane de sovietici ṣi de lumea întreagă. Ceea ce îl făcea ieṣit din comun era faptul că denunṭa crimele ṣi erorile de conducere ale lui Stalin – mort cu trei ani înainte. Cu acest lucru, Hruṣciov urmărea să-ṣi consolideze poziṭia în fruntea partidului. Atacând cultul personalităṭii care luase „proporṭii monstruoase”, noul conducător al PCUS provoca un ṣoc puternic deopotrivă celor din aparatul de conducere ṣi militanṭilor obiṣnuiṭi. Zdeněk Mlynář, lider al PC Cehoslovac, îṣi aminteṣte: „Discursul lui Hruṣciov despre Stalin m-a impresionat îndeosebi prin precizările concrete privind crimele comise de aparatul de securitate sovietic, torturile ṣi mărturisirile smulse cu forṭa pe parcursul proceselor politice. Nu mi-aṣ fi putut imagina niciodată aṣa ceva…”
Delegaṭia românească la Congresul PCUS îi avea în frunte pe Gheorghe Gheorghiu Dej, Iosif Chiṣinevschi, Miron Constantinescu ṣi Petre Borilă. Dej a considerat atunci că raportul secret al lui Hruṣciov este o eroare politică de mari proporṭii, cu consecinṭe nefaste pentru ideologia marxist-leninistă. Raportul avea să tulbure ṣi la noi spiritele – chiar până la nivel de organizaṭii P.M.R. de întreprinderi -, atât prin tăcerile cât ṣi prin dezvăluirile sale. Derutaṭi, activiṣtii se întrebau la reuniunile informative cum să-l privească ṣi să-l prezinte pe viitor pe Stalin.
În Arhiva de istorie orală s-au păstrat câteva opinii ṣi mărturii despre impactul pe care l-a avut în Occident ṣi în ṭară acest document care deschidea calea destalinizării. Grigore Gafencu, fost ministru al Afacerilor Străine, stabilit în Elveṭia în timpul războiului, a vorbit la Radio Europa Liberă în 1956; Henri Dona, ziarist, ṣi Pamfil Iliescu, inginer, au fost intervievaṭi de Mariana Conovici ṣi Silvia Iliescu în 1996 ṣi 2002.
Grigore Gafencu:
„[La] cel de-al XX-lea Congres din Moscova, după cum spun ziarele, domnul Hruṣciov, când a dezvoltat memoriul său împotriva lui Stalin, a primit mai multe întrebări din partea delegaţilor care se aflau în sală şi care îi cereau în scris: „În timpul în care Stalin împlinea toate aceste crime, ce făceaţi dumneavoastră, tovarăşii săi?„ Şi Hruṣciov a spus: „Acela care a pus această întrebare să facă bine şi să se ridice în picioare!„ Şi, fireşte, nimeni nu s-a ridicat. Şi-atunci Hruṣciov a spus: „Vedeţi, asta o făceam şi noi!„ […]
Datorită lui Hruşciov şi a uimitoarelor sale destăinuri din memoriul secret citit în faţa celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist la Moscova – memoriu publicat şi răspândit azi de toate ziarele din lume – orice proces se duce în lumea comunistă, e procesul lui Stalin! La Berna, ca pretutindeni unde lumea începe să priceapă şi să judece ce se întâmplă dincolo de Cortina de Fier […] se ridică umbra lui Stalin! Despre el, omenirea întreagă ştie acum prin chiar gura lui Hruşciov, unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai săi şi care azi se făleşte că este procurorul acestei omeniri, că a fost un tiran sângeros care şi-a bătut joc necontenit de lege şi de morală. Acestea sunt chiar cuvintele lui Hruşciov! După cum, tot ale lui Hruşciov sunt cuvintele următoare, citez: „Arestările, deportările masive de mii şi mii de oameni, execuţiile fără proces şi fără instrucţie, au pricinuit stări de nesiguranţă, groază şi de cumplită deznădejde…„, închei citatul.”
Henri Dona:
[Congresul PCUS] a fost un moment de derută pentru ştabii noştri! Ştiu c-am fost la o adunare care s-a ţinut undeva în Floreasca, unde a fost şi Gheorghiu Dej. Erau într-un fel încurcaţi, ce să spună, cum să spuie, cât… unii „trăgeau” prea tare, alţii îşi puneau cenuşă în cap, alţii voiau să minimalizeze! Lucru de care şi presa, şi noi, am beneficiat […], aceste momente de derută erau lucruri benefice. Şi chestia realmente a avut un mare impact asupra oamenilor care lucrau în Radio. Mă rog, unii au crezut că e liber, se poate spune orice şi nu ştiu ce… [dar] ṣi-au revenit. I-am ajutat şi noi să fie atenţi. Dar, în general, manifestări şi gesturi de-astea de adeziune şi anumit entuziasm juvenil care existau – autentice la unii – s-au terminat. Cu asta ne-au pus capac! Şi… şedinţele astea care aveau loc erau absolut penibile, că „am greşit, trebuie să învăţăm din greşeli„ etc… era ceva, aşa, parcă într-un proces de degenerare! A fost lovitura principală care s-a marcat atunci. Pe urmă au venit evenimentele din Ungaria, din ’56…
Dar la ṣedinṭa asta de la Floreasca, s-a devoalat raportul lui Hruṣciov în plen?
Nu, raportul a fost în câteva exemplare; s-au tras câteva copii şi am fost pe rând chemaţi, fiecare la secţia respectivă, la Comitetul Central, noi la Secţia de Propagandă şi, sub semnătură, trebuia să citim şi să nu spunem nimic, ni s-a dat să citim acest raport. Şedinţa a avut loc la câteva zile după aceea. Probabil, pe diferite sectoare, toţi ăştia care erau din diferite instituţii – nu era numai presă! – ministere, toţi care participau probabil citiseră chestia asta şi când a avut loc şedinţa, lumea ştia la ce să se refere.
Toată problema grea pentru ei… – ei, grea!, n-aveau nici un Dumnezeu, Gheorghiu Dej era un tip teribil de cinic şi la sectorul nostru era Răutu care era capabil să-şi omoare şi tatăl – pe ei nu asta îi durea, mitul lui Stalin şi altele de-astea, ci repercusiunile care pot fi aici. Adică, ca nu cumva, cum s-a făcut cu Stalin, să se facă şi cu ai noştri! Asta îi rodea foarte mult!”
Pamfil Iliescu:
„În ’53 eram la Insitut. [Institutul de Metalurgie şi Mecanică Aplicată] Vedeţi, problemele cu Stalin au apărut după moartea lui. La început toată lumea a zis: „Aoleu, o să fie nenorocirea de pe pământ, că nu mai e tătucul…„ După aia au început să apară problemele noi legate de ce a făcut el şi ce nu trebuia să facă… adică resentimentele s-au format pe urmă.
Bine, dezvăluirile le-a scos raportul secret al lui Hruşciov…
L-a scos atuncea Hruşciov, au început atuncea să fie scoase… După ce a apărut raportul lui Hruşciov au fost discuţii chiar privind cultul personalităţii, ce greşeli a făcut şi ce greşeli ni s-au impus şi aşa mai departe, cultul personalităţii…
Deci aţi discutat asta la şedinţe oficiale de partid…
La şedinţă oficială, sigur!…”
