Un vaccin terapeutic experimental produs de compania farmaceutică daneză Bavarian Nordic a dat rezultate foarte bune în ceea ce priveşte prelungirea duratei de viaţă a pacienţilor cu forme avansate de cancer de prostată, potrivit concluziilor unui studiu aflat în stadiu incipient derulat de Institutul American de Luptă Împotriva Cancerului. Acţiunile companiei au crescut ieri la bursa din Copenhaga cu aproape 12% în urma acestui anunţ. Studiul este efectuat pe 30 de pacienţi care nu au mai putut fi ajutaţi de tratamentele standard de reducere a nivelului de testosteron, hormon responsabil de proliferarea bolii.
Vaccinul Prostvac le-a fost administrat în combinaţie cu un medicament injectabil care acţionează la nivelul sistemului imunitar, numit Yervoy. Bolnavii în stadii avansate au avut o rată medie de supravieţuire de 30 de luni, comparativ cu perioada estimată de 18 luni în cazul chimioterapiei. 15 dintre aceştia au primit cele mai mari doze mari de Yervoy în combinaţie cu Prostvac şi 20% au atins o rată de supravieţuire de 80 de luni. În studiile precedente în care s-a folosit numai medicamentul Yervoy, pacienţii nu au înregistrat rezultate. Se pare însă că asocierea lui cu acest nou vaccin este foarte eficientă. Prostvac a fost conceput să determine un răspuns al sistemului imunitar împotriva celulor canceroase.
Concluziile complete ale studiului urmează să fie prezentate joi, 26 februarie, la un simpozion despre cancerele genito-urinare care va avea loc în Orlando, SUA.
Reuters – 25 februarie