Doi urşi ţinuţi captivi în staţiunea Soci au fost obişnuiţi de turişti să consume alcool. Tribunalul din Soci a decis ca animalele să fie confiscate de la actualul proprietar, dar să fie lăsate pe lângă un restaurant până la începutul lui martie. De soarta acestor urşi, învăţaţi să bea alcool de către clienţii unui restaurant din Soci, s-a ocupat Fundaţia caritabilă internaţională „Inimi mari”. Pentru aceste animale s-a găsit un al habitat – Parcul urşilor din România. Fundaţia lui Brigitte Bardot intenţionează să suporte cheltuielile pentru transportul urşilor, ne-a declarat telefonic Anna Kogan, coordonatoarea Fundaţiei „Inimi Mari”.
„Noi suntem dispuşi să plătim costurile de transport până la habitatul temporar. Suntem gata să plătim cuştile şi transportul animalelor spre portul Constanţa din România. Fundaţia Brigitte Bardot intenţionează să ne ajute cu bani”, a precizat Anna Kogan. Ea a relatat că această organizaţie caritabilă urmăreşte de mai mulţi ani situaţia urşilor din Soci.
Tribunalul din Soci a decis ca aceste animale să fie luate de la actualii proprietari, dar vor fi lăsate să trăiască mai departe pe lângă restaurant până la începutul lunii martie, când sentinţa judecătorească intră în vigoare.
„După ce am aflat despre decizia instanţei, am solicitat Procuraturii de Mediu să ne ajute să transferăm remporar urşii într-o grădină zoologică, unde le-am închiriat ţarcuri. De asemenea, noi am încercat să le găsim noi proprietari în Rusia, dar nicio grădină zologică nu a fost de acord să ofere adăpost acestor animale bolnave”, a subliniat reprezentanta fundaţiei. „Parcul urşilor din centrul Transilvaniei se află la 25 de kilometri sud de Braşov şi a fost construit pentru reabilitarea urşilor care au suferit din cauza oamenilor. Lucrătorii parcului din România sunt de acord să-i găzduiască pe urşii din Soci”, a povestit Anna Kogan.
La începutul lui februarie, tribunalul a dispus Ministerului Resurselor Naturale din ţinutul Krasnodar să-i ia pe cei doi urşi de la proprietarii neglijenţi, care i-au ţinut în condiţii improprii, dar i-a lăsat la restaurant până în martie. Ministerul regional al Mediului a explicat, pentru TASS, că este de acord cu decizia instanţei. „Fundaţia caritabilă trebuie să negocieze cu proprietarii şi să pregătească toate documentele necesare pentru exportul animalelor. Noi nu ne vom opune”, a spus Serghei Zenkov, şeful Departamentului de supraveghere, protecţie, reproducţie şi pentru folosirea animalelor sălbatice.
Potrivit medicilor veterinari, animalele pot fi vindecate de această dependenţă dezastruoasă. În ţarcurile din Parcul urşilor din România, care se întinde pe o suprafaţă de peste 60 de hectare, trăiesc 70 de urşi în condiţii apropiate de natură. Mulţi au fost folosiţi altădată ca animale de companie sau ca atracţii pentru restaurante.
(Agenţia de presă TASS – 24 februarie)