În perioada 21-22 februarie, una dintre echipele care au participat la Hackathonul Datelor Deschise, organizat de către Coaliția pentru Date Deschise împreună cu Guvernul României și cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii din București, a Ambasadei Statelor Unite și a Ambasadei Olandei, a descoperit faptul că 126 de localități, adică aproximativ 1% din numărul total al localităților înscrise în nomenclatorul SIRUTA și pe listele Autorității Electorale Permanente, nu au locuitori conform Recensământului Populației și Locuințelor din anul 2011 și sunt fictive în sensul că fie sunt localități pustii fără locuitori din care au mai rămas doar niște case în degradare, sau sunt localități fictive care în realitate se află acum pe fundul unui lac de acumulare sau care au dispărut în urma unei inundații, a unei alunecări de teren sau în urma construcției Canalului Dunăre – Marea Neagră.
Unele din aceste localități nu au nici o construcție, nu au căi de acces și pot fi localizate pe un teren viran doar în baza hărților istorice. Altele au fost mutate în componența unor localități vecine păstrându-se totuși și denumirea localității comasate ce trebuia să dispară. Toate aceste localități fictive au coduri poștale cu toate că în multe cazuri nu există nici o locuință, nici măcar în paragină.
Un sumar legat de starea de fapt actuală a localităților aflate în această situație a fost publicat la adresa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_localităților_fictive_din_Româniania
Verficările au fost realizate folosind hărțile istorice publicate de către geo-spatial.org și imagini satelitare recente publicate de către organisme internaționale.
Totodată, prin intermediul site-ului nuvasuparati.info, au fost transmise email-uri către instituțiile statului care dețin informații asupra acestor localități precum și către toate primăriile de care aparțin localitățile respective fiindu-le solicitate conform prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, să clarifice statutul localităților fictive și să pună la dispoziție orice informații sau documente referitoare la acest subiect Asociației GEO-SPATIAL.ORG, care s-a oferit să se constituie în secretariatul acestei ințiative.
Referințe:
- Website proiect: https://localitatifantoma.wordpress.com/
- Echipa: http://odd15.datedeschise.ro/bucuresti/proiecte/proiect-12
- Harta interactivă a localităților nelocuite: http://goo.gl/TpSlRM
- Facebook: https://www.facebook.com/LocalitatiFantoma
- Fișier KMZ pentru vizualizare locațiilor pe hartă: http://goo.gl/tLCuzu
- Datele în format tabular: http://goo.gl/89OiV3
- Hackathonul Datelor Deschise: http://odd15.datedeschise.ro/bucuresti/despre
Pentru mai multe informații referitoare la rezultatele acestei acțiuni, ne puteți contacta prin e-mail la adresa: localitatifantoma@gmail.com