Vizita oficială în Germania a preşedintele Klaus Iohannis

România contează pe sprijinul Germaniei pentru a identifica o soluţie de a avansa pe cale intrării în Spaţiul Schengen, a afirmat, la Berlin, preşedintele Klaus Iohannis. La rândul său, cancelarul Angela Merkel a precizat că s-au făcut progrese, dar că discuţiile pe această temă vor fi reluate. Ce alte declaraţii au mai făcut cei doi, după convorbirile oficiale pe care le-au avut în această după-amiază, aflăm de la trimisul nostru, Oana Bâlă. Bună seara!
Corespondenţă din Berlin – Reporter: Oana Bâlă – Bună seara! Preşedintele Klaus Iohannis şi cancelarul german Angela Merkel au discutat despre importanţa investiţiilor germane în România, dar au abordat şi aspecte legate de situaţia Ucrainei şi a Republicii Moldova. Şeful statului a exprimat interesul României pentru atragerea unui număr mai mare de companii germane pe piaţa românească.
Klaus Iohannis: Din discuţia de astăzi a reieşit că există încă un potenţial însemnat de dezvoltare, prin sporirea investiţiilor şi creşterea volumului schimburilor comerciale.
Reporter: Aderarea României la Spaţiul Schengen a fost o altă temă importantă aflată pe agenda convorbirilor dintre cancelarul german şi preşedintele Klaus Iohannis, concluzia fiind că ţara noasră contează pe sprijinul Germaniei în această privinţă. Întrebată dacă o decizie privind aderarea României la Schengen poate fi luată până la sfârşitul anului, cancelarul Angela Merkel a spus că a remarcat faptul că unele rapoarte MCV ale Comisiei Europene au fost pozitive.
Angela Merkel: Da, aţi amintit ultimele rapoarte, care au fost mai pozitive, şi noi credem că reformele vor fi puse în aplicare în mod consecvent. Vom vorbi despre paşii ce urmează. Nu pot să vă dau un răspuns final, însă înţeleg că România aşteaptă un răspuns ferm care să arate că negocierile progresează şi vom reveni asupra acestor discuţii.
Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis se află acum la o întâlnire cu conducerea Forumului Germano-Român şi peste o oră va fi prezent la Ambasada României de la Berlin pentru a se întâlni cu comunitatea românească.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 februarie, ora 18:01

***********

Romania contează pe Germania pentru integrarea sa reală şi deplină în nucleul european – a declarat preşedintele Klaus Iohannis la plecarea sa, ieri, către Berlin. Prima vizită oficială în Germania a şefului statului începe astăzi la prânz, cu primirea sa la palatul prezidenţial.

Preşedintele Klaus Iohannis va discuta cu liderii politici germani despre perspectiva aderării României la spaţiul Schengen, precum şi despre evoluţiile în materie de securitate cu accent pe situaţia din Ucraina. De asemenea, va fi abordată perspectiva europeană a Republicii Moldova şi a ţărilor din Balcanii de Vest. Şeful statului a subliniat că relaţiile de cooperare cu Germania au pentru România o importanţă strategică, iar aprofundarea dialogului cu Berlinul şi extinderea domeniilor de colaborare constituie o prioritate.

Klaus Iohannis: Vizita oferă prilejul intrării într-o etapă superioară a relaţiilor bilaterale ce include şi o susţinere reciprocă pe teme de interes comun în cadrul UE, în plan regional şi internaţional. Contăm pe sprijinul german pentru integrarea reală şi în profunzime a României în nucleul european. Avem multe puncte comune care ne unesc. România, ca şi Germania, este un stat cu un profil comunitar bine conturat, susţinător al aprofundării integrării europene şi al consolidării UE ca proiect politic.
Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va menţiona în discuţiile pe care le va avea la Berlin şi rolul crescând al comunităţilor germane din România, precum şi pe cel al comunităţilor române din Germania, ca puncte de legătură şi factori de consolidare al cooperării dintre cele două ţări.

Un alt subiect pe agenda discuţiilor preşedintelui României la Berlin, este perspectiva europeană a Republicii Moldova, de unde Klaus Iohannis s-a întors cu doar câteva ore înainte de plecarea sa spre Germania. A fost o vizită oficială, în care România şi-a declarat din nou sprijinul pentru ca Republica Moldova să poată realiza reformele necesare integrării europene în sectoare importante precum economia, justiţia sau lupta împotriva corupţiei. În ceea ce priveşte situaţia de securitate din regiune, preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat îngrijorarea faţă de implicaţiile pe care evoluţiile din Ucraina le pot avea asupra stabilităţii Republicii Moldova. Şeful statului s-a întâlnit cu preşedintele şi premierul Republicii Moldova, cu liderii partidelor proeuropene, dar şi cu studenţi ai Universităţii Chişinău.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 februarie