Alina Bica, Dorin şi Alin Cocoş, precum şi Ionuţ Florentin Mihăilescu rămân în arest preventiv în dosarul „Bica 2”. Decizia a fost luată cu puţin timp în urmă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut şi măsura controlului judiciar impusă fostului ministru al economiei, Adriean Videanu. Potrivit unor surse din rândul avocaţilor, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul său, Alin, şi-ar fi recunoscut, astăzi, în faţa instanţei, faptele de corupţie de care sunt acuzaţi în dosarul supranumit „Bica 2”. Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, este acuzată că ar fi luat mită de la cei doi şi ar fi făcut trafic de influenţă în favoarea lor.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie)