Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileţ, a fost declarat incompatibil, de Agenţia Naţională de Integritate. Inspectorii ANI au constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, întrucât, începând cu iunie 2012, acesta deţine, simultan cu funcţia de preşedinte cu rang de Secretar de Stat la ANRE, şi funcţia de director general al SC Gascop SRL. Respectiva firmă are ca obiect activitatea în domenii care se află în competenţa ANRE. Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului. Decizia ANI, în cazul lui Niculae Havrileţ, poate fi contestată în instanţă.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie