Autorităţile de la Atena declară război grecilor înstăriţi şi evazioniştilor fiscali. Ministrul finanţelor, Yanis Varoufakis, ia în calcul introducerea unei ‘taxe extraordinare’, care să fie percepută exclusiv celor care pot să plătească. Datoriile cumulate ale grecilor la fisc se ridică la 76 de miliarde de euro.
Ministrul grec de Finanţe a declarat astăzi că este în intenţia guvernului să analizeze posibilitatea de a impune o nouă taxă pe veniturile mari, al căror nu a fost însă a menţionat. „Ne-am angajat să avem bugete echilibrate” a subliniat Yanis Varoufakis. „Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că nu vom mai ajunge niciodată în situaţia de a ne umili din cauza deficitelor primare. Or, pentru aceasta, dacă va fi nevoie de impozite suplimentare, o voi face cu cei care pot să plătească, nu cu cei care nu au de unde” – a explicat oficialul elen. De asemenea, Varoufakis a lăsat deschisă posibilitatea de a creşte TVA-ul la ţigări şi băutură. Anunţurile ministrului grec de Finanţe vin în sprijinul declaraţiilor făcute astăzi de premierul Alexis Tsipras, care a accentuat: „Cei care speră că vom capitulat în faţa dificultăţilor şi a angajamentelor noastre vor fi dezamăgiţi”. Pe de altă parte, confirmă lipsa de lichidităţi pe care Atena încearcă să o rezolve sub presiunea timpului, recunoscută de altfel şi la Bruxelles şi, potrivit analiştilor economici, folosită pentru a presa Grecia să fie de acord cât mai curând cu planurile de reformă stabilite de creditori.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 februarie