Oameni de ştiinţă şi-au exprimat speranţa că o insulină „inteligentă”, care este în prezent testată, ar putea revoluţiona modul în care este tratat diabetul. În locul analizelor de sânge repetate şi a injecţiilor pentru a controla nivelul zahărului în sânge, o mică doză de această insulină „inteligentă” va circula în organism şi va declanşa ceea ce este necesar. Teste efectuate pe animale au arătat că ea este eficientă – cel puţin la şoareci. Experţi medicali au avertizat însă că vor trece ani în timpul cărora se vor face numeroase teste înainte ca un astfel de tratament să devină o realitate pentru pacienţi. Persoanele cu diabet de tip 1 fac insulină injectabilă pentru a ţine situaţia sub control. Fără insulină, nivelul lor de zahăr în sânge ar creşte periculos, iar prin injectarea insulinei nivelul scade. Oamenii care suferă de diabet de tip 1 trebuie să îşi verifice în mod regulat nivelul glucemie pentru a se asigura că el se află în afara oricărui pericol.
www.bbc.co.uk – 27 februarie