Ambasadorul Bulgariei în Rusia: „Bulgaria simplifică regimul de vize pentru ruşi”

Ambasadorul bulgar la Moscova, Boiko Koţev, a declarat că Bulgaria va simplifica regimul de vize pentru turiştii ruşi în anul 2015. Diplomatul bulgar a precizat că este vorba despre obţinerea preferenţială a vizelor de către persoanele care au vizitat deja Bulgaria şi nu au încălcat regimul vizelor.
„Se prevede ca, dacă o persoană a fost deja în Bulgaria şi totul a decurs normal, să îi fie acordată viză cu intrări multiple pentru o perioadă de un an. Măsuri similare sunt prevăzute pentru persoanele care deţin proprietăţi în Bulgaria – emiterea de vize cu intrări multiple de până la trei ani”, a precizat ambasadorul Koţev. Rusia se află pe locul al patrulea în ceea ce priveşte fluxul de turişti în Bulgaria. Anul trecut, 650.000 de turişti ruşi au vizitat Bulgaria şi peste 400.000 de ruşi au proprietăţi în această ţară. La începutul lunii februarie, ministrul bulgar al turismului, Nikolina Anghelkova, şi ministrul bulgar de externe, Daniel Mitov, au convenit ca procedurile convenite pentru eliberarea vizelor turistice pentru cetăţenii din Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Kazahstan, Armenia şi Georgia să fie simplificate. O decizie în acest sens era aşteptată, scopul fiind încurajarea vizitelor cetăţenilor de pe pieţele tradiţionale, cum ar fi Rusia şi Ucraina.

 

www.novinite.bg – 2 martie