Organizaţia Naţiunilor Unite relevă că cel puţin 6.000 de persoane au fost ucise până în prezent în conflictul din estul Ucrainei

Organizaţia Naţiunilor Unite a prezentat o imagine sumbră a situaţiei din estul Ucrainei, precizând că cel puţin 6.000 de persoane au fost ucise până în prezent în conflictul din această ţară. Într-un raport remis publicităţii de Biroul Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului se arată că vieţile civile şi infrastructura au fost devastate. Monitori ai Naţiunilor Unite au declarat, de asemenea, că semnificative cantităţi de arme grele continuă să treacă graniţa venind din Rusia, în pofida unui acord de încetare a focului care a intrat în vigoare luna trecută. Raportul coincide cu întâlnirea care va avea loc în Geneva între secretarul de stat american, John Kerry, şi omologul său rus, Serghei Lavrov.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 martie