Multe persoane cunosc probabil mitul potrivit căruia numele operaţiei prin cezariană ar proveni de la împăratul roman Iulius Cezar, despre care se spune că ar fi fost primul copil născut prin această metodă.
Este greu de precizat de unde a pornit această poveste, deşi există un document din secolul X care ar putea lămuri lucrurile. Marea enciclopedie istorică bizantină Suda este una dintre cele mai vechi scrieri păstrate unde apare menţionat numele împăratului Iulius Cezar ca etimologie pentru operaţia prin cezariană.
„Împăraţii romani au primit numele de cezari de la Iulius Cezar, cel care nu a fost născut. Atunci când mama sa a murit în a noua lună de sarcină i-au tăiat pântecul şi l-au scos, numindu-l astfel; căci în limba lor caesar însemna tăietură”
Se ştie deja că această explicaţie este incorectă din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, pentru că pruncii mai fuseseră scoşi din pântecul mamelor şi în alte culturi, cu mult timp înainte de Cezar. De fapt, exista o lege imperială romană cunoscută sub numele de Lex Caesarea, care fusese dată pe vremea lui Numa Pompilius (715-673 BC) şi care spunea că, în cazul morţii unei femei însărcinate, pruncul trebuia să fie scos din pântecul ei. Este posibil ca această lege să fi avut motive religioase, pentru ca trupul să fie îngropat separat sau pentru că doctorii şi-au dat seama că uneori copilul putea fi salvat. Până în secolul 19, viaţa mamei a fost întotdeauna sacrificată atunci când se credea că pruncul poate trăi şi dacă erau semne că mama va muri oricum.
Iată că cezariana ar putea, deci, să-şi tragă denumirea de la Lex Caesarea.
Un al doilea motiv pentru care enciclopedia Suda oferă o explicaţie incorectă este faptul că mama lui Iulius Cezar nu a murit la naştere. Aurelia Cotta a supravieţuit şi a trăit până la maturitatea fiului său, devenind chiar consilier politic al acestuia. Unii istorici spun că ar fi trăit chiar şi după asasinarea lui.
Dat fiind faptul că Aurelia nu a murit la naştere, este improbabil să fi suferit o operaţie prin cezariană, pentru că, aşa cum se relatează, această metodă era o soluţie extremă la care se apela doar pentru a salva copilul şi nu existau cazuri în care mamele să supravieţuiască unei astfel de intervenţii pe vremea aceea. Infecţiile şi hemoragiile puternice nu le dădeau şanse.
Prima cezariană despre care se ştie că a fost un succes atât pentru mamă cât şi pentru copil a fost făcută la sfârşitul secolului XVI în Elveţia (vechea confederaţie). Nu de un doctor, ci de un felcer care castra porci şi care a recurs la acest lucru pentru a încerca să-şi salveze soţia.
Abia în secolul 19 au avut loc primele operaţii reuşite prin cezariană, dar rata de supravieţuire nu depăşea totuşi 15%.
Destul de curios este faptul că Dicţionarul Oxford – renumit pentru acurateţea explicaţiilor privind originea cuvintelor – susţine totuşi ipoteza că Cezar ar fi fost născut prin cezariană. Iată cum este definit termenul: „cezariană = naşterea unui copil prin tăierea abdomenului mamei atunci când nu poate avea loc pe cale naturală, aşa cum a fost făcut în cazul lui Iulius Cezar”
O scriere de-a consulului roman Pliniu cel Tânăr face puţină lumină: „Numele de Cezar provine de la latinescul „caedere” (a tăia).” Acesta spune că unul dintre strămoşii lui Cezar fusese născut prin cezariană şi că numele a fost moştenit de împărat. Se poate ca Dicţionarul Oxford să facă o trimitere mai puţin precisă la acest lucru. Primul ascendent al său din familia de patricieni Iulia purtase numele de Numerius Julius Caesar.
Iată că aceste confuzii au dus, de-a lungul vremii la asocierea greşită a numelui operaţiei prin cezariană cu împăratul roman.
Există şi o altă dovadă destul de solidă privind etimologia termenului. Copiii scoşi din pântecul mamei după moartea acesteia, în timpul Lex Caesarea, se numeau „caesones” şi este foarte des invocat faptul că aceasta ar fi originea. Jacques Guillimeau a publicat în 1598 o lucrare medicală în care descria activitatea moaşelor şi se pare că el a fost primul care a produs sintagma de „disecţie cezariană”.
www.todayifoundout.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
