Misao Okawa, recunoscută drept cel mai în vârstă locuitor al planetei, a împlinit 117 ani. Venerabila doamnă a fost declarată cea mai în vârstă persoană din lume de Guinness Book, după ce în anul 2013, compatriotul ei, Jiroemon Kimura, a încetat din viaţă, la vârsta de 116 ani. Misao Okawa este convinsă că longevitatea ei se datorează sushi-ului şi somnului bun. Japoneza şi-a sărbătorit cea de-a 117-a aniversare într-un azil de bătrâni din Osaka, unde locuieşte de mai mulţi ani. Mexicul pretinde că cea mai în vârstă persoană de pe planetă este mexicanca Leandra Becerra Lumbreras, care a împlinit 127 de ani. Aceasta susţine că a trăit atât de mult pentru că i-a plăcut ciocolata şi să doarmă mult. Cartea Recordurilor Guinness Book nu poate recunoaşte recordul acesteia de vârstă, deoarece mexicanca nu deţine dovezi documentare care să-i susţină afirmaţiile.
(www.novinite.bg – 5 martie)