Ministrul român al educaţiei, Sorin Mihai Câmpeanu, crede că este nevoie de continuitate la secţiile Facultăţii de Farmacie cu predare în limbile română şi maghiară, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş. Afirmaţia ministrului a fost rostită după participarea sa la reuniunea festivă a Sentatului UMF Târgu Mureş, care a fost organizată cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii de învăţământ superior. Sorin Mihai Câmpeanu şi-a epxrimat convingerea că, în această vară, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, vor fi organizate examene de admitere. În prezent, organizarea examenelor de admitere este posibilă doar prin propunerea lansată de conducerea universităţii, şi anume, prin acreditatea comună a celor două secţii de farmacie cu predare în limbile română şi maghiară.
MTI – 5 martie