Miliardarul american Paul Allen a anunţat descoperirea celebrului vas japonez de război, cuirasatul Musashi, din cel de-al Doilea Război Mondial, la mai mult de 70 de ani după ce a fost scufundat de forţele americane. El a declarat că descoperirea a fost făcută de echipa sa privată de explorări. Nava a fost localizată la o adâncime de mai mult de un kilometru pe fundul Mării Sibuyan, în largul coastelor filipineze. Musashi şi o altă navă similară, Yamato, au fost două din cele mai mari vase de război construite vreodată. Avioane de luptă americane au scufundat nava Musashi pe 24 octombrie 1944, în timpul Bătăliei pentru Golful Leyte, despre care se presupune că a fost cea mai mare confruntare aeronavală din timpul celei de-a doua conflagraţii modiale, în care forţele americane şi australiene i-au învins pe japonezi.
(www.bbc.co.uk – 6 martie)