Astăzi este ultima zi în care părinţii pot depune cereri pentru participarea copiilor la orele de religie

Realizator: Astăzi este ultima zi în care părinţii pot depune cereri pentru copiii care doresc să participe la orele de religie în semestrul al doilea al acestui an şcolar. Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a precizat, la Târgu Mureş, că până ieri la prânz au fost înregistrate peste 1,8 milioane de cereri, ceea ce reprezintă 77% din baza de raportare. Sorin Câmpeanu a mai spus că, potrivit acestor cifre, profesorii nu ar trebui să fie îngrijoraţi că ar putea rămâne fără catedre:
Sorin Câmpeanu: Aceste îngrijorări par să fie mult diminuate, pentru că procentul este foarte mare, variind, ce-i drept, în funcţie de judeţ, între 54-55% şi 96%; media naţională este 77%. Deci acolo, sigur, în judeţele în care avem un procent de înscriere de 54-55%, trebuie să vedem câţi erau înscrişi înainte, că poate în acele judeţe au fost foarte multe cereri de neparticipare şi atunci nu sunt induse diferenţe majore.
Realizator: Amintim că în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, elevii care vor să meargă la acest curs trebuie să completeze o cerere în acest sens. Cei ce nu au făcut cerere nu vor participa la ora de religie. După centralizarea tuturor cererilor, Ministerul Educaţiei ar urma să ia decizii şi în privinţa numărului de profesori care vor preda această disciplină în anul şcolar viitor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie