Brigada 61 Vânători de Munte Miercurea Ciuc va pleca în luna august în Afganistan, pentru a participa la o misiune NATO

Ministrul apărării, Mircea Duşa a anunţat la Sfântu Gheorghe că Brigada 61 Vânători de Munte Miercurea Ciuc va pleca în luna august în Afganistan, pentru a participa la o misiune a NATO.
Mircea Duşa: „Militarii harghiteni au participat la misiuni în teatrele de operaţii, au dat dovada spiritului de responsabilitate şi a pregătirii profesionale. De aceea au fost foarte apreciaţi de către partenerii noştri din NATO şi din statele UE şi am decis, împreună cu şeful Statului Major General ca militarii de la Brigada 61 Vânători de Munte să participe, începând din luna august, împreună cu militarii de la Brigada din Bistriţa la misiuni în teatrul de operaţii Afganistan, respectiv în Kandahar, pentru asigurarea protecţiei forţei pe Aeroportul Kandahar”.
Ministrul Mircea Duşa a decorat astăzi cu Emblema de Onoare a Armatei Române Drapelul de luptă al Batalionului 24 Vânători de Munte Mircurea Ciuc, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea acestei unităţi. După cum transmite coresponta RRA Angela Bârsan, ceremonia s-a încheiat cu defilarea trupelor şi a tehnicii militare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 martie)