EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are o întrevedere cu Fuad Karim Saliba Kokaly, ambasadorul Palestinei în România – ora 10:00, la cabinet
– Ministere
* Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), în parteneriat cu Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), organizează conferința de promovare a proiectului „Modernizarea serviciilor publice de informare și relaționare cu cetățenii, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice” – ora 9:30, la Hotelul Ibis, Palatul Parlamentului, Str. Izvor, nr. 82-84, sector 5
* Constanţa: Conferinţă de presă susţinută de ministrul educaţiei naţionale, Sorin Cîmpeanu, secretarul de stat Vasile Şelaru şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Răducu Popescu – ora 14:00, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”
* Programul ministrului apărării naţionale, Mircea Duşa, şi a şefului Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă:
- Sfântu Gheorghe: ora 10:00 – vor participa la ceremonia dedicată împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireşoaia” din localitate. Cu acest prilej, Drapelul de Luptă al unităţii va fi decorat cu Ordinul „Virtutea militară în grad de cavaler cu însemn de pace”
- Miercurea Ciuc: ora 13:00 – vor lua parte la aniversarea Batalionului 24 Vânători de Munte „General Gheorghe Avramescu” din localitate. În cadrul ceremoniei, Drapelul de Luptă al unităţii va fi decorat cu „Emblema de Onoare a Armatei României”
* Timişoara: Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş organizează dezbaterea interactivă „Noul Cod fiscal – măsuri de relaxare fiscală”, la care participă ministrul finanţelor publice, Darius Vâlcov – ora 16:30, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, Sala Europa; declaraţii de presă – ora 18:00
* Bruxelles: Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu va participa la Consiliul de Mediu al Uniunii Europene, eveniment care reuneşte miniştri ai mediului din Statele Membre. Pe agendă figurează agenda globală post 2015 – stadiul negocierilor şi etapele viitoare, foaia de parcurs către Conferinţa Părţilor la Convenţia Cadru a ONU privind schimbările climatice de la Paris, precum şi Uniunea Energiei şi aspecte referitoare la politica în domeniul schimbărilor climatice
* Riga, Letonia: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va participa, în zilele de 6 şi 7 martie, la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (tip Gymnich). Dezbaterile din cadrul reuniunii vizează criza din Libia, situaţia din Ucraina şi, în context, relaţiile Uniunii Europene cu Federaţia Rusă, pregătirea summitului Parteneriatului Estic de la Riga (21-22 mai), revizuirea Politicii Europene de Vecinătate (PEV) şi revizuirea cadrului strategic de acţiune al UE
– Uniunea Europeană
* Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează dezbaterea „Prin educaţie către performanţă” – ora 10:00, la Galeriile Artmark, Str. C.A. Rosetti, nr. 5
– Partide
* Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, participă la o reuniune de lucru cu conducerea Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere – ora 13:45, la Complex Aurrum Palace, Şos. Electronicii nr. 19; la final vor avea loc declaraţii de presă
* Alba Iulia: Are loc dezbaterea programului de guvernare al PNL privind domeniul educaţiei, eveniment organizat în cadrul proiectului „Politicile PNL în sprijinul familiilor din România” – ora 15:00, la Hotel Parc.Participă: copreşedintele Organizaţiei de Femei a PNL, Lucia Varga, vicepreşedinţii PNL Raluca Turcan şi Ciprian Dobre, deputatul Radu Zlati, membru în comisia de educaţie a PNL, copreşedinţii PNL Alba, Mircea Hava şi Adrian Teban
* Bistriţa-Năsăud: Conferinţă de presă organizată de PNL Bistriţa-Năsăud – ora 11:00
* Bistriţa-Năsăud: Conferinţă de presă organizată de PSD Bistriţa-Năsăud – ora 11:45
* Satu Mare: Conferinţă de presă susţinută de copreşedintele PNL Alina Gorghiu- ora 13:00, la sediul PNL
– Minorităţi
* Gala Femeilor rome, ediția a V-a – ora 18:00, la Palatul Parlamentului, sala C.A. Rosetti
– Justiţie
* Are loc şedinţa de bilanţ a DIICOT – ora 11:00: declaraţii de presă – ora 14:30
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de procurorii DNA că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie 2012 de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu
– Social
* Eveniment de lansare a proiectului „Economia Socială – o șansă la o viață decentă” – ora 11:00, la Spațiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr.31, parter
* Piatra Neamţ: AJOFM Neamț şi Fundația Motivation România organizează „Bursa Locurilor de Muncă” – ora 10:00, la Central Plaza Hotel (fostul Hotel Central), Piața Petrodava nr. 1-3
– Economic
* Cluj – Napoca: Patrizia Paglieri, Doina Costache (Google), Cornelia Nicolae (Stefanel) şi Alexandra Stoica (DAS Engineering) sunt patru dintre femeile de carieră care vor fi prezente la ediţia din acest an a conferinţei „The Woman” – ora 12:00, la Grand Hotel Italia
* Constanţa: Cea de-a VI-a ediţie a Târgului de Turism “VACANŢA” (6 – 8 mar.) – la Maritimo Shopping Center. Organizatori: Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA Constanţa) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT) prin Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral – Delta Dunării
* Timişoara: Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş (CCIAT) organizează un eveniment dedicat împlinirii a 25 de ani de la reluarea activităţii CCIAT, 165 ani de la înfiinţare şi 10 ani de la inaugurarea Centrului Regional de Afaceri Timişoara – ora 11:00, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara
– Medicină, Sănătate
* Lansarea volumului „Artă şi suflet”, scris de Maria Kiss şi Sorin G. Ionescu, apărut la editura Şcoala Ardelenă din Cluj-Napoca, care doreşte să prezinte publicului larg, ce înseamnă suferinţa medicală denumită generic, “Distonie” – ora 17:00, la Academia de Studii Economice – Clădirea Eminescu, etajul 5, Sala 1514 – Lectoratul Francez
– Învăţământ, Cercetare
* Ministerul Educaţiei organizează, în perioada 2 – 6 martie, simularea naţională a examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a. Astăzi, are loc proba la alegere a profilului şi specializării (Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie) – doar pentru elevii claselor a XII-a
– Cultură
* Slujba religioasă pentru trecerea la cele veşnice a actorului George Motoi va avea loc azi, de la ora 13:00, la Biserica „Sf. Maria”, iar înmormântarea va fi la Cimitirul „Sf. Vineri” din Capitală
* Librăria „Mihai Eminescu” are loc lansarea volumului „În căutarea victimelor comunismului. Povestea lui Marius Oprea”, de Guido Barella – ora 14:00, Bd. Regina Elisabeta nr. 16
* Are loc conferința-dezbatere cu tema „Ziua internațională a femeii : Semnificații și simboluri”, în cadrul evenimentului „Luna francofoniei în România – martie 2015 GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor francofone din România)” – ora 17:00, la Villa Noel, Str. Emile Zola nr. 6
* Concert susţinut violonistul Liviu Prunaru acompaniat de Orchestra Naţională Radio dirijată de Cristian Oroşanu – ora 19:00, la Sala Radio
– Sport
* Sunt programate primele două meciuri ale etapei a 20-a a Ligii 1 de fotbal:
- Piatra Neamţ: Ceahlăul Piatra Neamţ – Pandurii Tg. Jiu – ora 18:00, pe stadionul „Ceahlăul”
- Târgu-Mureş: ASA Tg. Mureş – Dinamo Bucureşti – ora 20:30, pe stadionul „Trans-Sil”
* Buzău: În perioada 6 – 8 martie se desfăşoară Campionatul Naţional individual pentru seniori la tenis de masă
* Craiova: Conferinţă de presă organizată de echipa de fotbal CS Universitatea Craiova – ora 12:00, la stadionul „Extensiv”
* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de HCM Constanţa – ora 13:30, la Sala Sporturilor
* Sibiu: Meciul de tenis România – Israel din cadrul Cupei Davis contând pentru primul tur al Grupei I valorice a zonei Europa-Africa (6 – 8 mar.) – la sala Transilvania. Astăzi, de la ora 12:40, au loc partidele de simplu: Adrian Ungur – Bar Tzuf Botzer şi Marius Copil – Dudi Sela
* Soci: Reprezentativa feminină de fotbal Under-19 a României participă la turneul amical Kuban Spring 2015 (6 – 18 mar.)
Aniversări – Comemorări
– 1866: S-a născut Dumitru Georgescu-Kiriac, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie din România (m. 1928)
– 1897, 6/18: Apare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători; potrivit legii, erau libere doar duminica dimineaţa şi alte 14 sărbători pe an, dar condiţionat pentru întreprinderile industriale, întrucât Camera de Comerţ avea latitudinea să hotărască întreprinderile la care trebuia să se lucreze continuu
– 1907, 6/19 – 9/22: Apogeul răscoalei ţărăneşti în Moldova (izbucnite la 8/21 februarie acelaşi an, în satul Flămânzi din judeţul Botoşani)
– 1919, 6/19: Ungariei i s-a înmânat hotărârea Consiliului Militar interaliat de la Paris (Nota Vyx), privind retragerea trupelor din Transilvania pe o nouă linie de demarcaţie (Satu Mare-Oradea-Arad) până la încheierea păcii, prin care urmau să se hotărască noile graniţe politice
– 1920: S-a născut actorul şi epigramistul Ernest Maftei (m. 2006) – 95 de ani
– 1920: S-a născut Ion Apostol Popescu, poet, folclorist şi critic literar; cele mai importante sunt studiile sale de folclor, orientate în trei direcţii: artă populară, folclor literar şi influenţa literaturii şi artei populare asupa creatorilor culţi (m. 1984) – 95 de ani
– 1924: S-a născut Ben.[edict] Corlaciu, poet, prozator şi traducător; membru al grupării din jurul revistei „Albatros”, alături de Geo Dumitrescu; în anii ’70 ai secolului XX s-a stabilit la Paris (m. 1981)
– 1930: A avut loc, la cinematograful Capitol din Bucureşti, premiera filmului documentar „Viaţa unui oraş”, reintitulat ulterior „Viaţa începe mâine”, realizat de regizorul Jean Mihail; filmul a marcat începutul carierei de documentarist a regizorului – 85 de ani
– 1933: S-a născut Dan Puican, regizor de teatru şi de emisiuni de divertisment; a lucrat, din anul 1963, la Teatrul Naţional Radiofonic (timp de jumătate de secol, a pus în undă peste 1000 de piese de teatru şi scenarii radifonice); a fost distins cu premiul UNITER pentru cele mai bune spectacole radiofonice la Galele din anii 1994, 1998 şi 1999
– 1933: S-a născut actriţa Margareta Pogonat (m. 2014)
EVENIMENTE EXTERNE
– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel i-a invitat pe preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, Ucrainei, Petro Poroşenko, şi Franţei, François Hollande, pentru o nouă rundă de discuţii în problema reglementării situaţiei din estul Ucrainei
– New York: Prim-ministrul turc, Ahmet Davutoglu se adresează Adunării Generale a ONU
– Kiev: Vizita secretarului adjunct de stat al SUA, Antony Blinken
– Florida: Reuniunea Clinton Initiative Global University (CGI U) (6 – 8 mar.)
– Berna: Sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului la Geneva (6 – 27 mar.)
– Seul: Exerciţiile militare comune anuale între Coreea de Sud şi SUA, sursă tradiţională de tensiuni cu Coreea de Nord
– Chișinău: Mișcarea Civică Tinerii Moldovei organizează conferința „Problemele studenților din Republica Moldova. Cauze și soluții” – ora 12:00, în Sala Mică a Senatului, sala 212, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Str. Vlaicu Pârcălab nr. 52
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială de Rugăciune”; este o zi în care creştinii de diferite confesiuni se întâlnesc în localităţile lor pentru a se ruga pentru o ţară anume şi pentru pace în lume; iniţiată de mişcarea ecumenică a femeilor, este celebrată în prima zi de vineri a lunii martie, în peste 170 de ţări din lume; programul este pregătit de femei, dar invitaţia la rugăciune se adresează tuturor (în România se marchează din 1993)
– Ziua Naţională a Republicii Ghana (fosta Coastă de Aur); proclamarea independenţei – 1957
– 1475: S-a născut Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, arhitect şi poet italian; Michelangelo este unul dintre artiştii care întruchipează idealul de universalitate al Renaşterii (m. 1564) – 540 de ani
– 1619: S-a născut dramaturgul și eseistul francez Cyrano de Bergerac (pe numele său complet Hector Savinien de Cyrano de Bergerac) (m. 1655)
– 1906: S-a născut actorul de film american Lou Costello; împreună cu Bud Abbott (1890-1974) au format un faimos cuplu de comedie care i-a consacrat pe amândoi (m. 1959)
– 1914: S-a născut dirijorul rus Kirill Kondrashin (m. 1981)
– 1917: S-a născut filosoful american Donald Davidson (m. 2003)
– 1917: A murit actorul danez de film Valdemar Psilander, vedetă a filmului mut (n. 1884)
– 1926: S-a născut regizorul Andrzej Wajda, una dintre cele mai proeminente figuri ale filmului polonez
– 1927: S-a născut scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1982 (m. 2014). NOTĂ: Mai multe surse dau ca an al naşterii 1928
– 1930: S-a născut Lorin Maazel, dirijor, compozitor şi violonist american de origine franceză (m. 2014) – 85 de ani
– 1937: S-a născut (la Al-Basra, în Irak) compozitorul şi dirijorul francez Paul Méfano
– 1937: S-a născut cosmonauta rusă Valentina Tereşkova, prima femeie care s-a aflat în spaţiu, în anul 1963; a efectuat 48 de rotaţii în jurul Pământului, la bordul navei „Vostok 6”
– 1944: S-a născut soprana neo-zeelandeză Kiri Te Kanawa
– 1946: S-a născut David Gilmour, chitaristul şi vocalistul formaţiei britanice “Pink Floyd”
– 1953: S-a născut scriitorul norvegian Jan Kjærstad
– 1967: A murit Kodály Zoltán, compozitor, muzicolog şi pedagog ungar (n. 1882)
– 2012: A murit compozitorul, scriitorul şi pictorul american Robert B. Sherman; a compus, împreună cu fratele său, Richard; multe dintre melodiile semnate de ei au fost incluse pe coloanele sonore ale unor filme clasice produse de studiourile Walt Disney, precum „Mary Poppins” şi „Cartea Junglei” (n. 1925)
– 2013: A murit chitaristul britanic de blues şi rock Alvin Lee (numele la naştere: Graham Anthony Barnes), liderul legendarului grup rock al anilor 60 – 70 „Ten Years After” (n. 1944)