Autorităţile din Rusia au anunţat că au arestat patru bărbaţi suspectaţi de implicare în asasinarea lui Boris Nemţov, politician al opoziţiei şi critic virulent al preşedintelui Vladimir Putin. Boris Nemţov a fost împuşcat mortal în urmă cu opt zile pe un pod din apropierea Kremlinului, în timp ce se plimba cu prietena sa. Toţi cei patru suspecţi arestaţi sunt originari din Cecenia, o regiune din nordul Caucazului marcată de o istorie de revolte împotriva Moscovei. Doi dintre suspecţi sunt fraţi, dar autorităţile ruse nu au menţionat ce rol au jucat aceştia în asasinarea lui Nemţov. În ciuda scepticismului opoziţiei ruse cu privire la derularea investigaţiilor, mulţi dintre ruşi consideră că autorităţile efectuează o anchetă cât se poate de corectă. Boris Nemţov a fost vicepremier în timpul mandatului preşedintelui Boris Elţîn, iar unul dintre foştii consilieri ai preşedintelui Elţîn afirmă că ancheta poliţiei ruse este legitimă. „Rusia nu este un stat sălbatic, în care nu poate fi făcută nici măcar o anchetă onestă a poliţiei. Da, sunt printre cei care consideră că poate nu vor fi niciodată găsiţi făptuitorii crimei, dar daţi-mi voie să vă spun că multe dintre asasinatele politice comise de-a lungul Europei nu au produs niciun fel de vinovat – şi nu este un caz unic nici pentru Rusia. În acest caz, cred că preşedintele Putin i-a spus şefului securităţii că trebuie să îi găsească rapid pe vinovaţi – ceea ce cred că s-a şi întâmplat. Consider că opoziţia ar putea fi mai critică şi că se vor găsi şi unii dintre jurnalişti care să afirme că ar fi vorba despre o înscenare şi că poliţia va încerca să arunce vina asupra cuiva nevinovat. Sunt procedurile obişnuite, s-a mai întâmplat şi altă dată. Sunt de părere că este cel mai bine să aşteptăm, să vedem ce se va întâmpla în continuare”, a declarat fostul consilier al preşedintelui Boris Elţîn.
(CNN INTERNATIONAL – (8 martie)