Avem plăcerea de a vă comunica faptul că, după susţinerile prestigioase primite deja din partea partenerilor mondiali ca Unicef şi Medici fără Frontiere, un alt gigant internaţional în materie de drepturile omului şi Premiul Nobel pentru pace, Amnesty International, a decis să acorde propria susţinere filmului “Eddy” al lui Simone Borrelli.
Printr-o notă oficială a purtătorului de cuvânt italian Riccardo Noury, care afirmă: “Datorită delicateţei şi profunzimii cu care Simone Borrelli, prin acest film, a reuşit să abordeze tematicile implicării sociale şi ale voluntariatului care sunt caracteristici organizaţiei noastre”, organizaţia neguvernamentală constituită în anul 1961 pentru apărarea drepturilor omului în lume, se alătură altor susţinători în scopul creşterii prestigiului şi recunoaşterilor internaţionale ale lucrării cinematografice a actorului, regizorului şi muzicianului calabrez Simone Borrelli care, reamintim, a devenit Filmul Oficial al Drepturilor Omului 2015 pentru Consiliul Europei şi susţinută de Primul Ministru Matteo Renzi şi de Preşedinţia Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene datorită importanţei sale culturale, artistice şi sociale de înalt nivel.
Pelicula, produsă de Daria Cimino pentru ProMuovi, având producţia executivă asigurată de Zen.Movie, în colaborare cu Provincia Reggio Calabria, care a reprezentat Italia în acest proiect dorit foarte mult de Consiliul Europei, în acţiunea sa permanentă de sensibilizare în materie de drepturile omului, şi care, graţie susţinerii din partea Alma Mater Studiorum din Bologna va fi tradus şi subtitrat în peste 10 limbi, este programat în prezent să fie distribuit în anul 2015 în principalele capitale ale ţărilor care aderă la reţeaua Consiliului Europei şi în întreaga lume.