Premierul Ponta şi vicepreşedintele PNL, despre Codul Fiscal

Aplicarea Noului Cod Fiscal ar putea accentua deficitul bugetar, susţin liberalii. Ei solicită guvernului să nu recurgă la asumarea răspunderii asupra documentului. Dezbaterea în parlament a măsurilor de relaxare fiscală este prima opţiune şi pentru executiv, spune premierul Victor Ponta. Mira Gomboş explică:
Reporter: Premierul spune că-şi doreşte în primul rând ca noul Cod Fiscal să treacă, aşa cum este normal, prin dezbaterea parlamentului şi vede asumarea răspunderii doar ca pe o soluţie de forţă, menită să le arate un cartonaş galben liberalilor, care ar putea bloca proiectul. Victor Ponta a anunţat astăzi că executivul şi-a propus să trimită în 20 martie documentul pe masa Senatului, ca prima cameră sesizată.
Victor Ponta: Prima opţiune este trimiterea în parlament. Sunt trei luni de zile în care Parlamentul şi Senatul şi Camera pot să dezbată foarte bine, să îmbunătăţească ce e de îmbunătăţit. Dacă nu ne blochează PNL-ul, dacă nu contestă la Curtea Constituţională, dacă nu folosesc lucrurile pe care PDL-ul de obicei la folosea ca să ne blocheze nu ai de ce să-ţi angajezi răspunderea.
Reporter: Liberalii atrag însă atenţia că măsurile de relaxare fiscală prevăzute de noul cod ar putea genera, după un an de aplicare, un deficit bugetar de 2,6% din PIB. Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, susţine că România ar putea fi monitorizată de Comisia Europeană pentru risc de deficit bugetar excesiv.
Cătălin Predoiu: Este extrem de important ca acest cod să păstreze macroechilibrele bugetare şi în acest moment, aşa cum este formulat, le pune în pericol. Dovadă reacţiile care au venit şi de la Comisia Europeană, şi de la FMI, şi din mediul de afaceri şi din mediul academic cu privire la lipsa de sustenabilitate, de realism a soluţîilor prevăzute în Codul Fiscal.
Reporter: Guvernul şi-a propus ca dezbaterile parlamentare asupra noului Cod Fiscal să se încheie până la sfârşitul actualei sesiuni legislative.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 martie