Studenţi de la Universitatea Hyperion, în instituţii media de top

Studenţii Universităţii Hyperion, înscrişi în proiectul european „Profesionişti în domeniul Artelor şi Jurnalismului”, au făcut stagii de practică în instituţii media de renume: Societatea Română de Radiodifuziune, Televiziunea Română, Evenimentul zilei, ziarul Zaman, Senso TV. Viitorii jurnalişti au avut posibilitatea de a aplica principiile teoretice dobândite la orele de curs, realizând articole de presă, asistând la şedinţe de redacţie şi sesiuni de grafică de presă, participând la realizarea de reportaje de televiziune, la montări de documentare TV sau descifrând tainele PR-ului în instituții de presă.

Urmând exemplul colegilor lor mai mari, studenţii înscrişi în anul I îşi pregătesc în această perioadă cererile de înscriere în grupul ţintă, care va intra în viitoarele stagii de practică.

Şi de această dată, obiectivul urmărit este acelaşi: studenţii înscrişi în grupul ţintă să dobândească cunoştinţe şi aptitudini practice prin participarea la stagiile de practică organizate în Universitate şi în afara acesteia, în scopul accesului mai facil pe piaţa muncii.

Proiectul „Profesionişti în domeniul artelor şi jurnalismului”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară nr. 2, urmăreşte „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” şi face parte dintr-o serie de 7 proiecte europene pe care Universitatea „Hyperion” din București le desfăşoară pentru studenţii săi pe o perioadă de 18 luni.

Informațiile despre stadiul desfăşurării acestui proiect se găsesc pe site-ul www.artejurnalism.hyperion.ro.