Un jucător înrăit din China, Wu Tai, a murit într-un internet cafe din Shanghai, după 19 ore continue de joc în World of Warcraft. Deocamdată nu este cunoscută cauza decesului, însă, după înregistrările camerelor de supraveghere, tânărul, în vârstă de 24 de ani, iniţial a tuşit intens, iar apoi a căzut de pe scaun. Un angajat al localului a declarat că tânărul era palid şi arăta bolnăvicios. „Deodată am auzit cum a început să tuşească. Când m-am uitat la el, acesta îşi stergea gura cu un şerveţel pe care erau pete de sânge”, a zis bărbatul. Ambulanţa a fost chemată imediat, însă ajunşi la faţa locului, medicii nu i-au mai putut acorda ajutorul necesar. Pe la mijlocul lunii ianuarie, un bărbat de 32 de ani din Taiwan a murit după ce a jucat pe calculator trei zile la rând. Medicii au constatat că de fapt cauza decesului a fost insuficienţa cardiacă generată de oboseală.
(www.publika. md – 6 martie)