Klaus Iohannis: „Sunt bucuros să efectuez prima vizită la Varşovia ca preşedinte al României la invitaţia domnului preşedinte al Republicii Polone, domnul Bronisław Komorowski. Relaţia cu Polonia este o prioritate pentru România, atât în plan european, cât şi transatlantic, subliniată de existenţa unui parteneriat strategic. Ţările noastre sunt legate de o istorie comună de cooperare şi solidaritate în momente cruciale. Vizita va începe mâine dimineaţă cu o întâlnire cu domnul preşedinte Komorowski, urmată de întrevederi cu domnul Radoslaw Sikorski, preşedintele Seimului, apoi cu domnul Bogdan Borusewicz, preşedintele Senatului, şi, în fine, voi încheia ziua cu o întâlnire cu comunitatea românească, întâlnire care are loc la sediul ambasadei. Vineri dimineaţă urmează să am convorbiri cu doamna Eva Kopacz, prim-ministru al Republicii Polone. Agenda discuţiilor cuprinde subiecte legate de evoluţia relaţiilor bilaterale din punct de vedere economic, politic şi militar. Avem în vedere proiecte concrete de cooperare între România şi Polonia, în cadrul UE şi NATO, cu accent pe cooperarea regională. Vom discuta şi tema securităţii, cu referire, în mod special, sigur, la chestiunea Ucraina. Ambele state, atât România, cât şi Polonia, au un interes major faţă de vecinătatea estică. De aceea cred că există premise ca împreună România şi Polonia să joace un rol important în configurarea cooperării NATO şi UE cu partenerii din regiune. Vă mulţumesc”.
DIGI 24 (11 martie)