Consumul unei cantităţi mari de fructe şi legume şi reducerea cantităţii de carne din alimentaţie diminuează riscul de boli cardiovasculare şi de accident vascular cerebral. Concluzia aparţine unui studiu care analizează obiceiurile alimentare şi stilul de viaţă al unei jumătăţi de milion de europeni din 10 ţări, timp de 12 ani. Persoanele care au o alimentaţie bazată în proporţie de 70% pe fructe şi legume şi mai puţin pe produse din carne au un risc cu 20% mai scăzut de a suferi de probleme cardiace. Aceste constatări sunt în comparaţie cu cei care au un regim alimentar carnivor, în care mai puţin de 45% dintre produsele alimentare sunt de origine vegetală. Rezultatele indică beneficiile consumului de produse vegetale ca modalitate de a preveni bolile de inimă. Specialiştii recomandă ca 70% din dieta zilnică să includă fructe, legume, cereale integrale, legume, nuci, produse lactate cu conţinut scăzut de grăsimi, carne fără piele (mai ales de pui) şi peşte. Rezultatele urmează să fie prezentate la reuniunea din acest an a American Heart Association.
www.novinite.bg – 11 martie