Forţele guvernamentale irakiene şi miliţiile şiite care le sprijină au intrat în Tikrit

Forţele guvernamentale irakiene şi miliţiile şiite care le sprijină au intrat ieri în Tikrit, la 10 zile după ce au lansat o ofensivă în direcţia acestei localităţi. Capturarea Tikritului ar reprezenta cea mai importantă victorie de până acum împotriva Statului Islamic şi un pas important pentru lansarea unui atac asupra Mosulului, al doilea oraş ca mărime al Irakului care, ca şi Tikritul, este controlat de jihadişti, din vara anului trecut.
Cătălin Gomboş: Forţele loiale Baghdadului controlează parţial un cartier al Tikritului, unde, până acum, au întâmpinat rezistenţă din partea lunetiştilor şi au descoperit numeroase clădiri minate de jihadişti. Surse militare, citate de France Presse, se aşteaptă ca rezistenţa să se intensifice pe măsură ce se avansează către centrul oraşului, însă oficiali americani estimau zilele trecute că forţele pro guvernamentale, cu efective totale de aproximativ 30 de mii de militari, nu au cum să nu obţină victoria, în condiţiile în care se estimează că în Tikrit ar fi doar câteva sute de jihadişti. La ofensivă participă şi consilieri iranieni din cadrul Forţei de elită Quds, însă nu şi Statele Unite, care coordonează o campanie aeriană împotriva grupării jihadiste. Prezenţa iranienilor şi a miliţiilor şiite aliate cu aceştia a dat naştere la îngrijorări privind o posibilă reacţie ostilă a populaţiei Tikritului, oraş sunnit, în apropierea căruia s-a născut fostul dictator irakian, Saddam Hussein.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 martie