Ministerul ucrainean al Apărării a remis, joi, un comunicat de presă, în care se arată că partenerii internaţionali ai Kievului au acordat Forţelor Armate Ucrainene ajutoare umanitare în valoare totală de 120 de milioane de dolari. Potrivit instituţiei, ajutoarele au constat în alimente, veste antiglonţ şi îmbrăcăminte pentru militari. Statele Unite au trimis în Ucraina un ajutor de 13 milioane dolari, constând în echipamente şi truse medicale, aparate radio, dispozitive de vizibilitate pe timp de noapte, un laborator chimic pentru analiza rapidă şi precisă a substanţelor chimice necunoscute, echipamente pentru dezamorsarea bombelor, radare, uniformă militară de vară şi de iarnă, veste antiglonţ şi căşti de protecţie. De asemenea, SUA au transmis armatei ucrainene alimente în valoare totală de aproximativ 2,5 milioane de dolari. O altă ţară care a sprijinit Forţele Armate ale Ucrainei este Canada, Guvernul de la Ottawa acordând militarilor ucraineni un ajutor umanitar în valoare de 20 milioane de dolari, constând în căşti de protecţie balistică, saci de dormit şi un număr mare de uniforme militare pentru sezonul rece. Polonia, la rândul său, a transmis armatei ucrainene seturi de lenjerie de pat, alimente şi îmbrăcăminte în valoare de 5,5 milioane de dolari. Armata ucraineană a mai fost sprijinită de Australia, care a trimis în Ucraina uniforme militare de iarnă în valoare de 2,3 milioane de dolari, iar Marea Britanie a contribuit cu un ajutor de 1,8 milioane de dolari, constând în veste antiglonţ şi căşti de protecţie, truse medicale, îmbrăcăminte şi saci de dormit. Slovacia a sprijinit forţele militare ale Kievului donând generatoare electrice, truse de iluminat, ustensile de plastic, saci de dormit, îmbrăcăminte şi o gamă largă de echipamente medicale, în valoare totală de 632.000 de dolari, iar Norvegia a acordat armatei Ucrainei alimente în valoare de 630.00 de dolari. Franţa a sprijinit armata ucraineană printr-o donaţie de veste şi consumabile medicale de 600.000 de dolari, iar Olanda a trimis în Ucraina un ajutor constând în generatoare electrice, îmbrăcăminte de iarnă şi echipamente în valoare de 500.000 de dolari.
www.unian.net – 12 martie