Potrivit rapoartelor, 62 de persoane, dintre care 32 de copii, şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale care au avut loc în oraşul-port din Angola, Lobito. Agenţia de ştiri, de stat, a declarat că, în unele locuri, nivelul inundaţiilor a ajuns la trei metri şi a distrus zeci de case. Echipele de salvare sunt în căutarea supravieţuitorilor. Zone extinse din Angola, printre care şi capitala Luanda, au fost afectate de ploi începând cu luna ianuarie.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 martie)