Aproape 300 de firme din 15 ţări îşi prezintă ofertele Târgul de Turism de la Romexpo

În Capitală, continuă Târgul de Turism. Aproximativ 270 de firme din 15 ţări îşi prezintă ofertele la Romexpo. Organizatorii spun că pot satisface orice solicitare către orice destinaţie. De la sejururi în România, la pachete de aventură care duc pe vârfuri din Himalaya, Alpi sau Anzii Cordilieri. Târgul va rămâne deschis şi mâine. În paralel, tot la Romexpo, se desfăşoară şi Salonul Nautic şi Târgul de Agrement, cu produse dedicate sporturilor de vara şi de iarnă.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 martie)