„Aferim!”, proiecţie de gală la Teatrul Gong din Sibiu

Filmul „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, câştigătorul trofeului „Ursul de Argint” la Festivalul de Film de la Berlin, va avea, în această seară, o proiecţie de gală la Teatrul Gong din Sibiu. La eveniment vor fi prezenţi regizorul, actorii Teodor Corban şi Alexandru Dabija, precum şi scenaristul Florin Lăzărescu. „Aferim!” este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, însoţit de fiul său, caută un rob fugar, iar Radu Jude le-a retrasat itinerariul aventuros filmând în Dobrogea, în munţii Măcinului şi în localităţi din judeţul Giurgiu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 martie