În cursul după-amiezii de duminică, la Budapesta a început un miting de protest al unor organizaţii ale societăţii civile şi simpatizanţilor opoziţiei, sub genericul „O nouă republică Ungaria!” Potrivit estimărilor organizatorilor, la începutul acestei demonstraţii, în Piaţa Baross, situată în apropierea Gării de Est, s-au adunat între cinci şi zece mii de persoane. În invitaţia lansată pe Facebook, organizatorii manifestaţiei au scris că 15 Martie este simbolul egalităţii drepturilor cetăţeneşti şi al indepenedenţei, al unei republici care a fost desfiinţată de guvernarea FIDESZ. De pe o scenă mobilă, amplasată în Piaţa Baross, reprezentantul grupului Facebook „60 de mii de persoane pentru pensii private”, Zoltán Vajda, a spus: scopul este de a dărâma „castelul de nisip” al lui Viktor Orbán, cea ce dorim să o facem. Deputatul independent Zoltán Kész, care a câstigat alegerile parlamentare parţiale din Veszprém cu sprijinul partidelor de opoziţe, a afirmat că Viktor Orbán este un dictator, care doreşte să conducă ţara spre Est, spre Moscova.
MTI – 15 martie