Sâmbătă, pe 21 martie, la Casa de Cultură a Studenților din București, în Sala Mare, va fi reluat spectacolul de comedie „Cine sapă groapa ?”, care a fost lansat în cadrul proiectului „Închide televizorul și hai la teatru!”
Rezervările au depășit cu mult capacitatea sălii Atelier de la UNATC, iar publicul a cerut reluarea spectacolului mai devreme de luna aprilie, cum era anunțat. Astfel, inițiatorii proiectului au hotărât să înceapă mai devreme cele 20 de zile de teatru alocate pentru fiecare spectacol.
Proiectul presupune 300 de zile de teatru gratuit pentru studenți, în care vor fi jucate 15 piese, fiecare reluată de 20 de ori. Timpul de pregătire pentru fiecare spectacol va fi de doar zece nopți.
După succesul lansării, unde peste 200 de tineri au închis televizoarele și au mers la teatru, organizatorii își propun acum să aducă un număr de 500 de studenți care să se bucure gratuit de teatru.
„Pare un număr mare, dar după doar câteva zile de când am anunțat că vom juca pe 21, avem rezervări pentru mai mult de 300 de persoane. Asta ne bucură foarte mult și ne dă curaj să facem lucruri frumoase și benefice pentru tineri.”, au declarat cei trei actori.
Proiectul „Închide televizorul și hai la teatru!” este dezvoltat de Cuibul Artiștilor, laborator în care se dezvoltă concepte de teatru, muzică sau dans, fiind susținut și de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică.
Accesul se face pe baza de rezervare prin mesaj privat pe pagina de Facebook Cuibul Artiștilor sau telefonic, la 0724 115 493.