Şeful statului Klaus Iohannis a solicitat reexeaminarea în Parlament a Legii privind conferirea titlului de erou naţional lui Avram Iancu, luptător al Revoluţiei de la 1848-1849 a românilor din Transilvania, a anunţat mass-media din România. Proiectul de lege a fost înaintat Parlamentului de fostul preşedinte al Partidul Naţional Liberal (PNL), senatorul Crin Antonescu, împreună cu un coleg al său. Documentul a fost adoptat de Camera Deputaţilor doar cu 4 voturi împotrivă şi 10 abţineri, la sfârşitul lunii februarie. Şeful statului şi-a argumentat decizia prin faptul că, în pofida respectului care i se cuvine lui Avram Iancu, legea nu este adecvată pentru exprimarea intenţiei Legislativului. Klaus Iohannis susţine că Parlamentul poate adopta o lege cu o valabilitate generală cu privire la conferirea titlului „Erou al Naţiunii Române”, care prevede şi modalitatea conferirii acestui titlu, precum şi elementele formale ale titlului. Conform prevederilor Constituţiei, decernarea diferitelor titluri este de competenţa exclusivă a Executivului şi a preşedintelui ţării. Şeful statului poate decerna distincţii şi titluri prin decret contrasemnat de premier, a mai precizat Klaus Iohannis. În conştiinţa istorică a românilor, Avram Iancu a rămas drept eroul Revoluţiei din 1848-1849.
(MTI – 18 martie)