Un veteran al Forţelor Aeriene din Statele Unite a fost acuzat că a încercat să ofere sprijin material militanţilor Statului Islamic (SI). Tairod Nathan Webster Pugh, în vârstă de 47 de ani, din Neptune, statul New Jersey, a intenţionat să plece în Siria pentru a se alătura acestei grupări jihadiste. Documente aflate în instanţă atestă că domnul Pugh, cetăţean american, care s-a născut şi a crescut în Statele Unite, a plecat în Turcia în tentativa de a traversa graniţa în Siria, însă i s-a interzis intrarea la aeroport. Procurori americani au declarat că el a trăit şi muncit în Orientul Mijlociu timp de mai mult de un an înainte de arestarea lui. Tairod Nathan Webster Pugh a lucrat ca specialist în sisteme electronice aeronautice şi mecanic în Forţele Aeriene americane, iar după ce a plecat din armată a făcut munci similare pentru câteva companii în Statele Unite şi Orientul Mijlociu.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 martie