Direcţia Naţională Anticorupţie solicită Senatului să încuviinţeze ridicarea imunităţii parlamentare a lui Darius Vâlcov, cercetat pentru trafic de influenţă. Un referat privind reţinerea şi arestarea fostului ministru al finanţelor, întocmit de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost transmis ministrului justiţiei, prin intermediul procurorului general, Tiberiu Niţu. Darius Vâlcov, a cărui demisie din guvern a fost semnată, astăzi, de premierul Victor Ponta, este acuzat că în perioada în care a fost primar la Slatina ar fi luat mită două milioane de euro de la un om de afaceri, pentru a-l favoriza pe acesta să câştige licitaţii privind efectuarea unor lucrări publice. Şeful executivului a precizat, pentru Radio România Actualităţi, că se va consulta cu preşedintele Klaus Iohannis în privinţa nominalizării unui nou ministru al finanţelor.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 martie