Limba pe care o vorbim ne schimbă percepţia asupra realităţii

ochiÎn funcţie de limba în care vorbim, accentul pus asupra unor acţiuni sau asupra consecinţelor acestora este diferit, influenţând astfel percepţia pe care o avem asupra lumii – potrivit unui nou studiu. Rezultatele lui mai arată că persoanele care vorbesc două sau mai multe limbi reuşesc să combine aceste percepţii şi gândirea lor devine mai complexă şi mai flexibilă.
Oamenii de ştiinţă care realizează studii cognitive au investigat impactul limbii asupra gândirii încă din anii ’40. În ultimul timp, studiile pe această temă au revenit în atenţie şi tot mai multe dintre ele sugerează faptul că vorbitorii diverselor limbi dau atenţie în mod diferit lucrurilor din lumea încojurătoare.
Ruşii disting mai rapid, de exemplu, nuanţele de albastru decât vorbitorii de engleză. Iar japonezii tind să grupeze obiectele în funcţie de material şi nu în funcţie de formă. Coreenii se concentrează asupra compatibilităţii dintre obiecte. Scepticii spun că asemenea concluzii nu sunt decât realităţi de laborator sau, în cel mai bun caz, reflectă diferenţe culturale care nu au legătură cu limbajul.
Studierea persoanelor bilingve este o preocupare profundă pentru psiho-lingvistul Panos Athanasopoulos de la Universitatea Lancaster din Marea Britanie, care investighează întrebarea „Pot exista două feluri de gândire la aceeaşi persoană?”
Athanasopoulos şi colegii săi au studiat cu precădere vorbitorii de engleză şi germană şi felul în care ei judecă un eveniment.
Engleza are un bagaj gramatical diferit de germană pentru situarea acţiunilor în timp. Nemţii precizează începutul, mijlocul şi finalul unui eveniment, în timp ce englezii nu dau atenţie acestor detalii şi se concentreză asupra acţiunii în sine. Ceea ce înseamnă că vorbitorii de germană dau prioritate deznodământului unei acţiuni, simţind nevoia unei precizări clare a scopului.
Bilingvii, însă, reuşesc să alterneze aceste două percepţii, în funcţie de limba care este mai activă în mintea lor. Un german care trăieşte demult într-o ţară de limba engleză şi foloseşte des engleza pentru a se exprima, va suferi o mutaţie de percepţie clară. La fel şi invers, în cazul unui englez care foloseşte activ germana. Această mutaţie ar putea fi considerată şi un efect cultural, dar testele au arătat că individul respectiv poate reveni la fel de rapid la o percepţie anterioară, atunci când schimbă limba în care vorbeşte.
Rezultatele arată că o doua limbă vorbită poate juca un rol important în subconştientul persoanei bilingve, ceea ce potrivit autorilor, oferă o alternativă a realităţii percepute, situaţie comparabilă cu sunetul mono şi stereo. De aici, şi o mai mare flexibilitate în înţelegerea lumii. Există încă sceptici care spun că limba nu poate şlefui într-o manieră atât de semnificativă realitatea percepută de o persoană şi că situaţiile din viaţa reală nu se pot compara cu experimentele controlate în laborator. Cu toate acestea, mulţi cercetători au salutat rezultatele studiului, afirmând că deschid noi orizonturi în studierea comportamentului uman.

www.sciencemag.org
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă