Motto: „Fericirea cuprinde cinci părți. O parte este luarea hotărârilor corecte; a doua este sănătatea trupească și simțuri bune; a treia este reușita în ceea ce întreprinzi; a patra este reputația printre oameni; și a cincea abundența de bani și de bunuri folositoare pentru viață” – Platon
În fiecare an, la 20 martie, întreaga planetă marchează Ziua Internaţională a Fericirii, 2015 fiind abia al treilea an în care se sărbătoreşte fericirea ca „scop fundamental al existenţei umane”.
Ziua Internaţională a Fericirii a fost instituită în cadrul celei de-a 66-a reuniuni a Adunării Generale a ONU, la 12 iulie 2012, iar în cuvântul său de atunci, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, artăta că: “lumea are nevoie de o nouă paradigmă economică, una care să recunoască egalitatea dintre cei trei stâlpi ai dezvoltării sustenabile: social, economic şi cel care ţine de bunăstarea mediului. Cei trei sunt indivizibili şi împreună definesc, în mare, fericirea la nivel global”.
Propunerea de adoptare a unei zile internaţionale a fericirii, a venit la iniţiativa Regatului Buthan, ţară care a adoptat, în premieră mondială, un sistem naţional de de măsurare a progresului prin intermediul fericirii – mai exact „sporul naţional de fericire” (şi nu indicatori precum „Produsul Intern Brut”), un parametru care ar cuantifica cumulat evoluţia stării de sănatate, a statutului social, evoluţia fizică şi bunăstarea spirituală a locuitorilor micului stat, care a atras interesul imediat al factorilor de decizie la nivel mondial.
Să adăugăm şi faptul că un alt stat, Marea Britanie, a introdus, în anul 2010, la iniţiativa primului ministru David Cameron, implementarea unui program destinat să îmbunăţească starea de bine a britanicilor ca parte a programului său de guvernare.
Deşi absolut toate analizele şi estimările privind evoluţia individului, la nivel mondial, făceau referiri la indicatori financiari, luarea în considerare a iniţiativei Bhutanului nu este deloc întîmplătoare, având în vedere că acest stat a avut, cel puţin în ultimii ani, o dezvoltare care i-a suprins până şi pe cei mai mari analişti ai lumii. Să spunem doar că în perioada 1995 – 2015, Bhutanul şi-a dublat speranţa de viaţă, a realizat investiţii masive în infrastructură şi a crescut aproape la 100 % gradul de şcolarizare al copiilor din regat.
În fapt foarte puţini dintre noi cunosc amănunte despre acest colţ de lume.
Să precizăm că Bhutanul este un regat aflat pe versantul sudic al Munților Himalaya, între China și India, iar de la nord la sud, teritoriul ţării are o lungime de doar 200 km. Suprafaţa ţării este de circa 47.000 de km2 iar populaţia numără circa 700.000 de locuitori.
Bhutanul are un relief muntos, altitudinea statului variind între 2000 și 5000 de metri, cel mai înalt punct fiind vârful Kula Kangri, situat la 7554 m, iar spre sudul ţării cresc păduri tropicale.
Bhutanul are un singur aeroport – pe care se poate ateriza în condiţii de îndemânare extremă a pilotului – , nu are cale ferată, iar fumatul este interzis în toate locurile publice sau private (turiştilor fiindu-le totuşi permisă introducerea ţigărilor în ţară contra unor taxe „speciale”).
Până acum câţiva ani ţara era închisă turiştilor, dar nu în scopul întreţinerii vreunei dictaturi, ci pentru a nu altera bogata cultură şi tradiţiile locale. Abia după anul 2000 turiştilor le-a fost permisă vizitarea ţării, iniţial sub formă de „contingente” şi contra unor taxe standard – 200 de euro pe zi în regim all-inclusive. Tot în aceeaşi perioadă a fost demarată construcţia de unităţi turistice capabile să găzduiască turişti.
Să mai adăugăm că abia la sfârşitul anilor ’90, bhutanezii au descoperit pentru prima oară lumea în urma autorizării achiziţiei de televizoare şi de instalare de antene parabolice, prin deschiderea unui canal de televiziune bhutanez, iar accesul la internet a fost inaugurat în 2002.
Însă cei care au avut privilegiul de a vizita acest teritoriu spun că merită toţi banii, fiind o destinaţie care aproape că „îţi taie răsuflarea”. Desigur asta înseamnă şi un bonus de fericire pentru oaspeţii micului regat.
Revenind la Ziua Mondială a Fericirii, să spunem că în cadrul unui sondaj realizat în decembrie 2014, românii manifestau mândrie faţă de naţionalitatea lor şi au încredere în viitor, ca parte a unor răspunsuri care încercau să aprecieze starea noastră de fericire: 45% dintre români se auto-evaluează ca fiind mai degrabă fericiţi, 36% afirmă că sunt mai degrabă nefericiţi, iar 18% se poziţionează într- zonă neutră.
Interesant este că fericirea românilor, aşa cum este văzută de studiul sociologic, ţine cont şi de o pondere politică semnificativă: aproape cu 10 % mai mulţi români aveau încredere în viitor după alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, iar numărul celor care nu mai aveau nicio speranţă pentru viitor a scăzut cu 5 % în acelaşi interval.
Evoluţia stării de fericire a românilor este foarte clară: în anul 2012, doar 39,1% dintre români se considerau fericiţi, conform studiului National Happiness, dintre care 14,3% se declarau profund fericiţi şi 24,8%, fericiţi.
Un profil al românului care este mai degrabă nefericit arată că acesta are vârsta de 45 – 54 de ani, locuieşte în regiunea de Vest a României, locuieşte singur şi nu are urmaşi. Românul nefericit este plătit cu o sumă sub media naţională de salarizare şi ca atare este predispus la întârzierea plăţilor către creditori.
Tipologia românului mai degrabă fericit arartă astfel: provine dintr-un oraş mic, are o familie mai numeroasă decât media, copiii sunt angajaţi şi au venituri peste medie, are un loc de muncă bine recompensat material, în care este recunoscut profesional şi care îi permite un echilibru cu timpul liber. Drept urmare, românul fericit are timp pentru familie şi prieteni – persoane extrem de importante pentru existenţa sa – , a învăţat să se bucure de orice moment şi să evite problemele şi nu în ultimul rând ştie ce însemnă şi a învăţat să cultive încrederea în mediul de afaceri, vecini şi autorităţi.
În continuare ne-ar interesa să aflăm unde găsim cei mai fericiţi oameni din lume şi dacă aceştia se identifică în spaţiile geografice dominate de speranţa ridicată de viaţă, de PIB-ul cel mai ridicat sau, să spunem, de media salarială cea mai ridicată din lume.
Ei bine, se pare că situaţia stă altfel decât cum ne-am aştepta: cei mai fericiţi oameni din lume nu sunt nici japonezii, populaţia cu cea mai ridicată speranţă de viaţă, nici luxemburghezii, unde se înregistrează cel mai ridicat PIB/cap de locuitor. Surprinzător, fericirea pare mai degrabă o caracteristică ce ţine de provenienţa geografică a individului.
Astfel, din primele 10 ţări de provenienţă a celor mai fericiţi oameni din lume, şapte se află în America Latină. Cei mai fericiţi oameni din lume s-ar afla, potrivit unui studiu, în Panama şi Paraguay, circa 85% dintre cei intervievaţi răspunzând afirmativ la întrebările referitoare la odihna lor, la respectul primit, la cât de mult au râs sau zâmbit, dacă au învăţat sau au făcut ceva interesant şi dacă au avut parte de emoţii pozitive – toate cu referire la o perioadă recentă.
Oameni fericiţi găsim, într-o pondere semnificativă, în ordine, şi în El Salvador, Venezuela, Trinidad şi Tobago, Thailanda, Guatemala, Filipine, Ecuador şi Costa Rica.
Surprinzător, poate, în acest top, pe locul şapte regăsim cetăţenii din Guatemala, care, în pofida faptului că ţara a fost măcinată de un război civil fără sfârşit, crima organizată este la ea acasă, speranţa de viaţă, gradul de educaţie sau venitul pe cap de locuitor sunt total nesatisfăcătoare, totuşi populaţia înregistrează un grad extrem de ridicat de fericire.
Surprinzător poate pentru „economia fericirii”, conform aceluiaşi studiu, cei mai nefericiţi oameni din lume par a fi locuitorii din Singapore, un oraş-stat extrem bogat şi bine organizat, un adevărat etalon al dezvoltării.
Un alt studiu, realizat la finalul anului 2014, arată alte rezultate: în contextul în care tot mai mulţi oameni se declară fericiţi, în intreaga lume, cea mai fericită ţară de pe glob ar fi Fiji, un mic stat aflat între două continente, în care 93 % dintre locuitori se declară fericiţi. La polul opus, în Irak găsim cei mai nefericiţi oameni, doar 31 % dintre locuitori răspunzând că sunt – într-o oarecare măsură – fericiţi. Acelaşi sondaj artă că în Africa regăsim cei mai fericiţi oameni din lume, peste 83 % dintre africani afirmând că sunt fericiţi sau foarte fericiţi, iar la polul opus europenii (mai ales cei din vestul continentului) par a fi cei mai nefericiţi indivizi din lume !
În anul 2013, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a comandat şi publicat raportul World Happiness Report, care arăta că cea mai fericită ţară din lume este Danemarca, iar pe locurile următoare se găsesc Norvegia, Elveţia, Olanda şi Suedia. În fapt, rezultatele studiului arată că în fruntea topului celor mai fericite ţări din lume se găsesc ţările scandinave, iar SUA s-ar afla pe locul 17, americanii fiind mai nefericiţi decât cei din ţări precum Mexic, Panama sau Emiratele Arabe Unite.
În acest top, România s-ar afla pe locul 90, Moldova pe poziţia 53, Serbia pe 106, Ungaria pe 110 şi Bulgaria pe 144. Cei mai nefericiţi oameni din lume – locurile 152 – 156 ar proveni din Rwanda, Burundi, Republica Centrafricană, Benin şi Togo.
Pe de altă parte, la mijlocul anului 2011, studiul Everyday Health arăta că există meserii predestinate pentru fericirea oamenilor.
Astfel preoţii, pompierii şi psihologii ar fi cei mai fericiţi din lume.
Circa 87% dintre preoţi sau călugări – cu principal rol îngrijirea şi protejarea spirituala a altora – au afirmat că se simt foarte satisfăcuţi de meseria şi rolul pe care îl au.
La rândul lor, 80 % dintre pompieri simt o doză de fericire când îşi practică meseria, iar 67 % dintre psihologi arată că sunt extrem de mulţumiţi de cariera lor.
În topul „meseriilor fericite” au mai fost menţionate profesiile de cadru didactic, medic, instalator, fermieri, pădurari, oamnii cu afaceri proprii, artiştii (scriitorii, sculptorii, pictorii), inginerii şi arhitecţii.
Ca o posibilă concluzie, să spunem că fericirea este una dintre stările practic imposibil de cuantificat într-o modalitate universal valabilă. Am constatat, în cadrul acestui material, că nu se poate face o asociere riguroasă între gradul de fericire şi zone geografice, putere financiară – naţională sau personală – sau alte criterii clar definite.
Fericirea este un atribut strict personal al fiinţei umane. Ea poate fi generată pentru un individ de o trăire de moment, la fel cum pentru altul, fericirea poate fi atinsă doar după îndeplinirea unor ţinte a căror atingere a necesitat o perioadă îndelungată de eforturi. Fericirea poate fi întâlnită în cazul unora la prezenţa într-un cadru natural mirific, la fel de bine cum pentru alţii fericirea este extrem de clar definită ca direct proporţională cu contul din bancă. Întâlnim oameni fericiţi în situaţia în care apropiaţii lor trăiesc o stare de bine, la fel cum obţinerea fericirii unora este bazată pe nefericirea altora.
Putem intui că există elemente care au un rol hotărâtor în gradul de fericire al unei persoane: respectul, independenţa, locul de muncă, o stare de sănătate şi fizică bună şi prietenii şi, în general, mai puţin banii care, se pare, influenţează mai mult doar noţiunea de satisfacţie a vieţii.
Dar cu siguranţă putem afirma că cel mai uşor putem ajunge să fim fericiţi, începând cu o stare de bună dispoziţie şi … cu un zâmbet.
