Bulgaria va construi interconectorul de gaze cu Grecia cu fonduri europene. Această problemă a fost dezbătută în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, cu participarea liderilor celor 28 de state membre ale UE. În cursul acestei reuniuni, liderii europeni au convenit asupra înfiinţării unei Uniuni Energetice. Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, care a solicitat ca ţara sa să fie sprijinită financiar pentru realizarea interconectorului cu Grecia, a precizat că a primit asigurări din partea vicepreşedintelui Comisiei Europene pentru unitate energetică, Maros Sefcovic, că proiectul cu Grecia va fi finanţat de Bruxelles. Şeful executivului de la Sofia a menţionat că Bulgaria doreşte să adere la viitoarea Uniune Energetică. Borisov a adăugat că problema referitoare la construcţia pe teritoriul său a unui hub de gaze se află pe masa tuturor, inclusiv a preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. „De-aici înainte, vom lucra foarte activ. Susţin cu fermitate că acest proiect este posibil. Vor exista câteva surse de gaze naturale”, a afirmat premierul bulgar. Boiko Borisov a subliniat că până în prezent, ţara sa nu a fost informată în scris în legătură cu suspendarea proiectului South Stream. „Realizarea gazoductului Turkish Stream nu este chiar atât de uşoară precum se spune, în timp ce în acest hub, gazele naturale ar putea veni din Rusia, din interconectorul cu Grecia, din resurse azere, din România, din zăcămintele noastre din Marea Neagră”, a spus premierul bulgar.
www.focus-news.net – 21 martie